După aproape 8 luni de la moartea elevului de la Seminarul Teologic ”Veniamin Costachi” din comuna Vânători Neamț ( amănunte aici, aici, aici), medicii legiști din Iași au stabilit că băiatul, care avea 15 ani, a fost răpus de bronhopneumonie. Lucru care se bănuia din momentul diagnosticării sale, de către primul medic care l-a consultat. Abia de acum, dosarul penal, aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, își poate urma cursul. Se vor face cercetări pentru ucidere din culpă, însă încadrarea juridică nu este relevantă, pentru că așa sunt considerate, după noul cod, toate morțile suspecte. Indiferent de decizia procurorilor, este clar că moartea lui Marius Gheorghiu ar fi putut fi evitată foarte simplu. El se simțea rău de câteva zile, nu avea poftă de mâncare și era apatic.
”Erau simptomele unei simple răceli”, avea să declare colegul lui de cameră, la o zi după moartea lui Marius. ”Cam de vreo 4-5 zile se simţea rău. Spunea că-l doare capul. Avea şi febră. Lua pastile de răceală şi de febră. Luni dimineaţă am anunţat pedagogul că lui Marius îi este rău, iar acesta a spus să se ducă în cameră. Marius a luat pastile când s-a dus în cameră. S-a pus în pat. A mâncat foarte puţin. Nu avea poftă de mâncare. Toată clasa i-am spus să plece acasă. A zis că nu are cum. Şi că o să rămână aici, că o să-i treacă. Când deja se simţea foarte rău, a decis să plece acasă. Pe la ora 9.30-10.00, a venit cineva cu maşina şi l-a luat acasă. E un vecin de-al lui, din Farcaşa. Dar prima dată a sunat-o pe mama lui din Spania, ca să-l sune pe acest vecin şi să-l ia acasă”.
Băiatul a fost consultat, inițial, la Farcașa și, ulterior, transferat de la un spital la altul, până a ajuns la Iași, unde a și murit. Era într-o stare atât de gravă, încât nu s-a mai putut face nimic.
Acum va fi interesant de văzut ce curs va lua ancheta și dacă are vreo importanță pentru cineva – cu autoritate și atribuții – că un seminar teologic, adică școală de stat nu are medic de 2 ani și funcționează fără probleme. Dacă Marius Gheorghiu ar fi fost consultat de medicul școlii, ar fi fost ușor de stabilit că nu era vorba despre o simplă răceală. Ar fi avut șanse și dacă vreunul dintre profesori s-ar fi gândit să cheme o ambulanță și să-l trimită la spital din prima zi când a fost ”galeș”, nu după o săptămână. Și nu ”plimbat” până acasă și apoi, din compartiment de urgență în unitate de urgență de la Bicaz, până la Iași, când cel mai aproape era spitalul din Târgu Neamț.
Cu greu, după 8 luni, timp în care s-a făcut și o expertiză de specialitate la București, s-a stabilit că Marius Gheorghiu a murit de o boală, care putea fi tratată, simplu, cu antibiotice. E rândul procurorilor să stabilească, acum, cine este vinovat. (C.M.)