Sicu V. Macovei - Omul nostru din Havana!

Motto: „În politică nu e obligatoriu să fii canalie, dar nici caracter nu poți să ai!” – Nicolae Titulescu

Ex-colegul meu de facultate, Sicu, n-a visat niciodată să fie ambasador. Destinul șugubăț a vrut altfel. L-a selectat, l-a antrenat și l-a așezat pe fotoliul diplomatului de prestigiu. Cunoaște cinci limbi de circulație în organismele euroatlantice, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității „Al.I. Cuza” Iași și Cursul Postuniversitar de Relații Internaționale de la București. Aici, i-a audiat pe dascălii universitari de calibru: Zoe Dumitrescu Bușulenga, Dinu C. Giurescu, V. Maciu, Virgil Cândea… După examene, a fost „zvârlit” în apa politicii internaționale. A început de jos, de la rangul de „atașat” cultural, a fost în 6 misiuni diplomatice permanente, în Europa și America Latină. Cum, la cursuri, a fost „îndopat” cu 12 ore de germană pe săptămână, limba lui Goethe i-a intrat în sânge. Prima ieșire diplomatică a fost în Germania lui Hitler. A văzut zidul Berlinului. A discutat cu diplomații vremii, oamenii simpli și membrii de partid. Apoi au urmat Spania lui Franco, Chile cu Pinochet, Brazilia cu Ernesto Geisel, Uruguay cu dictatură civico-militară… A stat de strajă ca un soldat credincios la „somnul Patriei”, cum frumos definea cineva menirea diplomaților. Ultima „escapadă” diplomatică a colegului – Cuba, grădina cea frumoasă a lui Fidel Castro, „El Lider Maximo”, „El Comandante en Jefe”, „El Barabudo”.

Ne întâlnim în fiecare iunie, în amfiteatru, studenții de la Universitate. Tăifăsuim la telefon și ne interesăm de colegii care au mai rămas în picioare. La ultima convorbire telefonică, Sicu m-a întrebat dacă interlopii din Piatra Neamț mai amplasează bombe infernale sub mașini. E panicat cu regionalizarea, pentru că județul Neamț se „lipește” de Iași. Îl înspăimântă mafioții. Dacă vă interesează mai mult activitatea diplomatului ieșean, citiți cartea lui, intitulată „Săgetător în zodia leului. 365 de zile în grădina lui Fidel”, Ed. Junimea, Iași, 2010. Dacă o procurați, n-o mai lăsați din mână. E fantastică!

* Cuba, sosim!

28 noiembrie 2008, noul șef diplomatic al României în Cuba, împreună cu soția, Tony, s-au îmbarcat într-un avion Air France pentru traseul București- Paris- Havana. După 9 ore de zbor fără peripeții, au debarcat pe insula descoperită de navigatorul Columb în 1492. Cum diplomatul român mai vizitase Cuba în 2003, s-a pregătit minuțios. Și-a luat în bagaje 3 duzini de cutii de chibrituri pe care scria „noi chiar ardem”, sare, hârtie igienică și un costum negru pentru orice eventualitate. Slavă Celui de Sus, nu l-a întrebuințat în cele 365 de zile, cât a durat misiunea diplomatică. La acea vreme, cubanezii încă foloseau cartelele de alimente. Lunar, băștinașii primeau pe cartele, la prețuri reduse, compensate, 3 kilograme de zahăr, 3 kg de orez, 250 grame fasole, 10 ouă, o jumătate de pui, 200 ml ulei, un săpun, o pastă de dinți și… o cutie de chibrituri. La Ambasada română, Sicu era și șef, și subaltern. Avea doar 3 excelenți colaboratori cubanezi: un șofer creol cu bunică neagră, un grădinar alb și o femeie de serviciu negresă! Toți, oameni de ispravă. Cum băștinașii au cunoscut și stăpânirea spaniolilor, și a americanilor, și a rușilor, erau destul de suspicioși. Realitățile din țară erau cunoscute de la „Radio Reloj” (Radio Ceas) care anunța știrile zilei, de la cele 4 canale de televiziune și din cotidienele „Granma” și „Juventud rebelde”. Jurnalul central „Granma” purta numele ambarcațiunii ce-i transporta, din Mexic în Cuba, pe cei 82 de revoluționari conduși de Fidel Castro, la 2 decembrie 1956.

* Despre frumusețea Cubei

După cum remarca descoperitorul acestui paradis, Cristofor Columb, ”Această insulă este cea mai frumoasă dintre toate cele văzute vreodată de ochii omenești!” Celebrul Ernest Hemingway adăuga: „Havana face parte din cele mai frumoase orașe ale lumii, alături de Paris și Veneția!” Și trebuie să-l credem pe „Papa”, cum îl alintau cubanezii cu dragoste. Mare dreptate mai avea istoricul Iorga când afirma: „Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechia ca s-o auzi și mai trebuie un gram de iubire ca s-o înțelegi!”

Și, cum trasul cu urechea face parte din decalogul diplomatic, Sicu a înțeles-o. Zicerea italiană „Vider Napoli poi muori!” nu l-a impresionat. Pentru el, cea mai frumoasă țară a rămas tot aia de departe, de la mii de kilometri, așezată „pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai!” Că așa-i românul: nu-și uită niciodată baștina.

* Viva la Revolucion!

În anii de împliniri mărețe, poporul român nu știa prea multe lucruri despre îndepărtata Cubă. Aflasem și noi despre „criza rachetelor” din octombrie 1962 și ne-a fost frică să nu iasă cu bum-bum. Lucrurile s-au liniștit și, în mai 1972, Fidel Castro a vizitat România.

Diplomatul român Sicu V. Macovei nu l-a văzut pe Castro, era în „misie” la Berlin. Nu l-a zărit nici în septembrie, când „cel mai iubit fiu” i-a întors vizita de prietenie. Să clarificăm câteva lucruri.

Castro n-a fost comunist de la început. Partidul Comunist Cubanez s-a creat în 1965. Revoluția cubaneză a izbucnit în 1959, împotriva dictatorului Fulgencio Batista, la ea participând patrioții fără partid din insulă, masele asuprite. În iulie 2006, Fidel Castro cedează prerogativele fratelui, gen. Raul Castro. După această dată, aparițiile sale la televizor sunt rare. La 13 august 2010, ”El Comandante” avea 84 de ani. Dacă apelați la Google, aflați că eroul cubanezilor are 14.800.000 rezultate, K. Marx 3.520.000, Lenin 485.000, Stalin 274.000, Hrușciov 9520, Gorbaciov 146.000! Concluzia: a fost și este „grande”.

* Pe urmele lui Hemingway

În anul de grație 2009, la Havana se sărbătoreau 110 ani de la nașterea lui Ernest Hemingway, 70 de ani de la stabilirea sa în Cuba, 80 de ani de la editarea romanului „Adio arme” și 55 de ani de la primirea premiului Nobel pentru literatură. ”Papa” a petrecut o treime din viața sa în Cuba, ani trăiți la „cotă maximă”. A scris, a pescuit, a vânat, a crescut cocoși pentru lupte, a iubit. Barul preferat al lui Hemingway era Floridita. Aici venea, pe la 11, în bermude, cămașă lejeră și mocasini sau teniși albi, singur sau însoțit de Spencer Tracy, Errol Flinn, Marlene Dietrich, Ava Gartner, Robert Taylor, bea câteva Daiquiri și pleca la treburile lui. Cum ”omul nostru din Havana” era fascinat de „bărbatul cu trup de uriaș și suflet de copil”, a plecat pe urmele legendei și a avut mult de mers. S-a dus la Cojimar, să vadă unde s-a născut „Bătrânul și marea”. A intrat și în barul La Terazza, unde pereții sunt tapițați cu fotografiile lui Hemingway și capturile sale. A văzut și bustul de bronz, pe care i l-au ridicat pescarii. Când s-a împușcat Hemingway, presa a anunțat trist: „A murit un prieten al Cubei!”

* Sfârșitul basmului

Astăzi, ”omul nostru din Havana” a încărunțit și o recunoaște: „Mi-i pasul tot mai leneș/ Și mai greu/ Și ochiul nu-l mai simt/ De șoim de vânătoare,/ Mă trag pe sub umbrare/ Mai mereu…”

Umblă tot la „dungă și apretat”, încă impune respect. Eu, unul, consider diplomația o artă la care nu poate ajunge oricine. Gândul mă duce la N. Titulescu, Corneliu Mănescu și, de ce nu, la colegul meu de studenție Sicu V. Macovei, care a făcut din emblema de pe frontispiciul MAE – Semper Fidelis Patriae! („Mereu credincios patriei!”) – un crez, pe care l-a respectat toată viața cu sfințenie.

Când analizează situația europeană actuală, nu este mulțumit. Rusia ne ignoră rău-prevestitor. Bulgaria nu ne scoate din țigani. Ungaria ne privește ca pe o țară second-hand. Ucraina ne încolțește militar și strategic prin ținutul Șerpilor. Moldova ne acuză de imperialism agresiv, iar Marea Neagră, cândva ”cel mai bun vecin al nostru”, a devenit „baltă rusească”.

El s-a retras la baștină, pe Copoul care îi amintește de copilărie, adolescență și tinerețe. Ne-a propus, nouă, colegilor, să scriem împreună o carte despre bolile care ne chinuie și cum le tratăm. Adunate, toate bolile să facă un volum, mai fățos și documentat decât „Gaudeamus 50”. Tot șugubăț a rămas dom’ ambasador. Pa, Sicule!

[message_box title=”Nostimade” color=”red”]

La finele lui 2009, ”omul nostru din Havana” se pregătea de Revelion, ca tot românul. Paradoxal, nu avea curcan și-și discuta necazul în gura mare, cu soția. În câteva minute, sună telefonul și un glas de Evă zice: „Ambasada României?” „Da”. „Vrem să aducem un colet. Sunteți acasă?”. „Da”. Și coletul a venit, cu o furgonetă. În colet, un curcan de 15 kg, plus toate bunătățile pământului cubanez. În coș, o felicitare scrisă cu litere aurite – „Feliz Ano 2009” – și semnătura, Fidel Castro Ruz. Se împlineau 50 de ani de la revoluția cubaneză. A fost curcanul o întâmplare, o tradiție locală sau pereții ambasadei aveau urechi? Adevărul nu s-a aflat niciodată.

A doua zi, a apărut al doilea colet, dar nu mai avea curcan, iar felicitarea, identică, numai că semnată de Raul Castro, fratele lui Comandante. Ceea ce dovedea că numai fratele mai mare avea acces la curcani.

[/message_box]

Dumitru RUSU