Semne ale trecutului la Spitalul Județean

La Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, la fel ca în orice altă unitate medicală din lumea asta, se regăsesc, la un loc, drame, bucurii, lacrimi, deznădejde și zâmbete, dar niciodată nu trebuie să lipsească grija de semeni și speranța. Practic, nimic nu pare mai plauzibil să vedem în mâinile oamenilor îmbrăcați în halate albe decât aceste două „ustensile”, cu ajutorul cărora pacientul își dorește să uite durerea și să prețuiască, mai mult decât toate, sănătatea.

În Piatra Neamț, înființarea primului spital este strâns legată de venirea în această zonă a doctorului Iosif Goring, în anul 1838. Acesta a primit sprijinul principesei Elena Alexandru Cantacuzino (proprietara moșiei Șerbești). Principesa a donat casele sale din str. Ștefan cel Mare pentru înființarea unui spital, unitate ce avea să fie inaugurată spre sfârșitul anului 1863, sub conducerea medicului Goring.

Creșterea numărului populației și dezvoltarea economico-socială a orașului a determinat și creșterea numărului de paturi, care a ajuns, în 1877, la 60.

Dezvoltarea orașului, în primele decenii ale secolului al XX-lea, a dus inevitabil la nevoia unui spital mai mare, care să facă față cerințelor locuitorilor. În ’34 a început ridicarea noului spital la Piatra Neamț. Construcția edificiului s-a terminat un an mai târziu, în 1935, așa cum se poate citi și astăzi pe placa de marmură care se află pe un perete al spitalului. A fost „botezat” cu numele ministrului Sănătății de atunci, Emil Costinescu.

În cel de-al Doilea Război Mondial, spitalul din Piatra Neamț a fost transformat în spital militar. După război, prin anii ’50, spitalul ajunsese la peste 500 de paturi. În curtea Spitalului Județean, semnele fizice lăsate de istorie nu abundă, iar memoria lui este păstrată cu și mai multă discreție de cei care, deși lucrează acolo, par furați de un peisaj atemporal. Aducerile-aminte care ating privirile nu sunt multe, dar destul de importante pentru a opri clipele în favoarea trecutului. Așa se face că o adevărată piesă de muzeu ce a rezistat schimbărilor de tot felul de la Spitalul Județean este un clopot care se află lângă secția de Oncologie. Pentru unii medici, semnalul de alarmă stârnește zâmbete și amintiri despre tehnica din dotare prin care se anunța un caz important. La fel de interesant este faptul că unii oameni din personalul medical al spitalului, cu o vechime de peste 20 de ani, spun că nu își aduc aminte cum a apărut acel clopot acolo.

La câțiva pași depărtare, un alt semn al trecutului pare să fie și placa ce prezintă schema de repartizarea a secțiilor de la Spitalul Vechi. Informațiile de pe ea nu mai sunt valabile de o bucată bună de vreme, dar a rămas acolo, parcă o mărturie a celui mai exploatat corp de clădire ce aparține Spitalului Județean.

Un alt semn destul de important, mai ales pentru cei care sunt nevoiți să rămână internați la spital este placa de marmură de la bucătăria Spitalului Județean. De acolo aflăm că, în 1992, bucătăria avea utilaje donate și instalate de Asociația ”Ruinen Voor Roemenie” – Olanda – districtul Drenthe.

În interiorul clădirilor spitalului, alte semne. Acolo, unde „reabilitările” nu au ajuns încă, există suficiente repere care vorbesc despre trecut. Spre exemplu, intrarea la Secția Chirurgie Generală este anunțată prin talentul mai puțin cunoscut al unui anonim care, la un moment dat, a avut ca sarcină pictarea cu litere citețe a geamului de deasupra intrării în secție. Se pare că „talentul” i-a fost apreciat deoarece „opera” acestuia a răzbit chiar și erei firmamentelor luminoase.

Lifturile vechi, care uneori își iau „pauze” neanunțate și refuză să răspundă comenzilor, poartă, și ele, pecetea trecutului. Spre exemplu, la unul din etaje stă scris pe o placă un adevăr „continuu” – «Ascensor în funcțiune».

Dincolo de aceste opriri, un semn distinctiv este cel al exercițiului memoriei făcut de actualul personal medical. Un exemplu, care nu poate trece cu indiferență peste pecetea trecutului recent este dr. Mihai-Liviu Dobre, fondatorul Secției Chirurgie-Ortopedie Infantilă. Deși a trecut la cele veșnice în urmă cu patru ani de zile, în semn de prețuire și respect colegii nu au vrut să dea jos firmamentul pe care stă scris: Secția Chirurgie – Ortopedie Infantilă – Dr. Mihai-Liviu Dobre. Cei care l-au cunoscut îi păstrează și acum fotografia, ca aducere aminte de omul care a iubit enorm de mult copiii. Din păcate, exemplul nu este urmat și de medicii altor secții, care fac prea rar trimiteri la cei dinaintea lor.

O priveliște care te face să înțelegi totuși că mai sunt medici care păstrează memoria antecesorilor se deschide pe holul sediului Colegiului Medicilor. Aici, așezați în rame, stau cei care, din dorința de a aduce în lume vindecare, au pășit vremelnic prin acest spital cu o istorie ce ar trebui răscolită mai des.

Marian TEODOROF