Primăria Bicaz- un palat făcut șvaițer

Construit acum mai bine de 100 de ani, după proiectul unui arhitect străin, și finalizat în 1912, Palatul Regal din Bicaz nu a fost restaurat absolut niciodată. În perioada în care a fost folosit drept reședință regală, arăta foarte bine și nici nu ar fi avut nevoie, însă mai târziu, după naționalizare, a servit ca sediu administrativ pentru specialiștii care au construit barajul, iar din 1961-1962 a devenit primărie. De fapt, sediu al Consiliului Popular și al Comitetului orășenesc de partid, cum era pe vremea aceea. În afară de un var dat pe pereți din când în când, nimeni n-a făcut nimic. Mai târziu, în epoca „modernă”, au mai apărut niște termopane pe ici, pe colo, asortate „artistic” cu o grămadă de fire spânzurate pe o latură exterioară. Inevitabil, au apărut și modificări făcute în interior, pentru că funcționarii nu aveau unde să-și așeze fișetele, așa că au mai spart câte un perete care le diminua spațiul de lucru. După toate „îmbunătățirile”, acum clădirea este comparabilă cu un șvaițer, din punct de vedere al rezistenței.

Legende și catacombe care nu „emoționează” pe nimeni

La fel ca în cazul altor clădiri de patrimoniu, și în cel al Palatului Regal din Bicaz informațiile despre construire și despre istoric sunt destul de puține. Într-o referire de doar câteva rânduri pe un site de specialitate se menționează: „Lucrările la Palatul Regal de la Bicaz au început în 1909 și s-au finalizat în 1912, în timpul domniei lui Carol I. Pe lângă o moară, uzina electrică și daracul de lână, domeniul mai avea încă 11.000 de hectare de pădure. Înainte de naționalizarea din 1948, palatul a fost locuit de Ignacy Moscicki, președintele Poloniei, care s-a refugiat aici între 19 septembrie și 4 noiembrie 1939”.

În rest, tăcere și doar un pic de agitație când un muncitor, care făcea săpături în vederea extinderii unui magazin, a fost la un pas de a cădea într-o catacombă. Jurnaliștii au fost singurii interesați de subiect, au umblat prin oraș și au vorbit cu cei mai bătrâni dintre locuitori. Unii și-au amintit că, odată cu ridicarea Palatului Regal, s-a construit și o rețea de galerii subterane, care făcea legătura atât între reședința regală și teatrul de peste drum, cât și între palat și malul Bistriței. Ideea era, ca în cazul tuturor tunelurilor subterane, să existe o cale de salvare într-o situație de pericol. „Primele prospecțiuni arată că galeriile sunt armate cu beton, având 2,5 metri inălțime și 1,5 metri lățime”, se arată într-un articol publicat de Evenimentul Zilei în ianuarie 2007. „De asemenea, au fost descoperite și câteva camere de zece metri pătrați. La începutul secolului trecut, Bicazul a fost Domeniu Regal al Coroanei României, iar bătrânii spun că tunelurile ar fi fost ridicate odată cu Palatul Regal, edificiu care în prezent găzduiește primăria din localitate. (…)

Peste o porțiune din rețeaua de tunele se află clădirea unei foste cooperative meștesugărești, fundația acesteia fiind legată de structura de rezistență a galeriilor subterane. Autoritățile nu au reușit până acum să afle unde duc acestea, deoarece, din loc în loc, sunt acoperite cu pământ, ajuns aici, cel mai probabil de la lucrările făcute pentru ridicarea actualei arhitecturi a orașului. Totuși, pe unele porțiuni ale labirintului se pot vedea tencuiala zidită acum zeci de ani și urmele instalației electrice, palatul și teatrul regal fiind conectate la un generator pe bază de apă”.

Consilierii s-au temut să nu vină regele

Dacă primarii care s-au perindat, de-a lungul ultimilor ani, la conducerea Bicazului n-au avut foarte multe curiozități legate de trecutul orașului și de misterele catacombelor, actualul edil Nicolae Sălăgean s-a trezit cu o mare problemă: funcționalitatea sediului administrației locale. Clădirea nu doar că are structura de rezistență compromisă, ci și acoperișul „permeabil”, astfel că, la fiecare ploaie, apa ajunge în interior. Peste tot, fără discriminare. Funcționarii au început să se plângă, pe bună dreptate, de condițiile de lucru și atunci a apărut ideea mutării primăriei în sediul BCR. Pe baza unui contract de închiriere.

„Clădirea este alături și are un spațiu generos de 1350 mp, compartimentat în birouri și ghișee, deci ideal și pentru lucrul cu publicul”, ne-a declarat primarul Nicolae Sălăgean. „Este evident că nu ne putem continua activitatea în actualul sediu, care se află într-o stare avansată de degradare, explicabilă de altfel, având în vedere că are o vechime de peste 100 de ani și nu i s-au făcut niciodată reparații capitale. Eu am făcut un proiect pe granturi norvegiene, cu finanțare de două milioane de euro. Cota noastră de cofinanțare era de 1,7%, adică în jur de 34.000 de euro. Consiliul local, însă, nu a fost de acord și l-a picat. Nu a contat niciun argument. Nici faptul că le-am explicat consilierilor că am făcut studiu geo și expertiză și astfel am aflat că există probleme mari și la fundație. Unii au motivat că se opun pentru că există riscul – în opinia lor – ca după lucrările de reabilitare să vină regele să revendice palatul. Este o falsă problemă, pentru că palatul a fost dintotdeauna al Domeniilor Coroanei, care înseamnă Statul Român, deci nu se poate să fie revendicat de rege. Alții s-au opus pentru că proiectul avea în titulatură formularea «reabilitare și reintroducere în circuitul muzeistic a Palatului Regal» și au spus că nu mai avem nevoie de încă un muzeu în Bicaz, deși eu cred că un palat regal, adus la forma lui inițială, s-ar fi bucurat de mare succes la public. Mă rog, nu mai contează, proiectul a picat, indiferent de părerile consilierilor, cât or fi fost ele de întemeiate. Speranțe mai am, pentru că nu vreau să abandonez. Am purtat deja niște discuții cu conducerea Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est și se pare că foarte curând există toate șansele să se deschidă linie de finanțare pentru restaurări de clădiri de patrimoniu. Probabil spre sfârșitul acestui an aș putea avea și o certitudine în privința fondurilor”.

„E grav, e urât, e demobilizator!”

Subcomisarul Vitalie Josanu, ofițerul de poliție responsabil cu patrimoniul cultural al județului, a părut mai afectat decât primarul de atitudinea consilierilor: „Am avut discuții de mai mult timp cu dl. primar, nu de acum, de când a ajuns clădirea în pericol. I-am trimis și niște adrese privind starea monumentului. Mi s-a părut un personaj cultivat și de bună credință. Mi-a recunoscut, fără ocolișuri, problemele existente și chiar mi-a zis, încrezător, că are în fișet un proiect de restaurare capitală a imobilului. Am sperat, deopotrivă cu dumnealui, în proiectul propus pentru finanțare norvegiană și, când am aflat că s-a blocat în ședința de consiliu local, chiar la sfârșitul anului trecut, m-a apucat jalea. Aleșii urbei – fiecare după putință – au ajuns la concluzia că acest proiect mai poate aștepta. Ca întotdeauna, există alte stringențe. E grav, e urât, e demobilizator. În fond, fiecare comunitate își are aleșii pe care îi merită, vorba lui Iorga. La Bicaz, situația e un pic mai specială pentru că toate rândurile de funcționari care s-au perindat pe acolo au avut idei de «schimbare» și au umblat, fără discernământ, la structura de rezistență a clădirii. Iar foștii primari s-au înghesuit care mai de care să mai pună un geam termopan, convinși că orice înlocuire de «manager» trebuie să fie vizibilă, și cum altfel decât prin termopane și PVC-uri. Durerea este că, în interior, funcționarii și alte minți luminate au transformat clădirea într-un șvaițer, care să dea Domnul să reziste până la următoarea șansă a proiectului”.