Florian Colceag: ”Pe părinți, copiii trebuie să-i educe”

Profesor de matematică și doctor în economie, Florian Colceag a fost, pentru două zile, în Piatra Neamț, pentru a participa la lansarea unui proiect privat, prin care se dorește oferirea unei alternative tinerilor care vor să se bucure de succes în România. Supranumit ”antrenorul de genii”, profesorul Colceag este expert internaţional în educaţia copiilor şi în educaţia de excelenţă, antrenor al olimpicilor la matematică, fondator al unei organizaţii pentru copiii supradotaţi şi mentor al acestora. Deși obosit, după o conferință maraton de două zile la Piatra Neamț și solicitat din toate părțile, de elevi, de profesori, de părinți, Florian Colceag a acceptat un interviu pentru Mesagerul de Neamț.

– Ați venit la Piatra Neamț după viziunea și dorința câtorva părinți din țară, de a face ceva util pentru educația și viitorul copiilor lor, al României implicit. Este mai mult de-atât?

O să vă povestesc o amintire din facultate. O colegă, care era o fată foarte finuță, o fată foarte sensibilă, m-a invitat odată să merg într-o vacanță la bunica ei, dintr-un sat de lângă Piatra Neamț. Nu-mi mai aduc aminte cum se cheamă satul, era, oricum, lângă o pădure mare, frumoasă, chiar am găsit hribi acolo. Dar m-a impresionat povestea bătrânei. Când era mai puțin bătrână, dar tot bătrână – când am cunoscut-o eu avea 95 de ani -, doctorii i-au spus că trebuie să moară, fiindcă era foarte bolnavă. Avea cancer, tuberculoză, diabet, o grămadă… Și femeia și-a spus: ”Dacă tot e să mor, să mă duc și eu la Sfântul Munte!”. Ea nu știa că femeile n-au voie să meargă la mănăstirile din Sfântul Munte. Dar nu i-a păsat. A zis ”Măcar să fiu aproape de Sfântul Munte, să mă rog”. Și-a plecat. Pe jos, în opinci și-n costumul ei popular. Și cum a mers pe linia română, că acolo au fost români până-n Grecia, a ajuns la Athos. A stat, s-a rugat, a meditat, ce-a făcut ea acolo, apoi s-a întors acasă. A mers din nou la medici, toți i-au făcut analize și… era perfectă, n-avea nicio boală. N-avea absolut nicio boală și nimeni nu înțelegea de ce, fiindcă medicamente n-a luat. Călătoria ei la Sfântul Munte a durat doi ani. Și eu așa am cunoscut-o, sănătoasă. Sănătoasă moral și fizic. Ei, atunci am văzut și eu o probă de oameni din zona Piatra Neamț și mi-au rămas întipăriți în suflet.

* ”La Piatra Neamț sunt oameni cu minte frumoasă”

– Avem, aici, muntele nostru sfânt, Ceahlăul.

Da. Lucrez cu oameni deosebiți aici.

– Ați oferit aici, la Piatra Neamț, o cale, niște instrumente, o învățătură?

Ei au nevoie să-și descopere învățătura lor proprie. Eu doar i-am inspirat. În clipa în care au curaj și încredere, vor ajunge să-și schimbe modul de gândire, al lor și al altora. Sunt oameni frumoși, sunt oameni cu mintea frumoasă.

– Ați vorbit de iubire, de încredere, dăruire, credință, pasiune, Dumnezeu, suflet. Sunt resurse la îndemână. Unii se tem că, folosindu-le, le epuizează?

Există un spațiu al calităților și un spațiu al valorilor. Valorile, când le dăruiești, se împuținează: o casă, un teren, bani, le-ai dăruit, nu le mai ai. Bunătatea e o calitate, când o dăruiești, ea sporește. Nu valorile m-au atras aici, ci încăpățânarea unor oameni, determinarea lor de a face ceva, pentru ei și, implicit, pentru acest popor.

* ”Când părinții se lasă ajutați de copii, se-ndreaptă lucrurile”

– Ce mai înseamnă geniul în aceste vremuri? Ce pot face părinții pentru a nu limita potențialul copilului?

Sunt trei dimensiuni, trei foarte importante, care înseamnă curiozitate – copiii sunt foarte curioși -, libertate și capacitatea de a duce la bun sfârșit tot ce ai început. Trebuie încurajate. Nu-i iei libertatea, nu-i omori curiozitatea și-l ajuți să ducă la bun sfârșit orice el începe, indiferent cât de minor poate părea acel aspect în ochii tăi, de adult.

– Părinții trebuie să fie permanent alături de copii?

Vrând-nevrând, trebuie să fie copiii alături de părinți. Pentru că, pe părinți, copiii trebuie să-i educe. Tinerii noștri sunt capabili, toți! Dacă au un mediu care-i hrănește, devin extraordinari. Acum mă adresez părinților, pentru că în copii am încredere că se descurcă bine.

Eu am supraviețuit la multe. Cel mai greu e să supraviețuiești la o atitudine indiferentă, la o familie care nu mai are puterea de a simți, de a trăi lucrurile, pe care serviciul a transformat-o într-o familie de roboți. N-ajunge doar să-l speli, să-l hrănești și să-l trimiți la școală! Părinții sunt prinși în rutină și asta e o boală, o boală gravă! Și, atunci, copiii îi ajută pe părinți. În momentul când părinții se lasă ajutați de copii, se-ndreaptă lucrurile.

– Cât veți sta alături de acest proiect?

Cât o să-mi permită timpul, fiindcă am foarte multe proiecte, unele acum cresc. Ăsta o să poată fi gestionat cu sau fără prezența mea.

– Dascălii sunt chemați să fie partenerii copiilor, care sunt șansele ca schimbarea propusă să aibă loc?

Este greșit să măsori șansele, este cea mai proastă dintre toate opțiunile. Probabilitățile nu fac doi bani astăzi, să fie clar! Nu există nicio șansă care să autentifice realizările vechi.

O întâmplare mai veche: un rege dintr-o țară africană a fost detronat într-o noapte de niște insurgenți. El a evadat de pe acoperișul palatului, cu un elicopter, pe care l-a pilotat singur. A rămas fără benzină undeva, deasupra junglei. S-a prăbușit elicopterul, regele a scăpat cu viață, elicopterul a luat foc. El a luat-o pe jos într-o direcție pe care a bănuit-o, s-a întâlnit cu un detașament din armata proprie care făcea antrenamente în junglă. A vorbit cu comandantul detașamentului, au pornit toți cu mașinăriile, au ajuns noaptea în capitală, i-au dat jos pe ăia care erau răzvrătiți și până dimineață și-a recăpătat tronul. Dacă s-ar fi făcut calculul probabilităților, fiindcă au fost vreo 50 de pași de îndeplinit, s-ar fi constatat că era un eveniment imposibil, nu s-ar fi putut întâmpla nimic. Dar regele a acționat și și-a luat tronul înapoi.

– Schimbarea mentalității în sistemul actual de educație?

Aici e vorba de un miracol. Care se va înfăptui. Fiindcă depinde de sufletele oamenilor. Și de gradul de implicare. Or să vină un grup de oameni, care cred și care vor. Așteptau doar prilejul să facă. După care totul se va multiplica.

– Fără masă critică?

Nu la-nceput. Masa critică se formează repede dacă oamenii care vor să facă ceva colaborează între ei. Aici, în zona Piatra Neamț, sunt oameni frumoși, care deja cooperează, fiindcă sunt hotărâți să facă ceva.

Cristina IORDACHE