Sosirea Primăverii să ofere fiecărui român înțelepciunea de a oferi în dar un mărțișor, din suflet, cu bucurie și fără a fi nevoit să treacă prin ”furcile caudine” ale ignoranței, prostiei și birocrației care tind să desacralizeze tot ce este Frumos, Omenesc, Firesc!
În tradiția populară, Zilele Babelor sunt, de regulă, șapte. Poporul, altădată, o serba pe Dochia ca pe o martiră, care se roagă lui Dumnezeu neîncetat, pentru a aduce mai curând timpul călduros pe pământ. Baba Dochia, întâia zi a Babelor, se ținea de țărani spre a fi apărați de furtuni și ca frigul de primăvară să nu facă pagubă în câmpuri.
Zilele Babei Dochia aveau și denumiri speciale. Iată câteva numiri în ordinea în care vin și zilele: Dochia, Todora și Todosia sau Dochia, Lunica (luni), Mărțica (marți), Mărcurana (miercuri), Joiana (joi), Virita, Sitița, Dominica (duminica). Alte denumiri mai erau Dochia, Barbura, Sava, Ileana, Cosânzeana, Măriuța, Salomnie, Nie și Aftinie sau Dochia, Sofia, Sâia, Lina, Rebi, Lucia, Frăsina, Cătălina și Jofica.
În toate părțile locuite de români se credea că, dintre babe, cea mai mare, căpetenia tuturor și, în același timp, cea mai urâtă și cea mai urâcioasă e Dochia, numită și Baba Marta.
* Credințe vechi ale Mărțișorului
Se deschideau ușile și ferestrele pentru a intra aerul de primăvară.
Era datină ca, la 1 martie, părinții să lege copiilor câte o monedă de argint ori de aur, la gât sau la mână. Moneda aceasta, de regulă atârnată de o cordea roșie sau de un găitan compus din două fire răsucite de mătase albă și roșie, sau dintr-un fir de arnici roșu și unul din bumbac alb, se numea mărțișor, mărțiguș, marț. Legarea sau punerea mărțișorului la gâtul sau la mâinile copiilor avea menirea de a aduce pruncilor noroc în decursul anului, să fie sănătoși și curați ca argintul, odată cu venirea primăverii, și, peste vară, să nu-i apuce și scuture frigurile.
Mărțișorul se lega, de regulă, la 1 martie dis-de-dimineață, până nu răsărea soarele. Unii copii purtau mărțișorul la gât 12 zile, după aceea îl legau de ramura unui pom tânăr. Și, dacă în acel an pomului îi mergea bine, se credea că și copilului îi va merge bine în viață. Alții îl țineau până ce vedeau primul pom înflorit și îl lăsau pe rămurelele acelui pom, anume ca să fie sănătoși și frumoși ca florile pomului respectiv.
* Obiceiuri creștine – Moșii de iarnă
În sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, deoarece în duminica următoare Biserica a rânduit să se facă pomenire de Înfricoșata Judecată și A doua venire a Domnului. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără pregătirea necesară sau fără pocăință, Biserica face mijlocire pentru ei, ca să se bucure de iertarea păcatelor și, eventual, de fericirea veșnică.
* Tradiții creștine – Duminica Lăsatului sec de carne
Se mai păstrează unele denumiri ale ritualurilor practicate altădată. Aprinderea și manipularea focurilor (Alimori), săriturile în înălțime, veghea rituală (Baterea alviței), întrecerile cailor (Încurarea cailor), care, pe lângă asigurarea energiei necesare soarelui, prin intermediul practicilor de magie mai aveau darul de a garanta o bună recoltă a plantelor cultivate.
De asemenea, flăcăii obișnuiau să facă focuri pe drumurile satului. Aprindeau câte o bucată de pânză dintr-un sac, după ce o muiau în petrol, o puneau într-un par, o ridicau în sus și strigau: ”Atât să se facă cânepa la vară până unde ajunge focul!”. După aceea plecau prin sat, strigând la foc fetele mari!