Lovitură spectaculoasă în plenul Consiliului Județean, chiar la această oră. Reuniți în ședință, consilierii au avut de votat, printre altele, încetarea mandatului de consilier al colegului Dionisie Dumitrașcu, ales pe listele PNL, dar exclus de liberali zilele trecute sub acuzația de colaboraționism cu puterea PDL. Jocurile fuseseră făcute de așa natură încît partea PDL, sprijinită de multe ori decisiv de votul lui Dumitrașcu, să voteze împotriva propunerii ca acesta să fie dat afară. S-a făcut însă o nefăcută și doi pedeliști au uitat încurcat mîna care trebuia ridicată și, uite-așa, clipa nefastă a numărării voturilor face ca dl. Dionisie să iasă pe ușa din dos a CJ. (Destul de negru de supărare, spun martorii evenimentului). Dacă vreți să știți cine-și dă palme, aflați că e vorba de clienți mai vechi de-ai noștri, Ciprian Enache și Valerică Frățilă, adică mîna dreaptă a președintelui și mîna dreaptă a mîinii drepte a președintelui.
În locul său, urcă, potrivit listei PNL de la localele din 2008, dl. Stelian Mitrea, proaspăt cadorisit cu un fotoliu de consilier județean la care nici nu mai visa.
Că mașinăria conștiincioasă de vot a CJ nu mai funcționează ca unsă, este strict problema președintelui Vasile Pruteanu. Că PDL pierde astfel un vot care-i mai asigura majoritatea confortabilă, deja este problema organizației județene democrat-liberale.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce explicații va oferi diriguitorul legislativului județean și cum pe unde va scoate cămașa, că basma curată s-a obișnuit deja să iasă.
D.O.
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți






Un comentariu
Grea e politica asta domnule… bietu om…oricum a facut nu a facut bine.Acum a ramas fara indemnizatia de consilier…cine stie maine poate ramane si fara serviciu…doar se pregateste o schimbare…nu???? Ce liberalii il vor mai lasa in functie,dupa…? Ei,poate ii face un bine …naveta e grea…Pacat ca, dealtfel, era un baiat bun.