Borca
– Casa administratorului Domeniului Coroanei, sat Borca; azi internat școlar, 1898
– Ocolul Silvic, azi școală, sat Borca, 1898
– Casa Diaconescu, azi dispensar medical sat Sabasa; sec. XIX
– Ocolul Silvic, azi poștă, sat Sabasa, 1928
– Școala veche sat Sabasa, 1929
Fărcașa
– Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva. sat Fărcașa,1774, adăugiri sec. XIX
– Ansamblu de case de lemn sat Popești, sec. XVIII-XIX
Poiana Teiului
– Biserica de lemn ”Sf. Gheorghe” sat Galu, 1818
– Ansamblul bisericii ”Sf. Gheorghe”, sec. XVIII-XIX, sat Petru Vodă;
– Biserica ”Sf. Gheorghe”, 1762-1783, sat Petru Vodă;
– Turn clopotniță de lemn, 1832, sat Petru Vodă;
– Ansamblul bisericii ”Buna Vestire”, sec. XVIII-XIX, Poiana Largului;
– Biserica de lemn ”Buna Vestire”, 1741, Poiana Largului;
– Turn clopotniță sec. XIX, Poiana Largului;
– Ansamblul bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi”, sec. XIX, Poiana Largului;
– Biserica de lemn ”Sfinții Trei Ierarhi”, 1838, Poiana Largului;
– Turn clopotniță, sec. XIX, Poiana Largului;
Așezate pe Valea Bistriței, comunele Borca, Fărcașa și Poiana Teiului păstrează relicvele lumii acoperite, astăzi, de apele lacului de acumulare. O altă trăsătură comună este dată, printre altele, și de faptul că, pe raza lor, cercetătorii de la Complexul Muzeal Județean Neamț și reprezentanții Ministerului Culturii nu au identificat vreun sit arheologic demn de clasare în Lista Monumentelor Istorice sau măcar pentru a fi inserat în Repertoriul Arheologic Național. Una peste alta, cele trei comune de pe
Valea Bistriței constituie ținutul bisericilor de lemn și o veche vatră de sihăstrii.
Ocolul silvic din Borca – „cea mai urâtă clădire”
Satul Sabasa din comuna Borca are o școală cu rădăcinile în vremea reformelor lui Al.I. Cuza, care a supraviețuit comasărilor de la finele secolului XIX. Clădirea s-a păstrat și continuă să crească generații de elevi, de asemenea și sediul școlii din Borca, inițial sediu al Ocolului Silvic, figurează în patrimoniul cultural național. Primăria nu știe nici de Casa Diaconescu și Oficiul Poștal din satul Sabasa și Internatul școlar din Borca, fosta casă a administratorului Coroanei, toate recunoscute de Ministerul Culturii ca fiind bijuterii reprezentative pentru comunitate. De altfel, neavând semne distinctive – așa cum dă bine unui monument și cum cere legea – scriptele oficiale nu menționează prea multe amănunte cu conținut istoric, semn că nu s-a preocupat nimeni de ele: nici profesori voluntari, nici specialiștii de la muzeu și nici Direcția de Cultură Neamț.
„Nu interesează pe nimeni, ăsta e adevărul”, ne-a declarat Ovidiu Niță, primarul de Borca. „Internatul și sediul ocolului silvic sunt într-o stare jalnică și noi nu avem bani să le facem. Pământul de sub ocol e al primăriei și am vrut să cumpărăm clădirea, iar când au auzit cei de la Silvic au mărit valoarea de inventar. Până și cabanele lor din vârf de munte arată bine, dar sediul din Borca este cea mai urâtă clădire, cred că din 1989 până acum n-au dat nici măcar un var. Ar fi culmea să-i mai pun și plăcuță că e monument…”
Casele-monument din Popești, complet necunoscute
Primăria Fărcașa se laudă cu un singur monument istoric: biserica de lemn Sf. Parascheva. Acest lăcaș de cult este retras față de drumul principal, la o margine de sat. Are un pridvor deschis și turnul clopotniță alipit de fațada sudică, în fața intrării.
„Înaintea anului 2008, fostul preot paroh s-a îngrijit să toarne o podea nouă și să fixeze talpa bisericii, ispravă care a grăbit degradarea primelor grinzi de deasupra fundației, din cauza excesului de umiditate, favorizat de ciment”, ne-a declarat Vitalie Josanu, ofițerul din cadrul IPJ Neamț, care se ocupă cu patrimoniul județului. „Făptuitorul a plecat între timp prin «dulci străinătățuri», iar problema a rămas în grija actualului preot, care tratează acest obiectiv cu multă atenție și îngrijire. Undeva, la câțiva sute de metri, în vatra satului, parohia a construit o biserică de zid, mai încăpătoare, cu cimitir și casă praznicală, astfel încât activitățile specifice cultului – coroborat cu pretențiile actuale – nu afectează integritatea și nici buna conservare a monumentului istoric”.
Deși incluse în Lista monumentelor, nimeni de la nivelul primăriei comunei nu știe care sunt casele țărănești de lemn din satul Popești. Acestea nu au nici un indicator ori adresă exactă, astfel încât identificarea în teren nu s-a putut face. La nivelul IPJ Neamț este, însă, în plină derulare o amplă activitate de verificare a tuturor monumentelor istorice din județ, care implică reactualizarea datelor și identificarea proprietarilor, ocazie cu care este posibil să se stabilească adresele caselor din comuna Fărcașa.
„Eu știu de o singură casă, dar e cam rămasă de izbeliște”, ne-a declarat primarul Cristinel Gheorghiu. „Poate secretara să aibă mai multe cunoștințe, că dumneaei este mai veche decât mine în primărie”.
Secretara Victoria Sava ne-a declarat că în documentele primăriei nu există nicio referire la construcțiile cu statut de monument, dar dumneaei știe că ar exista „vreo două case în Popești”.
Biserica arsă din Poiana Teiului, înlocuită de o construcție din cărămidă
Poiana Teiului este de departe cea mai bogată în biserici de lemn clasate în patrimoniul cultural național, iar cea mai frumoasă dintre acestea este biserica Sf. Gheorghe din satul Galu, construită la 1818.
„Ca stil se apropie foarte mult de biserica din Fărcașa, de plan treflat, cu absidele și latura de vest poligonale, având intrarea pe sud, umbrită de un pridvor deschis cu clopotniță deasupra”, a precizat Vitalie Josanu. „Interiorul este la fel de cald, cu un iconostas în stil ardelenesc, având icoanele în medalion, cu chipuri blânde și cuminți de sfinți. Inventarul e păstrat cu grijă, undeva în altar se mai păstrează încă vechile cununii: două cercuri împletite, din păr de cal, cu fir. Pe exterior, acoperișul de draniță al bisericii dă semne clare de uzură, șindrilele sunt coșcovite și scoase, pe alocuri, din cuie. Pereții bisericii sunt ciuruiți de ciocănitori, iar găurile deschise sunt neacoperite și inestetice. Teama de a nu suporta rigorile legii și faptul că este absorbit de grijile construcției bisericii noi din piatră l-au făcut pe tânărul preot să lase ca fundația din piatră de râu, prinsă cu lut, să se macine, fără să ia atitudine. Principala problemă este însă la acoperiș care va trebui schimbat, tot cu draniță, iar în Neamț meșterii drănițari au dispărut…”.
Biserica Bunavestire din Poiana Largului este ascunsă pe un mic promontoriu, în spatele unei clopotnițe rectangulare cu două nivele. Spre deosebire de bisericile de la Galu și Fărcașa, arată dezolant. Acoperișul din draniță este vechi, necesită restaurare urgentă și se află în distonanță evidentă cu ușa din lemn de la intrare, nou nouță, sculptată și unsă cu lac lucios. În interior… mizerie, senzație sporită de un godin din tablă ruginită.
Biserica Trei Ierarhi mai figurează în Lista Monumentelor Istorice, chiar și după ce a fost mistuită într-un incendiu izbucnit la începutul anului 2012. „Pompierii au descoperit că sursa focului a fost coșul de fum supraîncins, de la care s-a aprins o grindă a tavanului”, a declarat Vitalie Josanu. „Din cercetările extinse de IPJ Neamț s-a constatat că această grindă a fost montată – în cursul unor lucrări fără autorizație de construire și aviz de la Direcția de Cultură Neamț – de fostul preot, în regie proprie. Monumentul s-a pierdut, poate ca un exemplu de referință pentru ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul unor lucrări făcute pe «șest», fără supravegherea specialiștilor. Sau poate că nu: după acest eveniment nefericit, preotul paroh a fost promovat la Patriarhie. Monumentul a dispărut însă, iar în locul lui se ridică astăzi un lăcaș de cult nou, din cărămidă”.
În satul Petru Vodă există o biserică de piatră Sf. Gheorghe, clasată în patrimoniul cultural național și datată la cumpăna secolelor XVIII-XIX, ridicată pe locul unei biserici din lemn, ce a fost demontată și strămutată la Blăgești, lângă Pașcani. La opțiunea pentru clasarea bisericii Sf. Gheorghe (actuală) a cântărit, probabil criteriul vechimii și… cam atât.
Cristina MIRCEA