Viață de artist

Când m-am mutat la Los Angeles, în 1999, viața părea o aventură pe care urma s-o explorez cu toată ardoarea viselor ițite de prin adolescență. În timp ce frecventam cursurile facultății de arte cinematografice, aveam o slujbă care-mi permitea să supraviețuiesc în metropola americană, plus o viață socială incipientă, promițătoare de mari și interesante descoperiri. Cu ochi mari, am absorbit tot ce Hollywood-ul a putut să-mi ofere. Mi-am făcut prieteni care, ca și mine, erau sosiți la Hollywood de prin toate colțurile lumii, cu speranțe secrete de împlinire, succes sau cel puțin de notorietate. Printre acești prieteni colorați era și Gemma, o cântăreață cu voce mare și trup mic. Gemma veselă, nepăsătoare, gata de petrecere la orice oră din zi și din noapte, își dorea mai mult decât orice pe lume să cânte cu Celine Dion. Împreună cu Gemma, am disprețuit valori sociale burgheze, idei de apartenență unei societăți civilizate și monstrul capitalist, cu dependențe de consum. Împreună, am visat să trăim pentru azi, să murim tinere, să ne revoltăm împotriva oricărui sistem de încătușare al sufletului creativ. Împreună, am jurat să trăim vieți de artist, pe marginea posibilului, în umbra normelor de civilizație, cu unicul scop de-a crea. Tot cu Gemma am dansat nopți întregi, prin discoteci de pe Sunset Strip, de la Mondrian, la Sky Bar, de la Key Club, la Element. După o noapte de bacanale, luam micul dejun la Mel’s, o instituție în materie de restaurante nocturne hollywoodiene, alături de călători ai nopții, precum staruri de film, artiști torturați, drogați funcționali, persoane cu identități sexuale ambigue, actori fără speranțe și personaje deghizate în caractere emblematice. După micul dejun, mă duceam direct la universitate, după care, la slujbă. Fără somn. Pe timpurile alea, dacă dormeam o noapte pe săptămână, îmi era de-ajuns ca să recuperez toată energia, după care luam toate distracțiile de la capăt, fără nicio dificultate.

Îmi amintesc petreceri ce-au început în Hollywood și s-au terminat, trei zile mai târziu, în Las Vegas. O petrecere în Malibu, de ziua unui muzician care lucra împreună cu Gemma, a fost continuată cu 40 de persoane la bordul unui avion privat, aterizat în Mexico, Los Cabos, fără ca niciunul dintre noi să avem vreun document de identitate asupra noastră. Fericite erau acele timpuri ale tinereții, în care nu simțeam nici oboseală, nici durere trupească sau sufletească, nici plictiseală.

Au trecut 14 ani de-atunci. M-am măritat între timp, ceea ce înseamnă că marea parte a vieții mele sociale este limitată la alte persoane căsătorite. Petrecerile sălbatice au fost înlocuite cu petreceri civilizate, formațiile rock au fost înlocuite de neveste grijulii și soți irascibili, artiștii torturați și micul dejun la Mel’s au fost înlocuiți cu pasiuni pentru decorări de interioruri și cine în restaurante burgheze. Dacă nu sunt în pat înainte de ora zece seara, a doua zi nu știu cum mă cheamă. Dacă se mai întâmplă ca vreo petrecere să dureze mai multișor, îmi trebuie cel puțin trei zile, ca să recuperez întreaga funcționalitate cerebrală.

Cu toate astea, există o mică parte în mine care își amintește cu nostalgie de tinerețe, de timpurile acelea când, împreună cu Gemma sau alți prieteni, am descoperit propriile limite, am încercat orice, pentru a înțelege care-mi este locul în lume. Timpul a trecut și pentru Gemma. În acești 14 ani, ea a devenit o cântăreață rock, așa cum își dorea. A cântat cu Celine Dion, la teatrul Caesar’s Palace, în Las Vegas. Săptămâna trecută, s-a întors dintr-un turneu în Australia, poposind la Los Angeles pentru cinci zile. Am invitat-o, cu entuziasm, să stea acasă la mine. Anticipându-i sosirea, i-am pregătit o cameră cu un pat comod, cu așternuturi fine și albe, o baie adiacentă, am garnisit-o cu patru prosoape noi și cele trebuitoare dușului. Gemma a sosit, ne-am îmbrățișat, ne-am povestit tot ce-am făcut în ultimii zece ani. Ne-am amintit, ne-am hlizit, am lăcrimat în prima seară, simțindu-ne sufletele atinse de tot ce-am trăit și-am împărțit în tinerețe. Aproape că am avut un sentiment de invidie. Gemma trăiește viața de artist, pe care a visat-o în tinerețe: cântă, călătorește prin toată lumea, nu are programe fixe, se mută de la un concert la altul, de la un continent la altul. Și-a păstrat promisiunea de-a trăi contra curentului, de-a viețui numai pentru creație. Vorbește cu înțelepciunea sufletului forjat prin artă și alegeri dubioase. Viața ei este o fantezie etern tânără, în care nu există responsabilități majore; nu există împrumut de la bancă și rate de plătit; nu există facturi lunare; nu există șefi de birou unsuroși și rutini sisifice. Dintr-o dată, toți prietenii căsătoriți, care formează viața mea socială, mi s-au părut plictisitori, lipsiți de importanță, pentru că discută, mereu, aceleași trei subiecte prudente, repetitive, fără nicio perspectivă, fără nicio nuanță filosofică, fără absolut nicio înțelepciune. Vorbind cu Gemma, mi s-a părut că viața mea este măruntă, fără nicio consecvență, pe când ea își pune pecetea pe întreaga omenire, influențează suflete cu arta sa.

A doua zi, am coborât în salon, pentru micul dejun. Bagajele Gemmei păreau a se fi multiplicat peste noapte. E ca și cum valizele sale au explodat. Am găsit peste tot în casă, indumente mai mult sau mai puțin curate. E ca și cum o infecție bacteriană ar fi invadat tot spațiul locuibil. Gemma a ieșit pe terasă desculță, să fumeze o țigară. A intrat în casă cu picioarele negre, s-a ghemuit apoi în așternuturile albe pe care i le pregătisem. Când am intrat în baia ei, am observat cu oroare că a folosit prosoapele pentru a-și șterge machiajul. Fiecare dintre cele patru prosoape avea urme de rimel, pudră sau fard. Urme de picioare murdare se vedeau clar, pe toate covoarele. La prânz, Gemma a scos dintr-o cutie o colecție de pastile demnă de invidia oricărei farmacii din centru: de la Lexapro contra depresiei, la Aderol împotriva deficitului de atenție, le avea pe toate. Le-a înghițit cu un pahar de whiskey, ceea ce cu siguranță ar fi ucis un stomac novice, dar se vede că Gemma avea o anumită toleranță.

În ultima seară a șederii sale, am ieșit în oraș, vizitând vreo două dintre cele mai dragi localuri ale tinereții noastre: Pig ‘N’ Whistle și Dimples. Gemma a susținut că a băut numai două pahare de vin. Eu am numărat șase. Ea s-a distrat ca o vedetă rock. Eu nu m-am distrat deloc, gândindu-mă cu necaz că-mi va trebui cel puțin un weekend ca să recuperez noaptea nedormită. Ne-am întors acasă, cu Gemma pe șapte cărări, lălăind cât o țineau bojogii. Am ajutat-o să împacheteze toate valizele. Era ca și cum aș fi încercat să prind o turmă de veverițe pe care să le bag într-un sac. Lucrurile ei migraseră spre toate cele trei etaje ale casei mele. I-am făcut o cafea, ca să se trezească, pentru că la cinci dimineața trebuia să plece la aeroport.

După plecarea Gemmei, am făcut inventarul frigiderului unde țin vinurile și băuturile alcoolice: dumneai băuse o sticlă de vin costisitoare, pe care o țineam pentru zile bune. Am găsit o sticlă de whiskey sub patul în care a dormit. A trebuit să arunc cearșafurile. Am spălat întreaga casă trei zile, pentru a readuce un minim de ordine și confort, pe care Gemma le zăpăcise cu prezența ei. După ce am curățat casa, afundându-mă în canapeaua de lângă lampa de citit, am cugetat la tinerețea mea, la Gemma, la timpurile pe care le-am petrecut împreună. Gemma a rămas suspendată în timpurile de altă dată. Nimic nu s-a schimbat pentru ea, ba chiar petrecerile zgomotoase s-au înmulțit. Pentru mine, viața de artist a devenit o realitate prea crudă, incompatibilă cu vârsta de după treizeci de ani. După treizeci de ani, încep reumatismele, durerile fantomă, unele păreri de rău, trezirea din somn în zori pentru că trebuie să te duci la baie, fire de păr alb. Pentru a susține acea mentalitate și energie din tinerețe, îți trebuie anumite tendințe autodistructive, îți trebuie o bună doză de negare a trecerii timpului, o dorință arzătoare de-a rezista schimbărilor. Poate de asta marii artiști sunt creativi până la moarte, pentru că reușesc să găsească o sursă de energie care să contrabalanseze trecerea timpului. Nu toți suntem făcuți din același lut. Încă mai am nostalgie pentru petrecerile pe care le făceam, pentru energia aceea din timpurile facultății, dar las acele experiențe în trecut, unde aparțin. Sunt doar amintiri frumoase. Exigențele, dorințele, nevoile mi s-au schimbat. Am descoperit plăcere în rutină. Ritmurile vieții mele sunt lente, încetinite de confort. Când eram tânără, trăiam cu nesaț, ca o vijelie, îmi lipsea totul, doream să am totul. Acum îmi doresc foarte puțin. Ca și Gemma, am avut vise. Unele le-am împlinit, altele au rămas doar vagi eșecuri. Ritmul de viață al Gemmei este unul pe care îl recunosc, pentru că și eu l-am trăit, cu mulți ani în urmă. Numai că, acum, parcă îmi stă strâmt. Parcă mă stânjenește. Înțeleg că Gemma aparține unei alte ordini sociale, opusă celei căreia îi apațin eu. Într-un fel, vizita sa a fost un adio. Uitându-ne una în ochii celeilalte, am înțeles mai bine cine suntem, cât am crescut în toți anii în care nu ne-am văzut. Gemma a rămas fidelă promisiunilor tinereții: trăiește prin artă. Cu ajutorul multor pastile, al alcoolului și altor tendințe autodistructive, Gemma s-a mutat în tărâmul tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte, iar de-acolo ea își cântă povestea.

Raluca SANDERS

Los Angeles, decembrie 2013

Parteneri

Mesagerul Bacău Doi consilierii județeni liberali au demisionat din Consiliul Județean Bacău ZCH FOTO. A început asfaltarea pe strada Ștefan cel Mare din Piatra Neamț: primăria suportă doar jumătate din costuri NewsEdge Icoana îndrăgostiților, copacul cu informatori și cartierul din cartier. Istoricul Anita Sterea ne spune secretele străzilor din Cotroceni BusinessEdge Global Vision preia fostul sediu Alpha Bank. Tranzacția pentru cele două clădiri de 10.000 de metri pătrați a fost intermediată de Colliers