Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, se află, în perioada 4-6 septembrie, într-o vizită în Finlanda. “Un punct important pe agenda de lucru îl reprezintă cunoașterea și aprofundarea situației copiilor de origine română aflați în evidența organelor de asistență socială finlandeze. Asigurarea respectării drepturilor tuturor cetățenilor români din afara granițelor reprezintă una dintre prioritățile Guvernului României, și, implicit, a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni”, se precizează într-un comunicat de presă.
Oficialul român a avut o întrevedere, la Helsinki, cu vicepreședintele Comisiei Juridice din Parlamentul Finlandez, Eva Biaudet, pe problematica mai sus menționată. În continuare, demnitarul român urmează să aibă o serie de întrevederi cu reprezentanți ai autorităților cu competențe în domenii conexe, de la Ministerul pentru Familie și Servicii Sociale al Finlandei, de la Ministerul Afacerilor Externe, dar și de la Oficiul Ombudsmanului pentru copii.
Un aspect important al vizitei îl constituie întâlnirile ministrului Andreea Păstîrnac cu membrii comunității românești din Helsinki și Tampere, exponenți ai mediului asociativ românesc, precum și ai presei de limbă română.
“Întrevederile vor prilejui, în primă parte, discuții legate de problemele cu care se confruntă românii cu copii minori asistați social în statul de reședință. De asemenea,vor fi prezentate modalitățile de accesare a finanțărilor oferite de statul român, programele și proiectele dedicate menținerii și promovării identității culturale, lingvistice și spirituale românești, precum și demersurile întreprinse de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în susținerea procesului de reîntoarcere și reinserție socială”, menționează aceeași sursă.
“Mesagerul de Neamț” a relatat în mai multe rânduri cazul medicului pietrean Camelia Smicală, ai cărei copii au fost preluați de stat din custodia părinților, ca urmare a divorțului acestora. Mihai și Maria, născuți în 2006, respectiv 2008, dețin dublă cetățenie și se află, din septembrie 2016, în Centrul de Asistență Socială din Tampere, iar mama are drept de vizită, conform unui program stabilit de serviciul social.
Detalii în articolele din 21 mai 2015, 7 iulie 2016, 29 aprilie 2017, 6 mai 2017, 10 mai 2017, 22 mai 2017 și 19 iunie 2017. (Mesagerul de Neamț)