Alexandru Ungureanu, șeful de promoție al Școlii ”Vasile Mitru” Tașca, dovedește o ambiție de neclintit. Media sa generală din gimnaziu a fost 9.88, iar clasa a VIII-a a încheiat-o cu 9.97. ”Alexandru este o mândrie pentru școală, comunitate și cred că orice părinte și-ar dori un asemenea copil. A muncit enorm alocând foarte mult timp pregătirii pentru școală. Este conștiincios, se gândește la viitorul lui și-i dorim mult succes”, a declarat prof. Gabriela-Mădălina Bârsan-Son, directoarea școlii.
Alexandru Ungureanu spune că în cei patru ani de gimnaziu a învățat în primul rând ce înseamnă să faci parte dintr-un colectiv unit. S-a bucurat de momentele frumoase trăite la orele de curs alături de colegi și cadrele didactice și de rezultatele bune obținute la concursurile locale și județene.
”Profesorii mei sunt foarte deschiși și înțelegători. M-au învățat foarte multe și le sunt recunoscător. De asemenea, le mulțumesc directorilor care ne-au susținut întotdeauna la fiecare activitate extrașcolară, oferindu-ne o mulțime de amintiri și experiențe de neuitat”.
La Evaluarea Națională, Alexandru Ungureanu a obținut nota 8.35 la română și 10 la matematică și a fost admis la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”, specializarea matematică-informatică. (Ana MOISE)
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi






