Georgiana Moșu: ”Așa m-a învățat tata, de mică - trebuie să muncești ca să realizezi ceva, atât profesional, cât și în viața personală”

Fata de poliţist, fost şef de post – genul acela conştiincios care-şi ia hârtiile acasă, dacă nu apucă să termine tot ce are de făcut la serviciu -, Georgiana Moşu a simţit de mică influenţa tatălui. Când era în clasa a IX-a, deja dorinţa de a face parte din sistem prinsese contur. După absolvirea Colegiului Naţional ”Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ, a urmat cursurile Şcolii de agenţi ”Vasile Lascăr” de la Câmpina. A absolvit cu media 9,81, fiind a treia din 500 de elevi. Atunci, la festivitate, când a venit cineva din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române şi primii 10 absolvenţi au fost felicitaţi şi au primit flori, a știut că tatăl ei este mândru de ea. Dar nu l-a putut vedea bucuros, pentru că se afla în public. Imediat după absolvire, fost repartizată la Postul de poliţie Pipirig, unde a fost 6 luni sub tutelă, ca orice proaspăt angajat, şi a învăţat ABC-ul meseriei. Din luna mai a anului trecut, a devenit imaginea Poliţiei Neamţ, împărţind atribuţiile de purtător de cuvânt cu agentul şef adjunct Robert Costân.

”Postul de poliţie Pipirig a fost o primă experienţă benefică. Acolo am învăţat tot ce ţine de poliţie, pe toate palierele, inclusiv rutier şi silvic. După ce-am trecut de perioada de tutelă, am primit lucrări şi am audiat persoane. Când întâmpinam vreo dificultate, discutam cu şeful de post sau cu vreun coleg. Am soluționat și dosare, însă numai după ce-am primit calitatea de organ de cercetare penală. Dosare simple, care ţin de competenţa unui post comunal de poliție – loviri, ameninţări, spețe de genul acesta. N-am avut niciodată probleme. Dimpotrivă, se mai întâmpla să nu vină oamenii chemați de colegii mei la audieri, dar nu cei pe care-i chemam eu. Însă, ca femeie, trebuie să fii «strong» în meseria asta, să ştii să impui respect, nu neapărat prin folosirea unui ton ridicat sau a unor cuvinte dure. Să ştii, însă, să le arăţi tuturor că porţi o uniformă. Venirea la Biroul de presă, dincolo de faptul că am evoluat, am privit-o şi ca pe o şansă de a-mi învinge anumite frici. Eram emotivă și am zis că este ocazia să schimb această parte din mine. Şi a funcţionat. Cu sprijinul foarte important al șefei de cabinet și al domnul inspector şef, care m-au ajutat să trec peste toate dificultăţile”.

”Există oameni care au impresia că orice problemă ar avea, în momentul în care depun o plângere la poliție, totul se rezolvă pe loc”

Georgiana Moșu s-a născut pe 18 aprilie 1995, la Târgu Neamț. Până în clasa a IV-a, a locuit în comuna Agăș, județul Bacău, unde tatăl ei era șef de post. Apoi, familia s-a mutat în satul Boiștea, din comuna Petricani, unde locuia deja bunica. Familia înseamna tatăl, mama vitregă – părinții ei s-au despărțit când avea 3 ani, iar ea a rămas în grija tatălui – și fratele mai mic, care acum are 19 ani și sigur nu vrea să se facă polițist.

Atmosfera în care a crescut a fost cea care i-a determinat personalitatea. Tatăl a iubit-o mereu foarte mult, dar a fost rezervat cu laudele. A educat-o astfel încât să înțeleagă, de mică, așteptările pe care le are de la ea. Când a ajuns în ultimul an de liceu, i-a spus, simplu, că-și dorește să o vadă că obține note mari și la bacalaureat, și la admitere. Efortul de a atinge ambele obiective nu i-a lăsat timp suficient pentru pregătirea fizică și a fost motivul pentru care a ales Școala de Agenți, unde admiterea era la începutul lui septembrie, și nu Academia de Poliție, unde examenul se dădea în miezul verii. Probele sportive – eliminatorii – sunt la fel la ambele instituții de învățământ, dar, când începi pregătirea fizică în luna iulie, șansele să ajungi la parametri maximi în câteva zile sunt destul de mici.

Crescând alături de tatăl ei, care avea acasă o mașină de scris cu ajutorul căreia redacta documentele de serviciu, uneori până noaptea târziu, Georgiana a înțeles, din simpla observare a comportamentului lui, cam cum trebuie să fie un polițist care corespunde rigorilor sistemului. Și a înțeles, implicit, care sunt calitățile de care are nevoie un polițist adevărat.

”Corectitudinea, în primul rând, apoi sinceritatea și dorința de a ajuta omul. Nimeni nu merită să fie jignit sau lovit în lumea asta. Pe de altă parte, lucrul cu omul este deosebit de dificilă. Există oameni care au impresia că orice problemă ar avea, în momentul în care depun o plângere la poliție, totul se rezolvă pe loc. Peste o săptămână, vin și întreabă ce s-a întâmplat cu dosarul. Iar într-o săptămână dosarul abia primește număr și este înregistrat la parchet”.

Deși n-a împlinit încă 24 de ani, agentul Georgiana Moșu dă impresia unui om care știe foarte bine ce vrea de la viață. Trecerea de la Postul de poliție Pipirig – unde o știau doar oamenii din comună -, la statutul de imagine și voce a Inspectoratului Județean de Poliție a fost, implicit, saltul spre o funcție cu mai multă responsabilitate. Pe care nu și-o dorește, însă, pentru o perioadă prea mare de timp, fiindcă îi place munca operativă, iar întoarcerea la acest sector este una dintre dorințele ei de viitor. Pentru cine nu știe, munca operativă din poliție este suma activităților necesare pentru identificarea, prinderea și tragerea la răspundere a infractorilor.

O altă dorință a Georgianei ține de statutul de ofițer, pe care-l poate obține dacă urmează Academia de Poliție sau dacă promovează examenul de trecere din corpul agenților în cel al ofițerilor.

”Nu-mi plac oamenii superficiali, care încearcă să pară ceea ce nu sunt”

În timpul liber, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț citește. Este un alt obicei pe care l-a căpătat la îndemnul tatălui. Georgiana citește, de la cărți de comunicare până la literatură, absolut orice îi atrage atenția. Și combină orele de lectură cu plimbările în aer liber.

”Îmi place natura, iar plimbările mă liniștesc foarte mult. M-aș plimba non-stop, dacă aș putea. Chiar mă ajută să mă detașez și am nevoie, pentru că există o doză de stres la serviciu, mai ales când trebuie să le faci pe toate repede și sună întruna telefonul, cu alte solicitări pentru rezolvarea cărora trebuie să-i suni, la rândul tău, pe alții”.

Dincolo de serviciu și cu interacțiunea cu oamenii din sistem, care înțeleg cum trebuie să funcționeze ca o echipă, Georgiana își alege cu grijă oamenii de care se înconjoară. Consideră că timpul este cel mai important cadou pe care-l poate oferi cuiva și, atunci, are mare grijă să fie timp câștigat și nu pierdut.

”Nu-mi plac oamenii superficiali, care încearcă să pară ceea ce nu sunt, într-o societate în care doar aparențele contează. În principiu, asta mă deranjează. Nu se mai pune accent pe calitatea umană și pe valorile care chiar contează. Se pune accent pe aspectele materiale și pe aspect, în general. Nu mai contează sinceritatea și bunătatea omului, ci cum arată. O primă impresie se formează deja din felul în care te îmbraci. Și de multe ori este complet greșită. Am grijă să am în jurul meu oameni de calitate, care să mă inspire și de la care să pot învăța lucruri. Nmai genul acesta de oameni ne dau o stare bună și ne ajută să devenim cea mai bună versiune noastră”.

Georgiana Moșu este deja o versiune extrem de promițătoare. A trecut și prin evenimente triste, însă a crezut întotdeauna că Dumnezeu va avea grijă să-i pregătească ceva bun, ca să compenseze suferința. Părinții ei s-au despărțit când avea doar 3 ani, iar ea a rămas în grija tatălui, care s-a recăsătorit după un timp. Un timp în care a crescut-o singur. Apoi a apărut fratele ei vitreg și familia s-a întregit. Însă, când era în clasa a IX-a, mama ei naturală a murit, răpusă de o boală incurabilă. ”Când a murit mama, a lăsat un gol pe care nu-l va umple nimeni niciodată. Dar, cum întotdeauna Dumnezeu ne pregătește ceva bun, eu am avut noroc de mama mea vitregă, care a încercat întotdeauna să-mi ofere mai mult mie decât fratelui meu, ca să nu observ vreo diferență. Chiar îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mama mea! Vorbesc des cu ea la telefon, tata nu prea-și arată sentimentele. Nu m-a felicitat niciodată cu patos și asta mă determina, cumva, ca, data viitoare, să fie rezultatele și mai bune. El se bucură de realizările mele în discuțiile cu prietenii lui, nu de față cu mine. A fost și dur cu mine, dar doar atât cât să mă aducă la realitate. Tot ce a făcut a fost spre binele meu. Și, atunci, la rându-mi, tot ce-am făcut a fost ca să-l văd mândru de mine. Îi datorez foarte mult, mai ales că m-a crescut singur o perioadă bună. Ca bărbat, nu e ușor să crești o fetiță. Este un om foarte bun și lucru pe care l-am luat de la el este perfecționismul. Încă nu știu dacă este un defect sau o calitate. Vrea tot timpul ca toate să fie la locul lor, iar planurile să fie gândite în detaliu. Dar m-a învățat de bine. Peste 10 ani, îmi doresc să am o familie și 4 copii. Părinții mei au avut 3 băieți înainte de a mă naște eu și toți au murit de diverse boli. Neapărat vreau să am 3 băieți și o fată. Profesional, mi-ar plăcea să fiu ofițer, nu știu în ce domeniu exact, dar să fac muncă operativă. Dacă ar fi să ies în stradă mâine, n-aș avea nicio problemă. Dar ce știu clar, pentru că așa m-a învățat tata, de mică, este că trebuie să muncești ca să realizezi ceva atât profesional, cât și în viața personală. Nimic nu pică din cer, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate au un rost”.

Cristina MIRCEA