TRADIȚII Gurbanu viilor de Sfântul Trifon

Femeile nu lucrau și ofereau câte un căuș sau găvan de mălai la cerșetori, pentru ca lăcustele, cărăbușii și alte gânganii să nu strice semănăturile. Se dădeau de pomană mămăligă, ceapă și sare sau brânză cu mămăligă. Femeile făceau turte de mălai, pe care le împărțeau la mușuroiul furnicilor.

Ziua Sfântului Trifon, din 1 februarie, era prima mare sărbătoare a Calendarului agricol, pomicol și viticol al țăranilor de altădată. Sfântul Trifon era considerat a fi patronul insectelor de tot felul, care pot ataca vegetația. Acestei zile i se suprapuneau și sărbătorile lupului. În Calendarul pastoral, în intervalul 1-3 februarie, era celebrat alt ciclu de trei zile de sărbători ale lupului. După unele credințe, Sfântul Trif este chiar patronul lupilor, așa cum atestă numeroase legende populare, care îl puneau în legătură pe Sfântul Trifon cu Sfântul Petru și cu lupii acestuia.

Deoarece întâlnim numele generic de Martini, putem spune că, de fapt, acum este avut în vedere un alt atacator al turmelor de vite, ursul, care are o sărbătoare doar pentru el, în ziua de Stretenie.

Pentru a le merge bine și a avea spor în munca câmpului, bărbații de odinioară mergeau la vie în dimineața zilei de 1 februarie. Ajunși în câmp, fiecare proprietar tăia din vie câteva corzi, cu care se încingea pe piept, își făcea cunună pe care o punea pe cap și se încingea în jurul brâului.

Dezgropau sticla sau plosca îngropată de cu toamnă și se adunau în jurul unui foc aprins pe o înălțime. Acolo mâncau, beau, jucau, săreau peste foc, se stropeau cu vin. Seara, bărbații se întorceau în sat, cu făclii aprinse, și continuau petrecerea în familie.

Cuvântul ”gurban” provine din turcescul ”kurban” care semnifică sacrificiu. Posibil de aici să provină și obiceiul sacrificării unui miel sau oi pentru ospăț.

Oamenii sărbătoreau această zi cu rugi și pomeni pe dealurile cu pomi, având credința că Sfântul Trif le apără pomii de omizi și alte insecte. În această zi, cine voiește a lucra trebuie mai întâi a da ceva de pomană.

* Cum se apărau oamenii de boala ”ducă-se pe pustii”

Sfântul Trifon se ținea pentru că el, făcând minuni, poate scăpa de multe nenorociri ce ar fi să cadă asupra omului. Apoi, scapă oamenii de boale, de moarte, existând credința că sfântul se roagă lui Dumnezeu, iar Dumnezeu lungește viața oamenilor, care ajung până la adânci bătrânețe.

Deoarece Trif era considerat ”nebun pentru Dumnezeu”, unii îi serbau ziua pentru nebuneală, temându-se să nu înnebunească și ei ca dânsul: ”Trif nu e îngăduitor ca alți sfinți, e nebun”. Bătrânii îndemnau lumea ca, de ziua lui, să nu lucreze, mai ales femeile, că le izbește de toți pereții. Cine nu păzea această zi se spunea că se îmbolnăvește de boala ”ducă-se pe pustii“.

Sfântul Trifon se serba fiindcă îi apăra pe oameni contra ciumei și a gângăniilor ce puteau veni asupra holdelor.

Femeile duceau la biserică grâu, orz, porumb etc., iar preotul le sfințea. Acasă amestecau semințele sfințite cu cele pe care voiau să le semene, zicând că, astfel, le vor fi ferite bucatele de lăcuste.