Vlădnicele - satul de hotar al județului

Comuna Stănița, situată în extremitatea estică a județului Neamț, cuprinde șapte sate – Stănița, Chicerea, Ghidion, Poienile Oancei, Todireni, Veja, Vlădnicele – și vreo două-trei cătune. Cea mai mică așezare, cea mai ascunsă de privirile oricui este satul Vlădnicele, aflat la limita administrativă cu județul Iași. Până la un punct, această așezare nu pare să aibă ceva neobișnuit. În toate județele există localități de hotar. În Neamț, însă, Vlădnicele mai are doar patru locuri ”surate”: satul Trei Fântâni (Dămuc) și cătunele Pârăulul Ungurului (Borca), Brătișel (Tarcău) și Leheni (Stănița).

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în documentele vremii, satul Vlădnicele este pomenit ca ”având 27 de familii, 27 contribuabili, 27 de case și 91 de suflete, din care 3 știu carte. Populația este în totalitate de origine română și are 189 capete de vite mari”. Satul nu apare în catagrafia rusă de la 1774 și este foarte posibil să fi apărut ca o așezare mică de clăcași împroprietăriți după reforma domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de la 1864.

Satul fără instituții publice

Astăzi, Vlădnicele are puțin peste 30 de familii. 89 de suflete, iar numărul e într-o continuă și abruptă scădere. Primarul de Stănița, Laurențiu Bebe Todireanu, spune că ”Satul, din câte știu, a avut cândva cam 100 de locuitori”. O privire mai atentă asupra datelor din istorie, de pe la 1880 încoace media localnicilor n-a depășit 90, iar oscilațiile, dacă au fost, au fost puține și de scurtă durată/

Ca o curiozitate, așezarea nu are nicio instituție publică sau de interes public. Nu are biserică. Școala nu mai funcționează de foarte multă vreme. Cei 17 copii din sat merg cu microbuzul la Veja, dacă sunt în clasele primare și grădiniță, sau la Stănița, dacă merg la gimnaziu. Tot la Veja este și sediul parohiei de care aparține Vlădnicele. Oamenii locului merg rar în centrul de comună. Și mult mai rar la oraș. E oarecum normal: distanța până la primărie e de 14 km, indiferent că apuci pe drumul județean sau comunal.

Nu există autobuz care să vină aici, pentru că nu-și asumă niciun transportator cheltuiala cu combustibilul, pe care nu și-ar acoperi-o. Nici drumul nu se pretează. Deși bine întreținut de primărie, nu încap două mașini în același timp de-a latul lui.

Iarna, Crivățul nu iartă

”Dacă ninge și bate Crivățul, satul rămâne izolat. De regulă, două zile și două nopți. Norocul nostru este că avem în dotarea primăriei un utilaj modern, cu care începem deszăpezirea de la limita cu vecinii de la Bâra, chiar dacă e drum județean. Recunosc, pentru că altfel nu se poate, ultimul sat rămâne Vlădnicele. În aceeași situație se află și cătunul Leheni, care este la 9 km de Veja și care are doar 6 case și vreo 18 locuitori”, declară primarul Todireanu.

Totuși, deși departe de lumea tumultuoasă a acestor vremuri și n-are mai nimic, satul are de rețea de alimentare cu apă potabilă – apa este pompată de la Veja, unde este și sursa, dar și bazinul de captare – și energie electrică. Primarul spune că se preocupă constant de oamenii de aici. De altfel, o spiță a strămoșilor săi se trage tocmai din acest sat.

Magazinul ”Stăpânului”

Deși n-are biserică, nici școală, satul are totuși un… stăpân. Mai în glumă, mai în serios, așa îl alintă primarul pe proprietarul singurului magazin din sat. Ioan Pricopie, un bărbat ”în toată puterea cuvântului”, a lucrat la Roman, iar acum este pensionar. Este, în același timp, un apicultor împătimit. Are, împreună cu un frate, vreo 50 de familii de albine.

”Oameni vin la mine, iar în magazin am cam tot ce le trebuie. Uneori comandă numite produse, eu merg la Roman dimineața, iar la amiază sau seara, după cum termină treaba, au produsul dorit. Nu am avut probleme niciodată. Oamenii sunt cuminți, înțelegători și sunt mândri de satul lor”.

Ca pentru a încuraja îndeletnicirea cu albinele, pe un deal, primăria a finanțat plantarea a 20 ha cu salcâmi, pentru a preîntâmpina alunecările de teren.

Parcă uitați de lume

Nemulțumirile primarului Laurențiu Bebe Todireanu sunt. Destule.

”Stănița, cu satele sale, sunt, parcă, uitate de toată lumea. Mai-marii județului vin, privesc, dar ajutorul, de foarte multe ori, întârzie. Am reușit să asfaltăm drumurile numai în sate, la Todireni, Veja, Ghidion, Poienile Oancei, însă între ele nu avem asfalt. Am înțeles, ar mai fi câte un astfel de drum, pe ici, pe colo, dar la noi toate căile dintre sate sunt neasfaltate. Suntem înscriși pe lista OG 577, dar banii nu vin. Mă refer la drumuirile comunale, care fac legătura dintre 6 sate și reședința comunei. Mai vreau să adaug faptul că dispunem de un sigur microbuz școlar, care zilnic face peste 150 km. Are un program infernal, iar de multe ori copiii nu ajung la timp la școală. Am cerut încă un microbuz, dar nu ni s-a dat. Alții au câte 3 mașini. Dacă se defectează al nostru, este jale. Cum să parcurgă copiii, pe viscol sau când plouă, câte 10-12 km până la școală?”

[quote align=”center” color=”#999999″]”Încă de anul trecut, din iarnă, ni s-au promis 600 l motorină, dar cantitatea nu a mai ajuns nici astăzi. Dacă va ninge și se vor bloca drumurile, ce vom face?”

”Oamenii nu se plâng, trăiesc din cultivarea pământului și creșterea animalelor. S-au învățat aici și nu vor să plece. Unii, plecați la oraș, revin foarte des la Vlădnicele, pentru că așezarea lor este înconjurată de peisaje superbe”.[/quote]

Ioan APOPEI