Domeniul Coroanei Segarcea semnifică mai mult decât un destin și o poveste de peste un secol. Înseamnă cultură și civilizație a vinului, cum ar spune seniorul Dorin Popa de la Oradea. Segarcea este unul dintre cele douăsprezece domenii date în administrare Casei Regale a României în 1884, în timpul Regelui Carol I, de către Parlament, singurul cu destinație cultivarea viței de vie.
Din plantația istorică s-a păstrat o parcelă cu Tămâioasă Roză, de peste 100 de ani. Cele 300 ha au fost complet refăcute începând din 2005, păstrându-se compoziția veche: 60% din suprafață soiuri negre, 40% albe.
Joi, 30 octombrie, seara, un grup restrâns de pietreni a avut privilegiul să participe la o prezentare cu degustare de vinuri de Segarcea organizată de un cunoscut magazin de profil din centrul orașului. Amfitrion a fost unul dintre puținii jurnaliști calificați de vinuri din România, Radu Rizea. „Eu-s născut în București, dar am un picior în Târgu Neamț, unu-n Maramureș și unul lângă Cluj, mai am o urmă de degețel și prin Drăgănești (Olt)”, se laudă Înălțimea-sa (la propriu – vezi foto alături de Traian Băsescu), în prezent brand manager la Domeniul Coroanei Segarcea.
Și-a pus singur nasul la loc, după un incident, rămânând cu un defect fiziologic unicat care-l ajută însă în meserie. Publicul și-l amintește mai puțin din tinerețea-i de jurnalist de investigații. Memorabil rămâne prin emisiunea „Pe picior mare” (despre lumea luxului din perspectivă culturală), realizată la TVR împreună cu Costel Stroescu timp de trei sezoane, până ce fostul coleg de birou de la „Evenimentul zilei”, Claudiu Săftoiu, a tăiat producțiile externe.
Trecerea de la investigații la vinuri
Întâlnirea lui Radu Rizea cu vinurile de calitate n-o spune nimeni mai bine decât el: «E o poveste urâtă. M-am angajat în presă în decembrie 1995, aveam 17 ani. Primele articole pe care le-am scris au fost legate de repartiția de apartamente în Centrul Civic, la „Cronica română”. După aia, am luat-o din ziar în ziar, și la „Evenimentul zilei” am stat 3 ani, majoritar pe social-investigații. Asta însemna orice, de la mafioțeală Tulcea-Brăila la traficul de alcool. Un fost coleg de-al meu a luat premiu de investigații jurnalistice pentru ancheta cu Csibi Istvan, pe care eu o făcusem cu 6 ani înainte. Am scris de vameșii de la Albița și am întrebat, pur jurnalistic, cum arestează ăștia 11 vameși, dar nu e niciun făptuitor? Am înțeles că a ieșit trenul cu alcool din țară, că s-a întors gol, dar era plin și eu am luat-o pe fir. Era atât de jenant… În București, când te urmăresc securiștii, nu-ți dai seama. În Miercurea Ciuc, am ieșit din hotel și erau așa: mașina lui Csibi Istvan, mașina de la SRI, încă o mașină de la Csibi Istvan, mașina de la „doi ș’un sfert”, încă o mașină de la Csibi Istvan și mașina de la o firmă de bodyguarzi. Făceam pe noi de frică. Am zis să nu supărăm securiștii, mai bine ne „luăm” niște mușchi. Ne-am dus la un boutique să luăm țigări și le-am zis: nu ieșiți din parcare că venim înapoi! S-au ținut după noi 60 de metri și au făcut ambuteiaj, au blocat circulația în Miercurea Ciuc.
Să ne înțelegem, în condițiile astea, jurnalism de investigații însemna că tot ce făceai, făceai pe banii tăi, care nu se decontează. Șpaga la grefier, la Vălenii de Munte, să vezi un dosar nu se decontează. O băută cu milițianul, la două dimineața, să-ți povestească, nu se deconta.
Prima oară am zis că mă las de presă cu totul. M-am dus de-am făcut armata și m-am întors tot în presă. Am ajuns la „Jurnalul național” la o leafă decentă. Am luat o lichidare care, în banii de astăzi, ar veni de vreo 30 de ori mai mult. De ce? Aveam referate că m-am dus să studiez mafia ăstora cu relicve de dinozaur pitic din Hațeg și am cumpărat fosile de dinozaur. Mi le-au decontat. Am înregistrat pe audio, pe video, am făcut poze. Am avut rezoluție cu „să se deconteze, să se rezolve” inclusiv de la Dan Voiculescu. M-am dus la redactorul-șef, am cerut o primă. A spus că prima maximă e de un milion și n-am voie s-o iau două luni la rând. Eu aveam de luat 11 milioane pe decont. În ziua în care s-a întâmplat asta, am depus preavizul și i-am cerut portofelul. I-am scos toți banii, avea 5 milioane și am plecat. La Eroilor, n-am putut să mă dau jos din metrou. Era o armată de babe care voia să intre. M-am oprit în ușă și le-am spus că dacă eu nu cobor, ele nu urcă. S-au uitat la mine ca la fel felul paișpe și când s-au prins era prea târziu pentru că ușile s-au închis. Am plecat într-o direcție care pe mine nu mă interesa. Așa am ajuns sus în Dealul Politehnicii și vreau să mă sui într-un autobuz. În spate vine un domn. După port ai fi spus că-i un neica nimeni, dar după ce mușchi avea cred că trăsese la fiare toată viața. Era evident că eu, stând într-un picior pe ultima treaptă, nu mai intră nimeni după mine. S-a apucat de bara din mijloc și s-a tras de ea vreo două minute, să ne preseze pe toți să se urce el în autobuz. La prima m-am dat jos, l-am luat de ceafă și l-am împins în autobuz. Mi-am zis că pentru oameni de ăștia nu-mi risc viața pe scară.
S-a nimerit ca zilele alea să mă invite cineva la o degustare de vinuri. Să-mi dea cineva de mâncare și de băut gratis? E bine. După aia a venit un nene și ne-a povestit de vinuri. Mi-am zis că aici e de învățat. Pe măsură ce ăla vorbea, îmi dădeam seama cât de prost sunt. Era în 2001. Nu-mi place să mă facă cineva prost pe față. Ok, dacă vorbim de aerospațiale, merge, dar așa, să-mi povestești de ceva ce consum în fiecare zi și habar n-am ce consum, nu e bine. După vreo trei-patru luni, mi-am dat seama că, dacă organizezi degustări, s-ar putea să ai pe unii din presă. Să-ți iei leafă ca să te duci să mănânci și să bei gratis, e și mai promițător. După aia am fost câțiva băieți care ne-am dat seama că potențialul țării e mare, că suntem în prag de revoluție (a vinului – n.a), că lucrurile se pot schimba. Am luat-o încet. Întâi, 6-7-8 oameni, care scriam despre vin, am zis să ne specializăm. Ne-a sprijinit destul de mult Patronatului Național al Viei și Vinului și ne-au învățat: care sunt deosebirile între soiuri, cum se fac, cum se plantează, cum se culeg, cum se fermentează și cum se filtrează, cum se maturează, tot-tot-tot. Ani întregi am învățat. Pe urmă am făcut și un masterat în calitatea vinurilor, să fie lucrurile clare. Când toată lumea a început să întrebe dacă sunt somelier, m-am dus să-mi iau și diploma asta. După aia am început să predau. După 12 ani de scris despre vinuri, m-am trezit că am și niște prieteni printre producători».
Soarele, vinul și țiganii
Colecțiile de vinuri ale podgoriei pot fi descoperite pe internet, într-un local sau la raft. De departe, prin ținută, impune Principesa Margareta, o colecție care celebrează noblețea și umanitatea. Dintre vinurile prezentate la Piatra Neamț, a atras atenția gama Vardo, nou lansată, intens medaliată și esențial legată de particularitățile geografice, climatice și istorice ale zonei.
Povestește Radu Rizea: «Vardo înseamnă căruța cu coviltir sau toată caravana țigănească. Inițial, numele era simbolic. Și Vestul, peste Ocean, a fost cucerit tot cu căruțele. Simbolul era călătoria. Unul din primele lucruri a fost să ne ducem în zone cu care ne comparăm, fie ca latitudine, fie ca structură a solului. Să înțelegem ce ne aseamănă și ce ne îndepărtează. Soare ca la noi nu prea mai există nicăieri. 1.440 de ore înseamnă de când înflorește vița până culege Cabernetul. În Dealul Mare sunt 1.230, în Cotnari 1.210, în Murfatlar 1.330. Față de media pe țară, noi avem 210 ore în plus. În traducere, 20 de zile de vară în plus. Singurul loc care se aseamănă cât de cât ca însorire e nordul Portugaliei. Vorba aia, oamenii merg în călătorie și aduc magneții și păpuși – noi am adus butuci de vie să vedem care se potrivesc. Inițial, am luat-o ca o excursie, cu ce-am adus noi. Ne-au zis că ne-am mutat de la Casa Regală a României la Casa Regală de la Sibiu. Ziceau că țiganii nu vin în vie decât la furat strugurii, că ne-am dat cu Cioabă. Într-adevăr, ne-am dus la Luminița Cioabă și ne-am inspirat din hainele vechi, tradiționale pentru etichete. De-aici, am luat-o pe istorie. Primii țigani legați de pământ au fost la noi în zonă. Stăm acum și ne plângem cât de antisociali sunt și nu ne dăm seama că 300 de ani le-am interzis numele, le-am interzis limba, le-am interzis hainele. Ideea e că atunci când s-a instalat Regele Caol I pe Domeniile Coroanei le-a dat o leafă decentă. Mai era o chestie: ca angajați permanenți ai Domeniilor Coroanei, copiii lor aveau acces gratuit la educație. Dacă avansa în ierarhie și ajungea șef de grajd, primea și casă. La Domeniile Coroanei veneau la muncă, nu la furat, chestie care s-a restabilit de anul ăsta. Vin la furat pe orice business din jur, nu la Domeniile Coroanei».
Din gama Vardo, cele mai apreciate vinuri sunt Adierea Vântului (Syrah) și Picătura Vieții (Touriga Nacional), urmate de Patima Serii (Fetească Neagră) și Puterea Voinței (Marselan & Cabernet Franc). Compun povestea unei călătorii prin câteva dintre cele mai cunoscute regiuni vitivinicole din lume, încheindu-se cu onorul adus strugurelui port-drapel al României, Feteasca Neagră. Omenește vorbind, din povestea spusă de Radu Rizea lipseau iarna și berbecuțul la proțap.
Viorel COSMA
