Într-un manuscris de la Ierusalim, din secolul XIII-lea d.H., prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula ”Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”. El completa sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, și cea a procesiunii Crucii, din 1 august, care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perșilor și întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim, în anul 630 d.H.
Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Mare, prezintă o particularitate liturgică deosebită. Este vorba de o rânduială prin care se cinstește în mod deosebit Sfânta Cruce. Aceasta rânduială este asemănătoare cu cea care avea loc odinioară în Ierusalim și Constantinopol, în Vinerea Mare. Mai înainte de începerea slujbei, Sfânta Cruce este împodobită cu flori și ramuri verzi și este așezată pe Sfânta Masă. La momentul potriviT, ea este scoasă spre închinare în mijlocul bisericii.
În cadrul slujbei Utreniei, la sfârșitul doxologiei mari, când strana cânta ”Sfinte Dumnezeule”, preotul cădește Sfânta Cruce, o ridică în dreptul frunții și iese din Sfântul Altar pe ușa dinspre miază-noapte. Ajuns în fața Ușilor Împărătești, el zice: ”Înțelepciune! Drepți!” Apoi, se întoarce spre credincioși și revine în mijlocul bisericii, unde așază Sfânta Cruce pe analogul, așezat din vreme sub policandru.
