Motto: „Să ne întoarcem a scrie iar despre Moldova noastră” – Ion Neculce
Cică doi români, ardeleni, stăteau la o cafea, în barul hotelului Transilvania din Cluj. Unul zice: „Ai auzit, mă, că vor ungurii să ne ia Transilvania? Cumpără pământ românesc într-o veselie.” Celălalt stă, cugetă și răspunde: „Dacă România a ajuns o pârloagă, din care orice străin poate să taie o halcă, e de jale. Nu cred. Și apoi, nu-i bai, ne mutăm la hotelul Continental”.
Bancul poate fi înâeles în fel și chip, dar mai important e că ardeleanul simplu nu concepe că ungurul, colegul și vecinul său, poate fi așa de ascuns și de rău să-i ia chiar și Transilvania cât ai zice „ighen”. Cândva, Goga scria „Ardeleanul se naște cu pumnii strânși, gata de luptă pentru Transilvania lui”. Să nu mai fie valabil? A, că majoritatea ungurilor vor cetățenie dublă, cu boii în Harghita/ Covasna și Mercedesul la Budapesta, adică – știm, numai că de la gând la faptă e cale lungă.
De ce bancul de mai sus? Din motive serioase, după Revoluție, românii au intrat în gura lumii cu faptele lor glorioase și sângeroase. Au fost și admirați, și acuzați, mai ales după mineriade. Paradoxal, au fost și români s-au luat de români. De exemplu, istoricul Lucian Boia i-a numit pe români „retardații Europei”, iar Neagu Djuvara pretinde că ne tragem din cumani. Aiuritoare păreri…
Clasamentul deșteptăciunii
De ce nu acceptăm cele două teze eronate? Simplu. Chiar în prima săptămână a lui 2014, Bad Politics ne-a oferit un cadou trăsnet: un clasament al deșteptăciunii națiunilor, în care ne prezintă „la zi” IQ-ul fiecărei țări, stabilit pe baza unor investigații cu rigoare științifică „beton”, spun exegeții. Conform acestui clasament, noi, românii, nu suntem chiar idioții Europei, apărem pe la mijlocul eșalonării. Avem IQ-ul 94, cât al turcilor, dar inferior rușilor (96), ungurilor (99), slovacilor (96), slovenilor (95), spaniolilor (99), suedezilor și elvețienilor (101). Surprinși total suntem de IQ-ul fraților de peste Prut (95). Sunt peste noi, deci sunt mai mintoși. Au „di tăti”, cum ar veni. Oare?
Potrivit recentului clasament, cei mai luminați oameni din lume sunt cei din Coreea de Nord. Au un IQ de 105. Suspectez rezultatul cercetărilor pe considerentul că această țară trăiește izolată total, cu granițele închise, nu permite nimănui să se amestece în treburile ei interne. Ori investigațiile s-au făcut pe 50.000 de subiecți, mai multe luni. Nu pot crede că sunt mai isteți decât finlandezii (97) sau polonezii (99). Punctum.
„Neoșovinismul” moldav
În eterna și fascinanta Românie, băștinașii se numesc ardeleni, munteni, moldoveni, dobrogeni… Deși formează o națiune frumoasă, cu o istorie stropită de lacrimi, mioriticii nu trăiesc în armonie. Se gâlcevesc tot timpul, și cu rost, și fără. În hărmălaia politică din ultimele două decenii, s-a născut și s-a dezvoltat ura față de noi înșine. Fiecare se crede mai cu moț decât celălalt, iar bășcălia, miștoul și sictirul nu absentează niciodată. Cei mai desconsiderați români sunt moldovenii. Mulți îi clasifică drept cetățeni second hand. Pentru că știu „să pitreacă”, mănâncă mult, beau și mai mult, îs leneși și se spală rar. Ce vremuri, monșer! Ne ciondănim frații cu frații. Cum s-a ajuns aici? Recunoaștem că Moldova e o „zonă bolnavă”, săracă, cu economie pe sponci și drumuri sparte, dar are încă putere de a produce anticorpi, așa că tratația condescendentă nu pare imposibilă, mai ales când cei din vârful țării promit moldovenilor „o viață mai bună”. De un sfert de veac. Nu era mai bine pe vremea lui Ștefan cel Mare, care își cauteriza rănile cu fierul înroșit? Ba da, dar în sec. al XXI-lea se macină altă făină.
Deocamdată etichetele generale: „moldovenii fac…”, „moldovenii dreg…”, „moldovenii par penali” sunt în vogă. Că nu se adeveresc întotdeauna e altceva. L-ați văzut la mare „pă” șmecherul de București cu decapotabilă, l-ați auzit și cum grăiește în stația peco „Hai, bă, ăla din Moldova, mai repede, că v-a pus și vouă mama dracului volanul în mână”. Deștept băiat! La Sinaia, lângă castelul Peleș, o figură rasă în cap și cu cercel în nas vrea să cumpere un cornet cu afine. Când precupeața-i spune prețul, sare revoltat: „Da’ ce, mă crezi moldovean?” Adică, după capul lui, a fi fraier înseamnă a fi moldovean.
Au și moldovenii păcate. O statistică proaspătă ne informează că 265 de nemțeni, plecați la muncă în opulentul Occident, sunt urmăriți de poliție pentru diferite potlogării. Nu-i frumos! Vecinul meu, una – două pleacă în Italia. Se plimbă prin Europa ca Vodă prin lobodă. Curios, l-am întrebat: Ce faci prin Occident? Mi-a răspuns sincer: „Fur, vecine, fur!”. Să mă ierte Dumnezeu, dar nu ești om dacă trăiești din furat. Să calci pe străzile Parisului, pe unde și-au purtat pașii Brâncuși, Cioran, Ionesco și să furi e o crimă. Nu excludem existența unor nelegiuiți marca „Made in Romania”.
Să fie moldovenii de râs?
În mentalitatea politicianului rasat de București, Ploiești sau Brașov, moldoveanul e repetentul clasei, prostul satului, o „sârmă”, „limbă lată”, care merge „pi șentru”. Dar nici ardelenii, oltenii, muntenii nu sunt cruțați de limba acidă a poporenilor – olteanul e „juvete”, munteanul e „gură spartă”, vorbește mult și repede, ardeleanul e greoi, zgârcit, se screme mult până zice ceva. Numai că moldovenii sunt „cei mai cei”. Asta nu înseamnă că, atunci când Agamiță Dandanache, de la „centru”, vine la Piatra Neamț, nu îngurgitează savuroasele sărmăluțe moldovenești cu mămăliguță caldă, nu bea vin mănăstiresc și nu se uită pofticios la folcloristele cu decolteu permisiv și fuste scurte-scurte. Gustă din toate și se declară filomoldav. Că așa e de bonton. În toate situațiile asemănătoare, interesul poartă fesul.
Vara trecută, un ardelean rătăcit pe la Piatra a fost buzunărit de faimosul Fernando, țâncul bronzat de pe Cuejdi, specialist în golirea buzunarelor. Furtul s-a produs pe b-dul Republicii, ziua în amiaza mare. Pentru că păgubitul mă cunoștea, mi-a dat telefon. „Bă – a început furios – voi, moldovenii, ciumeți ați fost, ciumeți ați rămas…” Și dă-i, și luptă. L-am ascultat cu răbdare și l-am compătimit vocal: ”Amice, știu că-i greu când ți se face o nedreptate. Știu că lumea ți se pare meschină, ingrată, nedreaptă, dar așa-i în democrație”. Neiertătorul filosof Petre Țuțea spunea despre democrație: „este sistemul social care face posibilă existența idiotului alături de geniu”. În consecință, multcomentații moldoveni nu sunt ciumeți. Sunt convins că ați observat, 3 din cele 7 bancnote emise de Monetăria Statului sunt ilustrate cu chipurile unor moldoveni de seamă, Eminescu, Enescu și Iorga. Noi, moldovenii, ne fălim că ne-am născut pe aceleași meleaguri cu ei. Dacă ne gândim bine, Moldova a fost mereu în criză. Poate și de aceea a dat atâtea genii, cu Luceafărul în frunte.
„Nasc și la Moldova oameni!”
Pentru orice mioritic, Moldova istorică înseamnă răzeșii lui Ștefan cel Mare, iubitori de libertate și moșie. Că astăzi Moldova voievodului s-a micșorat inadmisibil și nu mai este „a urmașilor, urmașilor mei”, pentru că se vinde străinilor cu bucata, denotă că moștenitorii au fost jalnici. Moldova mai înseamnă bardul de la Mircești – Alecsandri, privighetoarea țării, Kogălniceanu, primul domn al României moldovene – Cuza.
Mirifica Moldovă i-a impresionat și pe străini. Paul Wood, un englez stabilit la noi din 1998, licențiat la Cambridge și Londra, a bătut cu piciorul toate regiunile României. Și spune: „Românii sunt latini înconjurați de maghiari și slavi, uitați în partea greșită a Europei. Sunt deschiși, prietenoși, calzi, întotdeauna oameni, de obicei la nivel emoțional. Au un minunat simț al umorului, chiar asemănător cu cel englez…” V-am spus eu că sunt oameni de ispravă!
Sau declarația unui moldovean get-beget, Radu Beligan pe numele lui, artist de mare talent, care urcă pe scenă și la 95 de ani, e membru de onoare al Academiei Române (din 2004) și are o stea pe Walk of Fame București: „Am trăit patru dictaturi și pot să spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor și întotdeauna credincios României. Nu mi-a fost niciodată rușine că sunt român”. Și, bineînțeles, moldovean, completăm noi, că Moldova a fost casa lui dintotdeauna. Așa că ciocuꞌ mic! Chestia cu „ciumeții” se amână pentru altădată.
Prof. Dumitru RUSU