Mâna largă a consilierilor locali s-a văzut și în finanțarea, din bugetul Pietrei, a celei de-a noua ediții a Festivalului Filmul de Piatra. Despre ce este acest festival, cine-l face, cine-l plătește și cine toacă cheltuiește și justifică banii puteți citi aici, aici, aici și aici.
Deși organizatorii au cerut fix 40.400 de lei, suma aprobată de consilieri a fost de 10.000 de lei, deloc de neglijat, una care l-ar face pe dl. Purice, de exemplu, de la Cinema Dacia Panoramic, să îndrăznească niște planuri cu edificiul pentru care s-a luptat atâta timp și încă n-a terminat. Dar dl. Purice (sau cinematograful) nu are lipiciul necesar și trebuie să se mulțumească doar cu un loc în juriu. Dl. Dăscălescu et Comp. au. Și, de bine ce au, convenția a fost ca tot Primăria să se asigure că cei de la Poliția Locală vor sprijini evenimentul, programat pentru 25-27 august, că vor informa ISU și Jandarmeria, că vor întrerupe furnizarea iluminatului public în Curtea Domnească între orele 21-23 și că vor da și 2.000 de lei pentru Caravana TIFF, dedicată tot proiecției de filme, care va avea loc simultan cu Filmul de Piatra, între 26-28 august. Nu mai stăm acum să remarcăm diferența de finanțare între un eveniment cu beneficii cel puțin discrete pentru municipiu, cum este Filmul de Piatra, și unul deja consacrat, cum este TIFF.
Conform programului prezentat de Asociația Kutuma, organizatorul Filmului de Piatra, zilnic, de joi până sâmbătă, 25-27 august, între orele 16-21, vor avea loc acțiuni de voluntariat, fără să fim informați clar cu privire la aceste acțiuni, iar între orele 21-23 va avea loc proiecția propriu-zisă de filme.
Bugetul Festivalului, așa cum a fost prezentat de organizatori, cuprinde: onorarii de 20.000 de lei – pentru directorul festivalului (nimeni altul decât celebrul Andrei Dăscălescu), directorul executiv, selecționer, fundraiser și director tehnic, promo de 29.000 – din care cel mai scump este spotul festivalului, estimat la 15.000 de lei, tehnică de 31.600 de lei, premii și trofee de 7.000 de lei și 40.000 de lei pentru transportul, cazarea și masa participanților – juriu, autori filme și echipă.
Planul de finanțare, așa cum a fost gândit de organizator, presupunea ca primăria să contribuie cu o treime din costuri – 40.400 de lei, în timp ce restul banilor ar fi trebuit asigurați din: contribuția proprie – 20.000 de lei, parteneriate – 19.000 de lei și sponsorizări – 48.600 de lei.
Planul de cheltuire este și mai frumos:
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2016/08/2016-08-09-0004-film-de-piatra.pdf
Andreea AMARIEI
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare
- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau
- Neamț. RELEU pe DN 2- 7 filtre antidrog/antialcool: 81 de sancțiuni, din care 22 pentru viteză!






2 comentarii
Cind il vad pe impostorul Dascalescu in poze omagiale ale zilei, pe tema implinirii unui an de zile de la campania „Salvam Dacia”, si recitesc textele/dezvalurile semnate de mine in urma cu atatia ani, mi se face rau, rau de tot Pe urma ma resemnez – nu avem ce le face. Noi vom fi pusi la zid, iar ei si escrocheriile lor vor face regula.
Adevăr grăiești, păcătosule!