Memoria documentelor : Contribuția județului Neamț la realizarea Marii Uniri (II)

– 95 de ani de la realizarea Statului național unitar român din 1918 –

Atunci au alergat în ajutorul basarabenilor, cu manuale și învățători, cei din județul Neamț, în frunte cu Leon Mrejeriu, învățător și fost prefect. Ca și în întreaga Rusie, în orașele principale din Basarabia – Chișinău, Bălți, Tighina, Cahul -, românii se adunau ca să-și hotărască destinul. În luna aprilie 1917, reprezentanții populației dintre Prut și Nistru au votat o moțiune, cerând autonomia administrativă, economică, religioasă și culturală a Basarabiei, precum și alegerea unei adunări legislative. Despărțirea de Rusia încă nu funcționa ca o idee majoră. Mai persista incertitudinea, teama și mentalitatea filo-rusă, impregnată într-un secol de stăpânire, propagandă și teroare întru mistificare. Ca formă de organizare statală, se propunea o republică moldovenească autonomă, în cadrul statului federativ rus, care trebuia să continue imperiul în granițele existente. Pentru menținerea ordinii se preconiza organizarea unor ”cohorte moldovenești”.

În această luptă, în orientarea și pregătirea ei, un rol important au jucat și prizonierii transilvăneni și bucovineni, precum și refugiații din România, care, răspândiți printre soldați și pe teritoriu, au dezvoltat o propagandă vie pentru cauza națională și pentru unirea tuturor românilor. Fruntașii transilvăneni, din rândul cărora s-a detașat Onisifor Ghibu, au procurat o tipografie cu litere latine, au scos ziarul ”Ardealul”, au tipărit abecedare și cărți în limba română. Pentru învățători, au organizat cursuri de istorie, geografie și cântec românesc.

Cu această ocazie nici cărturarii și oamenii de suflet din ținutul de la poalele Ceahlăului nu au fost mai prejos. Când, spre sfârșitul anului 1917, s-a declanșat asaltul final pentru Unirea Basarabiei, învățători nemțeni ca Leon Mrejeriu, Simion T. Kirileanu, Petru Gheorgheasa etc., au plecat în Basarabia, unde, împreună cu alții, s-au alăturat pedagogului ardelean.

Învățătorii basarabeni formați în acest mod s-au dezbărat de mentalitatea filo-rusă și au devenit apostoli ai redeșteptării naționale a românilor din Basarabia. Tot cu ajutorul lor s-au organizat și ținut întruniri, unde au discutat păsurile poporului și s-au căutat soluții pentru îndepărtarea mizeriei.

Situația din ce în ce mai dezastruoasă de pe front, mizeria care dăinuia, jafurile și hoțiile la drumul mare, toate au făcut ca armata și forțele laice basarabene să-și intre în atribuțiuni, tot mai conștientizate de menirea care-I revine în ideea desprinderii de Rusia și unirii cu România.

Pe 18 aprilie, ”se ține, la Odessa, un mare meeting, la care iau parte, pe lângă profesori, studenți, preoți și 10.000 soldați moldoveni din garnizoana Odessei”, unde ”se aclamă o rezoluție, cuprinzând autonomia politică a Basarabiei și concentrarea unităților militare moldovenești în Basarabia, pentru a împiedica jafurile și volniciile, la care se dedau trupele rusești”. Nu după multe zile, mai precis în 19-25 aprilie, același an, se întrunește ”congresul diecezan al preoților și laicilor din întreaga arhiepiscopie a Basarabiei, cu 250 delegați. Congresul hotărăște: autonomia politică a Basarabiei, conform principiului de drept, ca popoarele să hotărască singure asupra sorții lor; apoi constituirea unui organ legislativ (Sfatul Țării) și numirea unui «Consiliu Suprem» administrativ executiv”.

Evenimentele se vor derula cu repeziciune în lunile următoare ale aceluiași an:”din aprilie până în iulie se convoacă întruniri țărănești în diferite comune și toate județele provinciei românești dintre Prut și Nistru, pretutindeni cerându-se autonomia țării”. Mai mult, pe 16 iulie, la Iași, sfatul soldaților basarabeni ”de pe frontul român decide convocarea la Chișinău a unui «Sfat Provincial» pentru întocmirea unui proiect de autonomie națională și teritorială”.

Încă de la mitingul de la Odessa s-au ridicat glasuri, cum se menționează în documentele vremii, care au cerut ”organizarea unei armate naționale a Basarabiei”. Basarabia se înfățișa atunci ca ariergarda armatei rusești și avea de suferit multe violențe și pagube din partea trupelor care treceau spre front sau în retragere, iar interesele naționale pretindeau măsuri pentru paza teritoriului și menținerea ordinei înăuntrul provinciei.

Anarhia câștiga și ea din ce în ce mai mult teren. Soldații care dezertau de pe front străbăteau Basarabia în cete răzlețe, jefuind populația și ”nu se dădeau înapoi de la crime”. Un exemplu doar: în luna august au fost uciși de aceștia mai mulți preoți și proprietari. Menționăm că erau soldați ruși sau cazaci.

Prăbușirea imperiilor țarist, german și austro-ungar și afirmarea dreptului la autodeterminare al popoarelor la sfârșitul primului război mondial au creat condițiile revenirii străvechiului pământ românesc dintre Prut și Nistru în granițele naturale ale României. Proclamarea succesivă a autonomiei (2 decembrie 1917) și independenței (24 ianuarie 1918) Republicii Moldovenești de către Sfatul Țării a fost urmată, acum 95 de ani, la 27 martie 1918, de votarea, în același for reprezentativ, a unei moțiuni ce stipula că ”Republica Moldovenească (Basarabia)” în hotarele dinspre Prut, Nistru, Dunăre și Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna, se unește cu mama sa, România”. N-a fost să fie așa!

De-a lungul întregului an 1917 și începutul lui 1918 au loc multe crime, alături de obișnuitele dezordini, jafuri și incendii, îndeosebi în nord pe la Hotin, dar și în sud, la Ismail, Bolgrad, Cetatea Albă, Tighina. Atmosfera aceasta, de răvășire a ordinei, suferințele românilor, năpădiți de răfuieli și răzbunări anarhice, asasinate a impresionat puternic starea de spirit din România. Ea însăși avea mare nevoie de liniște, de solidaritate cetățenească și național-patriotică, spre a putea încheia armistițiul și pacea cu Puterile Centrale, absolut necesar pentru existența statului și a ființei naționale, chiar cu sacrificiul ciuntirii hotarelor și prădarea bogățiilor. Ieșirea Rusiei din război impunea României o decizie draconică, pentru că trupele germane ajungeau la Kiev, iar țara rămânea o biată enclavă învăluită de forțe germano-austro-ungare. Oricând, mareșalul Mackensen (supranumit și ”spărgătorul de fronturi”, chiar dacă nu i-a mers pe frontul din Moldova) își putea relua ofensiva împotriva Moldovei, cu intenția de a se uni cu trupele Puterilor Centrale aflate în Podolia. Trebuia evitată, așadar, cu orice preț, ocuparea completă a țării și capturarea guvernului ei.

Întrucât situația se deteriora, la 9/22 decembrie 1917, Consiliul de Miniștri a hotărât ca armata română să înceapă curățirea teritoriului național de trupele rusești. Guvernul sovietic a interpretat actul legitim făcut de guvernul român ca fiind ”ostil statului sovietic”. De fapt, pe 13/26 ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului transmitea guvernului român de la Iași hotărârea ”ruperii relațiilor cu România”, ”sechestrarea pentru oligarhia română a depozitului de aur al României păstrat la Moscova” etc. Trebuie să remarcăm faptul că în această notă, în trei puncte, nu se pune chestiunea Basarabiei, astfel că ruperea relațiilor diplomatice cu România nu a avut la bază probleme teritoriale, cum a susținut ulterior istoriografia sovietică.

În acest timp, în provincia basarabeană evenimentele se precipitau vertiginos. Se cereau soluții grabnice. S-a format un ”bloc moldovenesc”, care a pregătit unirea Basarabiei cu România, dar dezordinea, conflictele, jafurile sporeau tot mai amenințător. De fapt, la 5 ianuarie 1918, bolșevicii își fac apariția la Chișinău. Ședințele Sfatului Țării ”sunt suspendate. Mai mulți deputați sunt arestați și condamnați la moarte. Comisiunea interaliată pentru aprovizionarea frontului român e de asemeni arestată, iar fondurile ei, în valoare de 2.000.000 ruble, sunt confiscate. Statul major bolșevic, din care făceau parte Perper, Levinson, Kaavac și ocnașul Katovski, se instală la Chișinău”. Alte fărădelegi continuau. În aceste condiții, în disperare de cauză, cei mai activi membri ai Sfatului Țării au trimis o delegație la Iași, cerând ajutorul armatei române, pentru restabilirea ordinei și apărarea vieții românilor, cetățenilor în general. În manifestul semnat de generalul Prezan, șeful Marelui Cartier General, se arată că ”armata română a fost chemată prin comandamentul militar rus, ca să restabilească ordinea grav tulburată de elemente bolșevice care împingeau țara spre război civil” și altele. Așadar, armata română nu a intrat în Basarabia să cucerească!

Prof. Gheorghe RADU