Cinematograful Panoramic
Aflat într-o stare evidentă de degradare dintr-o crasă nepăsare a forurilor naționale, județene și locale și menținut în viață de 4 angajați inimoși, Cinematograful Panoramic, actualmente Dacia (650 de locuri), a fost dat în folosință în urmă cu 45 de ani, cu producția sovietică ”Lacul lebedelor”. Zilnic rulau câte 5 spectacolele, iar costul biletelor de acces era diferit, în funcție de sistemul de difuzare pe ecran (panoramic, cinemascop, clasic). Și acum mai dăinuie în amintirea pietrenilor cozile imense care se formau la casele de bilete pentru a viziona un film bun.
Tot aici, din 1984, s-a desfășurat, timp de două decenii, Festivalul internațional al filmului pentru copii și tineret ”Punguța cu doi bani” – eveniment la care-și dădeau întâlnire cei mai importanți regizori, actori și oameni de film din țară și străinătate.
«Ultim
a zi a anului 1969 a marcat pentru pietreni un eveniment mult așteptat: darea în folosință a cinematografului Panoramic, construcție modernă de mare capacitate, care oferă condiții optime de confort, vizibilitate și audiție tuturor iubitorilor celei de-a 7-a arte din municipiul Piatra Neamț. Cu prilejul inaugurării noii săli de spectacole cu o capacitate de 650 de locuri, a fost prezentată o producție cinematografică pe ecran panoramic Lacul Lebedelor – ecranizare realizată de cineaștii sovietici după baletul cu același nume pe muzica lui Piotr Ceaikovski. Spectacolele noului cinematograf încep zilnic la orele 10, 13, 17, 19 și 21, prețul biletelor de intrare fiind de 8, 6, și 4 lei pentru spectacolele pe ecran panoramic, de 4, 3, și 2 lei pentru filmele pe ecran cinemascop și obișnuit».
(Ceahlăul, duminică, 4 ianuarie 1970)
Autogara Piatra Neamț
O altă clădire impozantă, considerată mândria pietrenilor, folosită acum doar pe jumătate, este autogara. Edificiul (constructor ICT Iași), dat în exploatare spre sfârșitul anului 1970, forma împreună cu gara CFR și cu oficiul de tranzit al Direcției județene de poștă și telecomunicații, un complex arhitectonic unitar, după cum se exprimau oficialitățile vremii.
”Tovarășul” Nicolae Băcilă, inginerul șef al Întreprinderii de transporturi auto (celebra ITA), prezenta, în ianuarie 1970, planurile construcției: «Viitoarea autogară va fi o construcție modernă, cu etaj, lungă de 300 de metri, lată de peste 9 metri, confortabilă, spațioasă, dotată cu tot necesarul pentru a asigura o deservire bună, după cele mai noi cerințe ale transportului de călători. Să presupunem că excursionistul ajuns cu trenul la Piatra Neamț coboară pentru a-și continua drumul cu mijloace auto spre monumentele de artă și cultură din zona Târgu Neamț. Nu va fi greu pentru el să ia autobuzul. O alee de beton îl va călăuzi direct la etajul autogării, ridicat pe cornișă. Va intra în holul larg, o imensă sală de așteptare cu ferestre mari, cu o splendidă vedere spre frumusețile orașului, înzestrată cu tot confortul pentru cei 9.000-10.000 de pasageri care vor trece zilnic prin autogară. Casele de bilete vor fi instalate, tot acolo, la etaj. Difuzoarele vor răspândi vești, melodii, vor anunța plecările și sosirile autobuzelor. Jos, la parter, vor fi
birourile pentru funcționari, mișcarea, casa colectoare, sala de așteptare pentru taxatori. Dar călătorii nu vor avea decât rar treburi acolo. Coborând pe scările frumos construite, ei vor ajunge s-ar putea spune direct în autobuz, fiindcă parte din peroane vor fi chiar acolo jos, sub copertină. Dar din noua autogară vor putea pleca simultan 22 de autobuze, unele în cursă navetă, altele angajate în transportul interurban. Un peron special s-a prevăzut pentru sosirea călătorilor, ceea ce va asigura evitarea aglomerației, atât de evidentă în condițiile existente în prezent».
(Mihai Asmarandei, Ceahlăul, joi, 29 ianuarie 1970).
Din păcate, aglomerația a dispărut de mult, iar autogara cea ”modernă și confortabilă” este pe cale de a sucomba. În 1971, s-a construit autogara din Roman, iar în 1972 cea din Târgu Neamț.
Piața mare
Piața centrală, ruinată de incendiul petrecut acum trei luni, a avut acest amplasament, între Fabrica 8 Martie și vechea albie a Cuejdiului, încă din 1968, când Ștefan Boboș, prim secretar al Comitetului județean Neamț al PCR, a inaugurat-o de Ziua Recoltei. «Așteptat de multă vreme de populația municipiului Piatra Neamț, evenimentul dării în folosință a noii piețe a avut loc duminică dimineața, cu prilejul sărbătoririi Zilei Recoltei. La ora 7,30, tovarășul Ștefan Boboș, prim secretar al Comitetului județean Neamț al PCR, președintele Consiliului popular județean provizoriu, însoțit de alți reprezentanți ai organelor locale de partid și de stat și în prezența unui public foarte numeros, a tăiat panglica de la intrarea în noua piață, unde fusese înalțat un frumos arc de triumf. Au fost apoi vizitate toate amenajările și dotările acestui obiectiv atât de important pentru viața comercială a reședinței de județ. Pe un platou întins, betonat, au fost așezate mesele metalice pentru desfacerea produselor, înconjurate de alei asfaltate pentru circulația pietrenilor. Pe marginea de sud a pieții s-a dat în folosință un mare complex comercial, care cuprinde pe lângă încăperile rezervate administrației pieții, numeroase magazine: restaurant cu autoservire, alimentar, carne, subproduse, mercerie, menaj, galanterie, tutungerie, plăcintărie. Cetățeanul venit în piață după cumpărăturile obișnuite poate găsi astfel aici aproape tot cei trebuie. Merită notat faptul că o atracție deosebită au constituit-o chioșcurile și boxele în care un număr mare de cooperative agricole de producție din județ alături de ILF și IAS, oferă spre vânzare produse mult solicitate de populație, în acest sezon: cartofi, ceapă, fructe, etc.. În stânga intrării, sub un umbrar în formă de melc, s-a adăpostit o mustărie în care gustările și tulburelul fac casă bună. Belșugul de produse oferite spre vânzare încă din prima zi în noua piață, a găsit pungile și sacoșele foarte numeroșilor solicitatori deschise, iar aprovizionările pentru iarnă s-au desfășurat… pe scară largă. Am aflat deja că se lucrează și la un mic hotel pentru adăpostirea celor care-și vând produsele în piața municipiului Piatra Neamț».
(Ceahlăul,18 octombrie 1968)
Școala nr. 12
Construcția nouă a Școlii 12 din Piatra Neamț, cuplată cu vechea clădire, și-a deschis ușile pentru elevi și cadre didactice în 1972. «Amplasat la jumătatea distanței dintre centrul municipiului și cvartalul de locuințe Lenin, pentru care s-au cheltuit din fonduri centralizate 2.700.000 lei, edificiul are 16 clase, laboratoare, ateliere, sală de meditație, cancelarii, bibliotecă, sală de consultație medicală și cabinet stomatologic. Lucrarea a fost făcută de Șantierul 3 al IJCM».
(Mihai Asmarandei, Ceahlăul, duminică, 10 septembrie 1972
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți





