Andreea Bobeică – subinspectorul care „bate” poligraful

Nu are decât 23 de ani de viață și un an și câteva luni experiență în poliție, dar se anunță deja un ofițer de viitor. A fost încadrată la Poliția Piatra Neamț pe 1 decembrie 2013, după ce-a absolvit Academia, cu gradul de subinspector. Nu a încheiat, însă, studiile. În paralel, a făcut Facultatea de drept din cadrul Universității ”Nicolae Titulescu” București, iar acum este la master, la științe penale, la Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir” București. Nu-i este ușor ca, după programul de lucru, să se apuce de învățat și să-și sacrifice aproape toate weekend-urile, dar consideră că prioritatea ei numărul 1 este „formarea profesională”. Iar combinația dintre „drept”, „științe penale” și munca de poliție o ajută deplin.

Andreea Bobeică este din Moinești, Bacău, dar s-a născut la Comănești și nu este genul de om care să-și fi dorit din copilărie o carieră anume. „Ideea de a mă face polițistă a apărut prin clasa a XI-a când eram la Colegiul Tehnologic «Grigore Cobălcescu». Am ales Academia de poliție strict pe criteriul de stabilitate. Plus că-mi place sportul. Dar concurența era foarte mare. Înainte de testele medicale și de cel psihologic erau 30 pe loc, după primele filtre au rămas 15. După demilitarizare și academia a devenit mai lejeră, e un fel de regim semideschis, ca să spun așa. Însă programul e program: trezit la 6, înviorare, curățenie pe sectoare, nu se discută. După primul an, a urmat specializarea pe profil și am ales investigațiile criminale”.

Andreea a absolvit academia cu media 9.37, care-i permitea să aleagă liniștit unul din cele două locuri existente în județul Bacău. A optat, însă, pentru Piatra Neamț, din considerentul că este un oraș care se poate dezvolta și-i oferă alte oportunități. Intrarea în echipa de la Poliția municipiului Piatra Neamț a fost foarte rapidă, fără perioadă de adaptare. Prima zi a fost dedicată întocmirii actelor de angajare, iar de a doua zi a primit dosare și lucrări penale și… la treabă! Un an a fost, însă, regulamentar, sub tutela unui polițist cu experianță, care o îndruma și-i întindea o mână de ajutor, la nevoie. Și așa, de la primul dosar – care a fost un banal incendiu într-un apartament, pornit de la un scurtcircuit -, a ajuns acum să investigheze furturi din societăți comerciale, unele cu prejudicii foarte mari.

„Trebuie să simți infractorul”

În calitatea ei de investigator, Andreea Bobeică a învățat, mai întâi, cum funcționează grupările de infractori: „Acolo echipă! Fiecare știe exact ce are de făcut și acționează foarte repede, cu precizie și fără greșeală. E adevărat, unii sunt formați de mici, au deja experiență. Grupările de spărgători sunt foarte bine organizate, foarte bine dotate și respectă aceleași reguli: cagule sau măști, mănuși, cât mai puține urme și cât mai puțin zgomot. Au tot felul de scule și de dispozitive cu care pot desface silențios chiar și încuietori complicate, și pot forța, într-un timp foarte scurt, ferestre și uși care, cel puțin la prima vedere, arată ca și cum ar fi de «neînvins». Infractorii din ziua de azi nu mai au mari emoții în fața camerelor de luat vederi. Le întorc spre perete sau spre un unghi mort și-și văd de treabă. Mai curând un paznic le ridică probleme. Cât despre preferințe, e adevărat că nici hoții nu mai sunt ce-au fost și au scăzut pretențiile lor într-o oarecare măsură, însă principiul este valabil doar pentru cei «mici», care fură de la alimente și cosmetice, până la țigări și sticle cu băutură. Când vorbim despre bandele «mari», și prejudiciul este pe măsură, mai ales că se împarte între mai mulți. Am avut cazuri complexe, cu prejudicii de 200-300 de milioane de lei vechi, sume care, pentru o firmă, mai ales la vreme de criză, se simt. Dar, indiferent despre ce fel de hoți vorbim, modul de operare se aseamănă, în sensul că, obligatoriu, înainte de a da lovitura, toți studiază terenul, în sensul că fac o recunoaștere temeinică. Uneori, până la nivel de detaliu: programul muncitorilor, locurile în care sunt amplasate camerele și raza lor de acțiune față de «pradă» și, mai ales, dacă există pază umană sau nu”.

După fiecare „lovitură”, urmează, firesc, cercetarea la fața locului, prelevarea urmelor – câte sunt – și, într-un final, identificarea autorilor. Care sunt ridicați și aduși la anchetă. Când se trezesc în fața unei femei de 23 de ani, care, pe deasupra, este și foarte frumoasă și pare, așa, un pic fragilă, majoritatea infractorilor „duri” au sentimentul că dețin controlul. Însă, imediat ce se „lovesc” de Andreea Bobeică, își schimbă radical opiniile. În ciuda aparentei fragilități, subinspectorul este un anchetator foarte ferm, care nu cedează un milimetru atunci când știe exact pe ce probe se bazează: „Ca să faci un infractor să recunoască, trebuie să-l simți din prima clipă când vorbești cu el. Și, la capitolul ăsta, eu funcționez foarte bine. Sesizez inflexiunile vocii, tremurul mâinilor, gesturile obsesive, momentul în care i se înroșește fața, începe să transpire sau vrea neapărat să fumeze. Și, bineînțeles, acționez în consecință. În sensul că, dacă insistă să fumeze, de exemplu, nu-i permit. Discut numai la obiect și nu mă las angrenată în niciun fel de «derapaje» și-l fac să înțeleagă, foarte repede, că, de fapt, eu dețin controlul. Și probele! Evident, sunt mulți care mint, dar îi simt imediat și-i aduc pe «calea adevărului» retezându-le, din fașă, tentativele de a devia discuția. Mai repede sau mai greu, toți recunosc. Cel puțin până acum nu mi s-a întâmplat să am vreun eșec în această privință. Ei, nu pot spune chiar că aș «bate» poligraful, dar sigur că-i fac concurență”.

„Minorii mă îngrijorează, chiar n-au nicio treabă”

Ocupându-se cu segmentul de „infracțiuni contra patrimoniului”, Andreea Bobeică a avut în anchetă și infractori minori, din clanurile binecunoscute în Piatra Neamț. Mai puțin Orlando, cu care n-a avut nicio confruntare directă, pentru că era deja subiectul altor dosare penale, aflate în lucru la colegii mai vechi. În schimb, a anchetat mai toți frații Neda, pe celebra Ana Maria Tănase și pe alți minori, care s-au constituit în găști și au comis zeci de furturi și tâlhării prin oraș. Ei sunt cei mai „senini” în anchetă, ca și cum nu ar pricepe că au făcut ceva rău, și nevoia lor – absolut legitimă! – de bani vine într-o contradicție inexplicabilă cu legile și cu opinia publică.

„N-au niciun fel de reprezentare a consecințelor faptelor lor. Pentru ei, victoria înseamnă să aibă portofelul cu bani în mână. Nu are nicio importanță dacă bătrâna pe care au împins-o și s-a lovit de caldarâm este în spital, cu piciorul rupt sau cu capul spart. Doar «reușita» lor contează! Acesta este aspectul care mă îngrijorează, pentru că, dacă sunt plămădiți în felul ăsta de pe acum și n-au nicio treabă, nu vreau să știu la ce nivel de cruzime ar putea ajunge în câțiva ani”.

„Esențele tari se țin în sticluțe mici!”

În afara programului de lucru, Andreea Bobeică își împarte timpul, cu mare atenție, între drumurile acasă – „măcar o dată sau de două ori pe lună” -, sport – „îmi place foarte mult aerobicul, dar și atletismul sau înotul” -, învățat și, când mai apucă, drumeții și călătorii. Este fascinată să descopere locuri noi, oameni necunoscuți și, mai ales, să se apropie de tradițiile lor. Bineînțeles, consideră că toată „aglomerația” din viața ei de acum este o etapă, peste care va trece atunci când se va desăvârși profesional și va avea timp și pentru viața personală. Nu se vede doar o femeie de carieră, ci soție și mamă în câțiva ani, pentru că „așa trebuie să fie”. Cu o căsuță la curte, înconjurată de flori și zumzet de albine. Momentele de maximă relaxare îi place să le petreacă tot în zumzet de albine și ciripit de păsări, în pădure, lângă un izvor, cu o carte în mână.

Cât despre aspectul ei, aparent fragil, cu o greutate de doar 55-56 de kilograme, spune, fără falsă modestie: „Esențele tari se țin în sticluțe mici!”.

Cristina MIRCEA