Pisica neagră era siameză

Toate popoarele au superstițiile lor – unele cvasiuniversale, precum mîța neagră care îți taie calea și cele legate de numărul 13, altele naționale sau chiar locale. Dar nicăieri n-am întîlnit atît de multe ca în Thailanda, Regatul Siam pînă în secolul trecut, și mai ales atîta influență pe care superstițiile o au în viața reală, de la viața de cuplu la viața politică a țării, de la decizii financiare personale la decizii militare naționale. Studiul ”Valori și modele comportamentale” publicat la Bangkok în 1991 demonstra că pînă și oamenii de știință cred în fantome, în Thailanda! Dar, fiind oameni cu carte, cred numai în anumite categorii, potrivit concluziilor studiului.

Pentru zecile de mii de occidentali care aleg să trăiască aici cu soția Thai, cum e și cazul meu, superstițiile locale sînt poate cel mai mare obstacol în comunicarea în cuplu. Obișnuiți să ne conducem viața după analiză, rațiune sau sentiment, ne vedem deodată obligați să luăm decizii după reguli bizare și nenegociabile: soția ar accepta mai degrabă ideea că am o amantă decît, Doamne ferește, să îmi număr banii din portofel după lăsarea întunericului. Nu că aș avea ce număra… Atenție, n-am spus că sînt sărac – simpla rostire a acestui cuvînt ar aduce mare ghinion financiar asupra familiei mele.

Superstițiile și căsătoria

Am ales de-a lungul anilor să tratez subiectul nu cu frustrare, ci cu amuzament și curiozitate, mai ales că viața într-un univers populat de fantome și iluzii îmi amintește de lumea copilăriei, cînd mătura bleagă era un armăsar nărăvaș. Alți străini de aici par a se adapta mai greu, iată traducerea unei postări de pe www.ajarnforum.net: “Urma să merg cu soția Thai în vacanță la mare dar a trebuit să anulăm pentru că mama și bunica ei au avut un vis despre o corabie care se răsturna. Acum în loc să mă bronzez pe plajă trebuie să mergem la templu să mulțumim pentru vis. Superstițiile ăstora mă aduc în pragul demenței.”

Prima întîlnire cu superstițiile am avut-o la planificarea căsătoriei. ~ntîi am fost întrebat în ce zi a săptămînii m-am născut. Cum nu-mi amintesc exact, fiind prea mic pe vremea aceea, am inventat o zi în care mi-ar fi plăcut să mă nasc: luni. Mare supărare am adus cu vestea asta în familia socrilor, care și-ar fi dorit mult ca nunta să fie duminica; cum, însă, să planifici evenimente importante duminica, dacă ai fost născut lunea?! Lunea, marțea și miercurea sînt nerecomandate pentru căsătorii, sîmbăta exclusă din cauza zilei în care s-a născut soția, au rămas joi și vineri. Pasul următor, călugării budiști stabilesc ziua exactă și ora, nu știu după ce reguli; cert e că în toată luna decembrie pe care o aveam la dispoziție, doar ziua de 18 era potrivită. La o oră însă nepotrivită din punctul meu de vedere, pe la 6 dimineața, care s-a dovedit nepotrivită și pentru călugării ce o calculaseră: au ajuns la ceremonie pe la opt, după cunoscuta lipsă de punctualitate asiatică.

Spirite rele…

Au trecut ani de atunci și, zilele trecute, mă aflam la ferma socrilor, savurînd conținutul unei nuci de cocos, din care mai mult de jumătate mi s-a împrăștiat pe cămașă. “Am făcut baie în lapte de cocos”, le spun celor din jur, așteptînd să se amuze cum fac de obicei la fiecare acțiune anapoda a mea. Dar fețele li s-au albit brusc și, cu voce sugrumată de groază, am fost informat că numai fantomele fac baie în lapte de cocos. Așadar, cu fantomele nu e de joacă în Thailanda. Lipsa de condescendență în tratarea subiectului m-ar putea costa scump dacă fantomele ar ști limba română și ar putea citi ziarul pe net. {i asta pentru că cele mai multe sînt rele, mai ales spiritele rezultate în urma unor decese violente sau premature. Neîndeplinindu-și ciclul și menirea pe pămînt, aceste spirite au tendința să rămînă atașate cumva de lumea noastră și sînt cele mai sîcîitoare, după cum am fost informat. Alte spirite rele sînt cele ce iau încă înainte de deces hotărîrea de a reveni ca fantomă: bunica soției mele și-a avertizat fiica înainte de moarte că va reveni să o viziteze ca fantomă. S-a ținut de cuvînt, a necăjit-o pe biata mamă a soției cîteva zile după deces, pînă cînd călugării au sosit precum cavaleria în filmele cu cowboy și au rezolvat problema.

Fantoma și turismul

Credința în fantome are efecte dintre cele mai neașteptate în viața reală. După tsunami-ul devastator din 2004 a urmat o perioadă grea pentru turismul în zonă, nu atît pentru faptul că infrastructura era afectată, ci pentru că zona era bîntuită de spiritele celor decedați violent. Turiștii thailandezi încă mai evită zona, la fel și cei chinezi, care cred mai mult în noroc și ghinion decît în fantome așa că au asociat cele două noțiuni într-o relație cauză-efect: fantomele nu sînt ceva de speriat în sine, dar aduc ghinion, deci trebuie evitate. Nu la fel au gîndit și europenii, care s-au înghesuit pe plajele menționate mai abitir ca în anii precedenți, bucurîndu-se de absența gălăgioșilor asiatici. Noi sîntem mai puțin expuși istoriilor cu spirite, poate pentru că, spre deosebire de budism, spiritul are în creștinism doar două destinații posibile și imediate, Iadul și Raiul; în budism, Judecata de Apoi te condamnă cel mai probabil la reîncarnare de cîteva ori, spiritul migrează deci din corp în corp timp de secole, pînă se lămuresc judecătorii din ceruri ce destinație finală să-i dea. În aceste condiții, nu e de mirare că, în procesul de trecere dintr-un corp într-altul, unele spirite mai rătăcesc calea, intenționat sau nu, și interacționează cu lumea noastră, sub formă de fantome.

… și spirite bune

Nu toate spiritele sînt însă rele. Trăind acum cîțiva ani în Suedia cu soția, aceasta mi-a spus că un spirit trist si neîmpăcat de thailandeză tînără o vizitează noaptea. Ulterior aveam să aflu, coincidență, că într-adevăr tînăra soție thai a unui electrician de pe strada noastră murise de curînd. Spiritul era neîmpăcat pentru că nu se oficiase o ceremonie budistă. Așa că soția i-a gătit cîteva mese thai asortate cu bețișoarele parfumate tradiționale, lăsînd mîncarea la geam, peste noapte. A funcționat, spiritul s-a potolit și și-a văzut de drum, lucru de anticipat la cît de picant gătește soția.

Alte superstiții legate de fantome: să nu glumești în timpul mesei, pentru că o fantomă îți va fura orezul; să nu stai în cadrul ușii pentru că riști să-ți intre o fantomă în casă; dacă te apleci și te uiți printre picioare, o să vezi o fantomă; nu tropăi în casă pentru că sperii spiritele bune. {i o ultimă superstiție cu fantome, care îmi dă prilejul să trec la o altă temă: niciodată să nu spui că un copil e drăguț, pentru că o fantomă o să îl fure.

Protejați copiii!

Deși încă nu avem copii, sînt deja pus la curent cu superstițiile în domeniu, poate cele mai numeroase, pentru că thailandezii își iubesc copiii, ca toate națiile de altfel. Doar că, în timp ce nații precum indienii sau egiptenii își manifestă iubirea de copii făcînd cîte zece, thailandezii, care fac doi, maxim trei, își arată dragostea, printre altele, ocrotindu-i de spirite.

Protecția începe încă din faza de embrion: o femeie gravidă nu are voie să meargă la funeralii, iar dacă se încăpățînează să o facă, trebuie să poarte o amuletă pe pîntec. La masă are voie să meargă, dar să nu stea prea mult: dacă nu se ridică prima, copilul va fi plîngăcios. Nu are voie să cumpere nimic pentru copilul ce va să se nască, dacă nu vrea să-i pună viața în pericol, dar familia poate face cumpărături preparatorii. {i, pe măsură ce data nașterii se apropie, gravida trebuie să consume pak plang, o plantă cu o consistență alunecoasă ce va asigura o naștere ca ieșirea în bazin din tunelurile de la aquapark. Atenție mare însă, dacă pe parcursul gestației va îngropa orice în pămînt, degeaba mai ia pak plang, tot greu va naște.

Odată născut, copilul devine mult mai vulnerabil în fața spiritelor, dar thailandezii știu asta și iau măsuri. De exemplu, copilul trebuie să poarte un nume, corect?… Fals! Trebuie să poarte mai multe nume, pentru derutarea spiritelor. Va avea deci un nume mai lung, format din două sau mai multe silabe, calculat după reguli complicate de călugării budiști, și un nume scurt, nickname: de exemplu Noi (mic), Nok (pasăre), Nung (unu). Primul va rămîne doar în documentele oficiale, al doilea va fi folosit efectiv de familie și prieteni.

Spuneam că e interzis să spui că un copil e drăguț; mai mult decît atît, uneori copiii sînt apelați Nakliat (urîtule) sau Uan (grasule) tocmai ca să-i facă neatractivi pentru fantome, care se pare că se orientează mai mult după auz decît după văz.

Alte metode

După ce crește, copilul nu mai e interesant pentru spirite, dar numele continuă să rămînă important și să-i determine nivelul de noroc și fericire. E frecventă schimbarea numelor de către persoane care au avut experiențe neplăcute în viață. Soția mea și-a schimbat numele cu puțin înainte să o cunosc și nu o să o conving niciodată că nu asta a fost ceea ce m-a adus în calea ei. Ceea ce îmi amintește, divagînd puțin, dar rămînînd în sfera superstițiilor budiste, istoria statuii uriașe (70 de metri) a lui Buddha din Leshan, provincia chineză Sichuan. Un călugăr budist a venit cu ideea, acum o mie trei sute de ani, că apele nervoase ale fluviului pot fi potolite doar dacă se sculpteaza un Buddha pe stînca ce îl străjuiește. Zis și, după o sută de ani, făcut. Și cu efectul scontat, pentru că imensa cantitate de piatră îndepărtată din munte a căzut în rîu chiar în calea turbioanelor, calmîndu-le și făcînd ca navigația să devină mai sigură.

O metodă eficientă de protecție față de spiritele rele o reprezintă amuletele – imagini cu Buddha, de multe ori placate în aur, care se poartă la gît. Am și eu una și pot confirma că funcționează: de cînd o port n-am fost agresat de nici un spirit. ~n Thailanda, mai toată lumea poartă așa ceva, unii cîte trei sau cinci, obligatoriu număr impar. Amulete se vînd la orice colț de stradă, dar numai cele vîndute în anumite temple sînt considerate eficiente, fiind sfințite de călugări acreditați pentru lupta împotriva spiritelor. De altfel, aceștia au dreptul sa-și pună chipul pe verso-ul medaliei ce reprezintă pe Buddha. ~n realitate, se pare că Buddhismul, deși animist prin esența reîncarnării (spiritul migrează, deci poate exista în afara corpului uman), nu agrează tot spațiul acesta imaginar cu fantome, superstiții și soluții stranii, dar nu are de ales: a învățat să conviețuiască, ba chiar să le folosească pentru a aduce oamenii la temple. Cel puțin așa reiese dintr-o trecere în revistă a articolelor pe tema relației între budism și superstiții publicate în ultimii ani, din care am reținut în special opinia unui călugăr foarte respectat aici. Acesta recunoștea că Buddha însuși era împotriva credinței în spirite care umblă de capul lor prin lumea celor vii, dar, spunea călugărul, e mai important ca oamenii să creadă în ce îi face fericiți și le oferă explicații pe care le pot înțelege.

Așadar…

Dacă îți iei pantofi noi, trebuie să îi bați întîi, altfel te vor bate ei pe tine. Să nu arăți curcubeul cu degetul, că o să-ți cadă.

Să nu îți tai unghiile noaptea dacă ambii părinți sînt în viață, că s-ar putea să pierzi pe unul dintre ei.

Să nu mături noaptea, că scoți banii din casă.

Să nu intri în casă pe geam, că intră și ghinionul o dată cu tine.

Să nu guști mîncarea cu polonicul, că o să ai copii urîți.

Să nu te uiți la cineva dezbrăcat pentru că o să ți se umfle ochii.

Și așa mai departe, aș putea să umplu pagini întregi, dar trebuie să plec să mă tund. Ba nu, azi e miercuri și miercurea sînt închise frizeriile aici, din lipsă de clienți: cine ar fi atît de inconștient încît să se tundă într-o miercuri?

Ciprian Rădăvoi

Bangkok, ianuarie 2012