Portret de candidat – Liviu Harbuz

Multă vreme, numele Harbuz a avut, în Piatra Neamț, o conotație sentimentală și familiară deopotrivă, mai ales în rândul celor care au cunoscut-o pe Ermina Harbuz, notar public, dar, în primul rând, o doamnă. Cei care au cunoscut-o spun și astăzi despre ea că a fost o Doamnă, da, cu ”D” și o amintesc în conversațiile lor, cu grația și eleganța de care distinsa doamnă Harbuz a dat dovadă toată viața ei.

Mai târziu, numele Harbuz a fost legat și de cei doi fii ai săi, Daniel și Liviu. Cel dintâi, de curând plecat dintre noi, s-a remarcat prin profesia aleasă, de notar, urmând cumva calea mamei sale. Cel de-al doilea s-a lipit de publicul larg tot prin natura profesiei pe care și-a ales-o, cea de veterinar. Ani la rând, în fiecare duminică, ora de la prânz era dedicată ”Prietenilor fără cuvinte”, ceea ce avea să-l facă pe Liviu Harbuz ”doctorul de la radio”, statut cu care încă se mai identifică și de care, recunoaște, nici n-a încercat să scape.

Acum, Liviu Harbuzeste candidatul PSD pentru funcția de primar al Pietrei. Pare o evoluție firească, date fiind preocupările sale din ultimii ani, când, fără să uite că este medic veterinar, ci parcă tocmai datorită acestui statut,a făcut pasul spre acea parte a baricadei care presupune și implicare, și decizie, și răspundere. Harbuz a putut fi găsit și în administrație, și în politică, și în aparatul guvernamental, și în caruselul diplomatic.

liviu harbuzPuțini sunt cei care, privindu-l pe puștiul și, mai târziu, tânărul Liviu Harbuz l-ar fi văzut în această calitate. Pe când era în băncile Școlii nr. 3 din Piatra Neamț, ori într-ale Liceului ”Petru Rareș”, ori, mai târziu, în ale Liceului ”Calistrat Hogaș”, semne că acesta avea să fie unul din cei mai populari veterinarierau puține spre deloc. Își amintește, la fel ca mulți alți pietreni, cu mult drag de dascălii săi: ”Primul an de liceu, clasa a IX-a, l-am început la Rareș, un liceu performant, care a dat foarte mulți olimpici din mâna profesorilor Ioan Zenembisi și Gheorghe Dumitreasa. Din clasa a X-a, m-am dus la Hogaș, pentru că mă simțeam mai atras de științele umaniste. Am multe amintiri din anii mei de școală și, cumva, nu știu cum – dar bănuiesc că ni se întâmplă tuturor – mi-au rămas doar momentele plăcute, profesorii la care mă gândesc cu drag, pentru că m-au ajutat, și ei, să devin ceea ce sunt azi. Mi-l amintesc cu plăcere pe dl profesor de matematică de la școala 3, dl Gheorghe Amaicei, pe dl profesor de sport Corduneanu, mi-o amintesc pe dna Valeria Donea, cu care am făcut Geografie, la Rareș, pe dl Sandovici, cu care am făcut Engleză, pe dl Lăcătușu, de Fizică… Mi-l amintesc cu drag pe dl profesor Mihai Mancaș, de la care am învățat respectul pentru Limba Română și dragostea pentru istorie și tradiție. Aceste lucruri, chiar dacă, în timp, se estompează, nu se șterg, rămân acolo”, spune Liviu Harbuz.

Și acum se declară ”pasionat de teatru și regie”, ba a urmat și cursurile Școlii Populare de Arte din Piatra Neamț. ”Am crescut pe «scândura» Teatrului Tineretului, alături de mari actori ai timpurilor, până la vârsta de 22 de ani.Am fost inițiat și crescut în tainele teatrului de mari actori. Am avut privilegiul și onoarea de a-i avea alături pe Horațiu Mălăele, Valentin Uritescu, Constantin Ghenescu, Cornel Nicoară și, mai ales, trebuie s-o spun, am fost cu bucurie desăvârșit de maestrul Corneliu Dan Borcia”.

Lumea teatrului a fost o oportunitate de a cunoaște oameni foarte talentați, iar ”serile de poezie și muzică împreună cu mari oameni de cultură, precum Gheorghe Bunghez, Eduard Covali, Alexandru Dabija, Cristian Livescu sau arhitectul scenograf Laurențiu Dumitrașcu, erau o încântare”, povestește Liviu Harbuz.

Și, totuși, scena TT a fost rampa de lansare spre… medicina veterinară. În ’84, Liviu Harbuz a fost admis la Facultatea de Medicină Veterinară din București, făcând primii pași în ceea ce avea să fie cariera sa de bază. Și acolo a avut șansa unor profesori deosebiți, despre care spune că i-au dat nu doar credit, ci și dragostea pentru medicină, în special pentru chirurgie. Având acum peste 30.000 de intervenții chirurgicale,își amintește cum, după absolvire, a fost primul medic veterinar care a pornit pe cont propriu în ”lumea capitalismului sălbatic” post-decembrist, asta după ce Revoluția din Decembrie ’89 l-a găsit în plin centru al Bucureștilor, și după ce, în ’91, și-a luat bastoane pe spate de la mineri în Piața Universității. În același an 1991 s-a privatizat, cum era termenul pe atunci, iar firma înființată atunci este activă și azi, fiind una din cele mai respectate firme de profil.Unii ar spune că 25 de ani înseamnă suficient de mult pentru a fi tradiție, alții și-au făcut deja un blazon din asta.

Odată cu profesia, au venit și altele, conexe. Liviu Harbuz este mândru de contribuția pe care și-a adus-o în ceea ce înseamnă protecția animalelor, într-o vreme când, în România, expresia nu era cunoscută nici măcar la nivel de conversație. A pus bazele unor ONG-uri pentru protecția animalelor, a reprezentat organizații internaționale și, împreună, au înființat prima rezervație de urși din România (astăzi, când ursul este o specie amenințată cu extincția și se dovedește tare grea protejarea sa prin lege capătă, într-un fel, sens efortul făcut atunci). De aici, trecerea spre ”acolo”, acolo unde se iau decizii, se fac legi și se aplică legi, a fost lină. Liviu Harbuz recunoaște: ”Munca în sala de operație a fost întotdeauna cea care mi-a adus cele mai mari împliniri, însă șansa de a lucra în administrație m-a ajutat să pot pune în practică viziunea mea despre profesie. Am reușit să înființez Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care, indiferent de greutățile de la început, este o instituție modernă, construită pe principii europene și, cel mai important, o instituție utilă. Mă bucură faptul că, și cu ajutorul meu, în România putem vorbi în prezent de noțiuni precum bunăstarea animalelor, siguranța alimentelor, sistem de identificare a animalelor, prin crotaliere și microcipare. Poate ele existau și înainte, ca termeni de specialitate, dar este clar că, la ora actuală, se bucură de o mai mare răspândire și au ajuns aproape uzuale în vocabularul și, în special, în practica de zi cu zi”.

A fost consilier municipal, consilier guvernamental, subsecretar de stat, secretar de stat.Pasul spre politică a fost făcut definitiv în 2012, odată cu alegerea sa ca deputat de Neamț. ”Nu m-am consacrat politic, ci profesional, iar cunoștințele profesionale le-am pus în slujba administrației.Fac parte din conducerea organizației profesiei de medic veterinar. Amavut în subordine peste 35.000 de angajați și pot spune că am produs o schimbare în bine, atât în profesia mea, cât și în activitatea parlamentară.Nu știu dacă ar fi corect să afirm că mandatul de deputat m-a ajutat în profesia de medic veterinar, dar spun cu toată tăria că profesia de medic veterinar m-a ajutat în Parlamentul României!

Acum, vrea să fie primarul Pietrei. Întrebarea firească – ”de ce?” – găsește la Liviu Harbuz un răspuns pe care, deloc curios, l-ar da oricine altcineva, născut și crescut la Piatra Neamț, plecat să-și vadă de învățătură și întors acasă: ”M-am întors în Piatra Neamț cu nostalgia vremurilor când orașul acesta era casa noastră, era ca o floare, pe care o îngrijeam noi, toți, care trăiam aici.Pentru mine, Piatra Neamț înseamnă în continuare acasă și mă doare să văd ce s-a ales de casa mea, doar pentru că unora li s-a permis să facă ce-au vrut. Vreau ca Piatra Neamț să fie din nou casa în care să trăim cu drag și cu plăcere, casa cu care să ne mândrim când ne vin musafiri, casa cu care să ne lăudăm în lumea mare.Îmi aduc aminte că Piatra Neamț era casa în care stăteau la loc de cinste modelele de profesionalism și conduită, indiferent de ce domeniu vorbim. Ne mândream cu doctorii noștri – dr. Gheorghe Iacomi cu care eu, de exemplu, am bătut toți munții din Neamț, dr. Iosif Koszeghi, dr. Costache Andone, dr. Ghenciu, dr. Huianu, dr. Micșa -, ne mândream cu cei care duceau industria noastră la performanță – domnii Valeriu Momanu,Ion Strătilă, Ermil Marcoci, Adrian Cărăbeț, Gheorghe Ostahie -, cu mari profesori, mari constructori, mari agricultori.Îmi aduc aminte de momentele când orașul înflorea, cândaveam repere. Îmi aduc aminte cu nostalgie cum priveam, fascinat, coloanele de autobuze care plecau dimineața către CFFB Săvinești. Acum, când văd ce au făcut alții din casa mea, din casa noastră, mă gândesc că e de ajuns și nu-i mai putem lăsa să continue. Eu vreau să dau acestui oraș toate cunoștințele mele și toată experiența adunată în acești ani, pentru ca orașul să redevină «acasă» pentru cei care trăim în el. Vreau ca oamenii din Piatra Neamț să fie tratați cu respect, așa cum merită pentru casa frumoasă pe care o au. Vreau să le arăt oamenilor că se poate, că noi putem face asta, dacă alții n-au putut sau n-au vrut”. (Dana OSTAHIE)

adolescenteen news

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.