Răzvan Oniea – comisarul care crește iepuri, colecționează monede și descoperă brățări dacice

pietricica turism

Când profesia te ţine în spectrul macabru, evadarea este aproape o obligaţie faţă de tine însuţi. Iar evadarea nu poate fi decât compensatorie. Sunt poliţişti care au lucrat sau încă activează la ”Omoruri” şi acasă potrivesc cuvintele în poezii sau culorile în picturi.

Răzvan Oniea şi-a cumpărat un detector de metale, a descoperit două brăţări dacice, iar când nu iese la căutat ”comori” pe dealuri, le strânge la un loc pe cele descoperite deja. În casa lui din Girov a adunat, de-a lungul anilor, de la costume populare şi fiare de călcat cu jar până la monede, timbre, ceasuri, ulcioare şi cântare. În luna noiembrie a înfiinţat, prin decizia instanţei, asociaţia Grupul de Iniţiativă pentru Recuperarea Obiectelor Vechi (GIROV), acronimul fiind special ales: localitatea sa natală.

* ”Când lucrezi la Omoruri, te duci acasă şi adormi liniştit că ai îndreptat un lucru rău făcut de cineva”

Răzvan Oniea s-a născut pe 6 mai 1978 la Girov, unde a urmat şi şcoala primară. Provine dintr-o familie simplă – mama muncitor la Săvineşti, tata electromecanic – şi are o singură soră, care acum este contabilă. A urmat cursurile Liceului auto din Piatra Neamţ, apoi a dat examen la Şcoala de agenţi de poliţie ”Vasile Lascăr” din Câmpina. După doi ani, era proaspăt poliţist, hotărât să devină ofiţer. În paralel cu serviciul, a urmat cursurile Academiei de Poliţie, la frecvenţă redusă. Din 2007 până în 2010, a lucrat la Biroul de investigaţii criminale la Poliţia Piatra Neamţ, unde s-a ocupat cu cercetarea furturilor din societăţi comerciale, după care s-a mutat la judeţ, la Serviciul de Investigaţii Criminale, la ”Urmăriri”. Însă, în mai puţin de un an, a ajuns să lucreze la ”Omoruri”, botezul fiind o crimă din localitatea Ion Creangă, pe care n-o va uita niciodată: o femeie în vârstă de 60 de ani, ucisă de soţul furios şi gelos. Bărbatul mai omorâse, cu ani în urmă, un rival, pe care l-a prins în flagrant cu soţia sa. După ce a ispăşit o parte din pedeapsă, s-a întors acasă şi s-a angajat la o stână. A venit acasă, la fel ca şi prima dată când a ucis, fără să anunţe. Şi şi-a găsit nevasta beată. A suspectat-o, în plus, că avea o altă aventură, aşa că a ”pedepsit-o” şi apoi s-a întors la stână.

Trecerea de la «Urmăriri» la «Omoruri» am făcut-o apoape fără să-mi dau seama. Nu e plăcut la vedere, nu e plăcut nici la miros, dar e cel mai curat loc din sistem. Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă întrebe cineva de ce am făcut un lucru într-un anumit fel sau de am luat măsuri. Când lucrezi la «Omoruri», te duci acasă şi adormi liniştit că ai îndreptat un lucru rău făcut de cineva. Cel mai complex dosar a fost cazul de la Taşca – Elodia de Neamţ. Toate investigaţiile au condus la ipoteza că Ţuţuianu a lovit-o pe fosta lui soţie, ea şi-a pierdut conştienţa, iar el a dus-o cu maşina până la tunelul de aducţiune, care traversează muntele, la Lacul Bicaz, şi a aruncat-o în apă. Ţuţuianu era braconier. Avea o bucată grea de şină de cale ferată, pe care sudase două belciuge, ca să agaţe animelele când le jupuia. Nu am găsit bucata de şină nicăieri. În locul în care a aruncat-o pe Georgiana, adâncimea apei este de 80 de metri la vreme de secetă. Dacă cineva va reuşi vreodată, cumva, să se scufunde acolo, are şanse mari să găsească o bucată de şină de cale ferată şi nişte oase alături. Şi totul pentru o casă! Am lucrat şi în dosarul copilului tăiat de tatăl lui cu drujba şi în cazul Mardare de la Târgu Neamţ – băiatul care a căzut de pe acoperiş. Tragedii…”.

* ”Sunt semn de pământ, n-am trăit niciodată într-un apartament”

În 2014, Răzvan Oniea şi-a cumpărat un detector de metale şi s-a apucat de cutreierat dealurile. A găsit, ca orice începător, o mulţime de cuie şi de cutii de conserve, dar a avut norocul să descopere şi două brăţări dacice din bronz.

Nu mă aşteptam la Epoca bronzului. Le-am găsit într-o pădure, undeva în spatele Depozitului de armăsari de la Dumbrava. Timişeşti, loc cu multiple semnificaţii. Am cercetat şi locul bătăliei lui Ştefan cel Mare de la Războieni şi am găsit un pinten de călărie şi o seceră de luptă. Nu am ieşit foarte mult, doar de câteva ori pe an, iar toate obiectele pe care le-am descoperit le-am predat”.

Dincolo de preocupările de detectorist şi de treburile prin gospodărie – locuieşte la ţară, are grădină de cultivat, animale de îngrijit şi lemne de tăiat – comisarul Oniea (avansat înainte de termen de Ziua Națională) are un proiect clar pentru viitorul imediat. Intenţionează să obţină un spaţiu de la Primăria Girov, unde să poată expune toate obiectele vechi pe care le deţine şi să înfiinţeze un muzeu. În acest scop a şi înregistrat Asociaţia GIROV. Însă clădirea care ar fi disponibilă este un fost cămin în care se făceau nunţi până prin 2002. Între timp, acoperişul s-a degradat, nu mai există uşi şi nici ferestre şi tot imobilul are nevoie de reparaţii capitale. Prima condiţie este să-l obţină, într-o formă legală, şi, ulterior, va găsi şi soluţii pentru reparaţii şi amenajare.

Vreau să arate ca o poveste, nu doar ca o expoziţie de obiecte. Şi va fi oarecum complicat de aşezat povestea în rosturile ei, pentru că am de la sanie de lemn, cu tălpi de fier, până la colecţie de monede.

Din copilărie mi-au plăcut monedele. Eram în clasa a V-a când aveam deja cam 70, care nu mai erau în circulaţie. Le-am dus la şcoală, la îndemnul profesorului de istorie, iar el le-a expus într-o vitrină şi nu mi le-a mai dat înapoi. Copil fiind, n-am avut capacitatea să le revendic, aşa că le-am pierdut şi am luat-o de la capăt. Nu sunt un numismat, dar monedele îmi plac în mod deosebit, pentru că aduc cu ele poveştile unor vremuri trecute şi doar privindu-le ni le putem imagina. Timbre am vreo 10 clasoare, cântare – cred că vreo 50. Am adus un pendul din Germania, fabricat în 1890, am cumpărat şi monede de acolo. Am vreo 20 de fiare de călcat, modele diferite, costume populare şi, bineînţeles, ocaua lui Cuza. Afară am cuptor, o fântână – în jurul căreia stau cu prietenii şi aş face şi o loşniţă. Sunt semn de pământ, n-am trăit niciodată într-un apartament. Prietenii mei, puţini şi buni, mă ajută să-mi completez colecţiile. Cadourile mele sunt, întotdeauna, obiecte vechi, dar nu înseamnă că nu apreciez la fel şi o bomboană. Însă primul interesat sunt eu. Uneori, merg duminica la talciocul de vechituri. Am mai găsit cântare cu greutăţi, monede, bancnote. Dacă va fi să fie muzeul, ar fi o călătorie de la carpi încoace. Trebuie să fac nişte fişe de inventar, am început deja cu monedele. Este o activitate care mă duce spre lectură şi cercetare, însă îmi și place foarte mult, pentru că monedele, dar și timbrele, sunt cel mai aproape de sufletul meu”.

* ”Copilul se educă atât timp cât încape pe latul patului”

Soţia comisarului Oniea, care se mai ”revoltă” uneori când şterge praful şi dă cu aspiratorul prin casa aglomerată cu tot felul de obiecte vechi, este psiholog la Spitalul Războieni. Un motiv în plus pentru ca acasă să nu se discute chestiuni de serviciu. Dacă pe mamă, cele două fiice nu o văd plecând la muncă la ore care nu ţin strict de program, pe tată îl ”spionează” uşor, urmărind ştirile, chiar dacă el nu le povesteşte în ce anchete lucrează. El preferă să le încurajeze pasiunile frumoase – de exemplu pictura în cazul fetei mai mari, care a făcut şi canotaj de performanţă, dar urmează cursurile Colegiului ”Calistrat Hogaş”, în detrimentul Liceului cu Program Sportiv. Studiază biologie-chimie, este în clasa a X-a şi ştie deja că vrea să devină kinetoterapeut. Cea mică este în clasa a VI-a şi încă nu şi-a cristalizat planurile pentru viitor. Ambele au fost crescute conform principiului sănătos ”copilul se educă atât timp cât încape pe latul patului”, o altă percepţie a celor 7 ani de acasă. Iar acasă văd amândouă preocuparea minuţioasă pentru păstrarea lucrurilor de valoare. Şi ştiu, mai mult decât alţi copii de vârsta lor, ce înseamnă un obiect vechi şi la ce foloseşte. În camera centralei, tatăl lor și-a amenajat un mic atelier, cu banc de lucru; acolo își petrece mare parte din timpul lui liber, captivat de trecut, dar cu gândul la viitor: muzeul din Girov.

Cristina MIRCEA

1 COMENTARIU

  1. Ce nu s-a menționat în articol este faptul că domnul comisar Răzvan Onia este foarte priceput și în meserie,fiind un adevărat profesionist. Felicitări și la mai mare !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.