După tone de reclamații, acuze incredibile și scandaluri fără precedent, la Girov, încet-încet, lucrurile par să intre în fraza unor lămuriri, care ar trebui să arate opiniei publice de ce în comună se aplicau alte legi decât cele românești. După telenovela Olaru, cu ”uite primarul, nu este primarul”, după telenovelele cu viceprimarii, schimbați pe bandă rulantă, a urmat o nouă telenovelă, a secretarului comunei, Adriana Roca, acuzată de o mulțime de oameni pentru nerespectarea legii, apoi, pe rând, apărată/ acuzată, în funcție de interesele fiecăruia, de primarul Olaru, de consilieri locali, de Sarion și ai lui. Ajunsă la comisia de disciplină a secretarilor unităților administrativ-teritoriale, condusă de subprefectul Gheorghe Neculae, după mai multe reclamații, ea a fost propusă spre sancționare cu ”suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare pe o perioadă de 3 ani (…) sau, în caz contrar, suspendarea promovării în funcția publică pe o perioadă de 3 ani”. Propunerea comisiei, însoțită de un raport, a fost trimisă primarului Vasile Olaru, condamnat definitiv, cu suspedare, la 5 luni de închisoare, care a citit propunerea în felul său și a dat o decizie de destituire din funcția publică de conducere de secretar al comunei Girov. Cum s-a ajuns ca cel mai unit cuplu primar-secretar să-și scoată ochii și să se reclame peste tot, cu efecte autodistructive, este o poveste tipică pentru administrația publică locală.
Povestea unui divorț administrativ
La început, a fost coabitare, dulce și profitabilă de ambele părți. Fără pricepere în tainele admiistrației, fostul maistru mecanic Vasile Olaru s-a dat pe mâna Adrianei Roca în materie de legislație. În schimb, ea a primit binecuvântare (și mână liberă) pentru a rezolva problemele de fond funciar din zona comunei învecinată cu municipiul Piatra Neamț, îndeletnicire primită de la răposatul primar Dumitru Sandu și întărită de Olaru. Gurile rele zic că tocmai de aici a izbucnit scandalul și, în 2011, după ce primarul a pus întrebări cu privire la aceste terenuri, a fost suspendat, la reclamația secretarei, pentru episodul cu cele două buletine pe care le-ar fi folosit. A fost scandal, dar negocierile primarului au făcut să se treacă peste. Din acest moment, Adriana Roca a trecut cu arme și bagaje în tabăra Guriuc, Enache, Lungu, unde, mai târziu, va ajunge și Florinel Sarion. La propriu, armele sunt scoase pe masă, primarul este acuzat că a pus la cale o bătaie pentru consilierii Enache și Guriuc. Primarul ajunge la procuratură, ANI începe să-l cerceteze, pe bună dreptate, situația devine explozivă și începe sarabanda schimbărilor. Viceprimarii se schimbă în funcție de majoritățile care se schimbă în funcție de discuțiile nocturne, primarul este suspendat și repus în funcție, Sarion ajunge pentru câteva zile primar, apoi este schimbat și, în fine, Adriana Roca este dată afară, cu largul sprijin al Prefecturii, care a pus umărul și la reinstalarea primarului Olaru.
”Greșelile” doamnei Roca
Potrivit constatărilor comisiei conduse de subprefect, Adriana Roca nu pare a avea vreo tangență cu funcția pe care a îndeplinit-o, de pe urma ”activității” sale apărând o mulțime de probleme. Iată caracterizarea de final: «comisia reține faptul că secretarul comunei Girov își îndeplinește în mod defectuos o parte din atribuțiile de serviciu, dând dovadă de lipsă de profesionalism, prin acțiunile sau inacțiunile sale neasigurând un serviciu public de calitate. De asemenea, acesta nu acționează pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale, având în vedere atribuțiile pe care legiuitorul le-a instituit în sarcina instituției ”secretarului”. Comisia reține și aspectul referitor la faptul că, în exprimarea opiniilor, secretarul comunei se lasă influențat de considerente personale, neavând o atitudine conciliantă, în scopul evitării generării unor conflicte datorate schimbului de păreri între autoritățile administrației publice locale. Toate aceste aspecte conduc spre neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor și manifestări care aduc atingere prestigiului autorității publice în care își desfășoară activitatea secretarul comunei».
În referatul semnat de primarul Olaru, care a dus la demiterea Adrianei Roca, apar descrise și alte fapte, puse cu bunăvoință în seama acesteia: ”tăinuirea de documente atunci când avea interes, cum ar fi cele privitoare la colaborarea cu instanțele de judecată, fapt ce a dus la pierderea acțiunilor în justiție și amenzi”, apoi ”informarea în mod voit greșită a consilierilor în scopul atingerii unor interese personale”. Pe baza acestora, Olaru a demis-o pe Roca, aceasta mai având doar calea instanței de contencios administrativ.
(In)competență și interese
În raportul comisiei de cercetare apar și episoade care ar putea stârni râsul, dacă n-ar fi legate de administrarea unei comune mari, unde oamenii așteaptă responsabilitate de la cei plătiți să conducă.
În 22 mai s-a desfășurat o ședință a consiliului local, care nu avea cvorumul necesar pentru a se ține. Cum se apără secretarul Adriana Roca: «Legat de cvorum, a fost luat în calcul și domnul Andrieș (consilier local), care înclina balanța spre 8 consilieri, dar care a părăsit ulterior sala de ședințe când s-a votat încetarea mandatului domnului State Mugurel și ocuparea postului vacant de domnul Văideanu. Din acest motiv am spus că este cvorum în ședință. Ori, din cuprinsul foii de prezență la ședința din data de 22 mai 2013 reiese faptul că domnul Andrieș a absentat ”nemotivat”, ceea ce demonstrează nu doar o simplă neglijență a secretarului (…) ci și lipsa sa de profesionalism, încercând să minimalizeze efectele pe care le poate produce desfășurarea unei ședințe de consiliu în lipsa cvorumului legal. De altfel, în procesul verbal încheiat la audierea secretarului comunei, aceasta recunoaște că ”în condica de prezență au semnat la acea dată doar 7 consilieri locali și nu 8 cât ar fi normal”». Evident că în aceste condiții, toate hotărârile adoptate erau nelegale.
Un episod și mai nostim se referă la o altă ședință a Consiliului Local, din 14 august 2013. Acuzată că nu a respectat procedura de convocare a consilierilor locali la ședință, în apărarea sa, secretarul apreciază, potrivit raportului, că «prin apariția în ziarul ”Ceahlăul” a articolului domnului Purcel Ion, unde apare expunerea de motive a consilierilor care au solicitat convocarea consiliului, s-a asigurat și convocarea publică”» .
Asta, în timp ce în procesul verbal al ședinței apare consemnat că ”Doamna secretar răspunde că este legală întrucât la ședință participă 9 consilieri din 15 validați, iar în ceea ce privește asigurarea convocării, aceasta (secretara – n.n.) mă informează că, deși nu i s-a permis să convoace ședința, prin grija domnului Sarion Florinel convocarea a fost asigurată pentru un număr de 9 consilieri, iar dânsa a înaintat celelalte 6 dosare prin domnul Onea Vasile (…) Însuși domnul Purcel Ion a asigurat convocarea publicând în ziarul Ceahlăul materialele de ședință și convocarea acestuia”.
Ce nu se spune în legătură cu scandalul Girov
În tot ceea ce s-a întâmplat la Girov nu poți căuta doar unul sau doi vinovați. Vinovat este primarul Olaru că s-a folosit de secretar cât timp au fost în aceeași tabără, fără să se sinchisească dacă lucrează sau nu după lege. La fel de vinovați sunt cei care s-au folosit de secretară contra primarului, atunci când acesta nu le-a mai făcut jocurile, și ne referim aici la gruparea Enache – Guriuc. Cei mai vinovați sunt șefii de partide, care s-au folosit de Olaru, în ciuda faptului că știau că acesta se situaează de multe ori în afara cadrului legal. Olaru a fost folosit de PDL pentru că aducea voturi, la europarlamentare a fost repus pe funcție de către prefect pentru că a făcut jocul PSD-ului și mai înainte a fost suspendat pentru a face jocul PNL-ului.
În tot jocul acesta, toată lumea s-a folosit de toată lumea, în detrimentul locuitorilor din Girov. Interesează pe cineva?
Valentin BĂLĂNESCU