Tradiții în vindecarea sufletească și trupească la Târgu Neamț

”…spre sănătatea sufletească, trupească și spre luminarea poporului” – Arh. Neonil Buzilă.

”Evenimentele spitalicești” din Târgu Neamț din ultimii ani, care au pus în suferință familii întregi, din cauza plecării dintre cei vii a soților, soțiilor, taților, mamelor, fraților, surorilor, bunicilor, prietenilor, par să nu se oprească. Aceștia au plecat dintre cei care îi iubeau ”având zile”, cum se spune încă pe la sate.

De unde această concluzie? Cazurile prezentate de Mesagerul de Neamț, privind sistemul sanitar nemțean și târgnemțean, decesele care stau sub semnul întrebării reflectă acest lucru.

Unii afirmă ”așa a vrut Dumnezeu!”, ascunzându-și incompetența profesională, neatenția, lipsa de interes, ignoranța, lipsa de omenie după această formulă, care era rostită de bătrânii de altădată abia după ce s-a făcut tot ce era omenește posibil pentru salvarea vieții unui om! Lucrurile nu au stat tot timpul așa. Aruncând o privire spre trecut, se observă că strămoșii noștri au lăsat o moștenire curată, care susținea și ocrotea viața! Noi ce lăsăm urmașilor noștri?

Târgu Neamț este un oraș ce a fost înconjurat de vetre de spiritualitate, de oameni sfințiți care trăiau în acele locuri, de mănăstiri cu vechime de peste 500 de ani. Pe lângă canonul de rugăciune, toate aceste ”oaze spirituale” aveau și canoane de ajutorare a oamenilor suferinzi. Printre maici și călugări, existau persoane hărăzite cu Darul vindecării, al cunoașterii leacurilor. Toate aceste manifestări de trăire cu Dumnezeu ale oamenilor și-au pus amprenta și asupra târgoveților de sub Cetate.

Începem cu Cetatea Neamț, fortificație militară ce datează din secolul XIV, care, pe lângă oșteni, avea medici, preoți ce îngrijeau și de sănătatea oamenilor din Târg.

  • Cuviosul Domețian Arhimandritul, mare egumen al Mănăstirilor Neamț și Bistrița, se numără printre cei mai de seamă stareți ai celor două lăcașuri.

Era, de asemenea, duhovnicul marelui domn Alexandru cel Bun și sfetnicul său de taină, la al cărui îndemn s-au zidit numeroase biserici ”și s-au făcut multe lucruri bune în Țara Moldovei”.

Sub conducerea sa înțeleaptă, a luat amploare și isihasmul moldovean. În timpul stăreției sale, apar, în ținutul Neamț, câteva mici sihăstrii noi, precum sihăstria ”din Hang”, sub Ceahlău, sihăstria de la Topolița și Boiștea-TârguNeamț, sihăstria ”Nechidului”, sihăstria Tazlăului și altele.

  • Ieromonahul Macarie a întemeiat, în anul 1449, un lăcaş de rugăciune în codrii din apropiere de Târgu Neamţ. Sihăstria de călugăriţe Boiştea este una dintre vechile vetre spirituale de lângă Târgu Neamț. Biserica, cu hramul ”Naşterea Maicii Domnului”, a fost la început din lemn, apoi s-a zidit din piatră.
  • Cuvioasa Casiana Schimonahia, de la Schitul Casiana-Ceahlău, care a trăit în secolul al XVII-lea, era cu metania din Mănăstirea Topolița, Târgu Neamț. Satul este atestat documentar de domnitorul Ieremia Movilă în aprilie 1598, dar mănăstirea exista deja cu mult înaintea acestei date. Ctitor a fost domnitorul Petru Șchiopul. În această ctitorie s-au mutat, pe la 1550, călugărițele de la Mănăstirea Boiștea.
  • Mitropolitul Iosif Mușat, primul ierarh al Moldovei (1402-1415?), făcea parte din familia domnilor mușatini, ruda apropiată a lui Petru Mușat și Alexandru cel Bun.

Din tinerețe, și-a închinat viața lui Hristos, în obștea Mănăstirii Neamț, unde a deprins frica de Dumnezeu și buna nevoință a vieții duhovnicești de la cuvioșii călugări de aici. Într-o perioadă, a viețuit la ”o mănăstire, la Boiștea, lângă TârguNeamț, unde a fost chilia vlădicăi Iosif”. De aici, înțeleptul mitropolit povățuia, cu curaj, Biserica Moldovei, greu încercată de prozelitismului catolic.

L-a sfătuit pe domnitorul Alexandru cel Bun, nepotul său, să aducă de la Cetatea Alba la Suceava moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou, ca protector al țării și vindecător de boli și neputințe.

Mitropolitul Iosif Mușat a primit în dar de la împăratul bizantin Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, pe care a așezat-o la Mănăstirea Neamț.

  • Arhimandritul Neonil Buzilă (1789-1853) a fost cel mai renumit stareț al Mănăstirii Neamț din secolul XIX. Personalitatea sa se impune în istoria monahismului moldav și nemțean, atât prin trăirea sa duhovnicească înaltă, cât și prin devotamentul cu care s-a pus pe sine și întreaga mănăstire în slujba Bisericii, a neamului și a aproapelui.
Paraclisul de la Spitalul Târgu Neamț

Cuprins de râvna pentru Biserica lui Hristos și mântuirea neamului, a zidit și a înzestrat din venitul mănăstirii numeroase lăcașuri de rugăciune, printre care se pot aminti clopotnița Mănăstirii Neamț (cu paraclisul Buna-Vestire, trapeza și aripa de sud a incintei), biserica ”Sfântul Ioan Teologul” și gropnița din cimitirul mănăstirii, biserica Schitului Vovidenia din apropiere, biserica satului Topolița-Neamț și a satului Preutești-Neamț, ambele înzestrate de stareț personal, paraclisul ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” din bolnița mănăstirii, paraclisul ”Sf. Lazăr” de la Spitalul Târgu Neamț, incinta Mănăstirii Secu, de două ori mistuită de foc, ș.a.

Marele stareț, fiind foarte iubitor de oameni, a purtat grijă și de cei bolnavi. Astfel, a zidit în Mănăstirea Neamț o bolniță încăpătoare, în locul celei arse în 1841, pentru călugării bătrâni și bolnavi din lavră, pentru cei ce se nevoiau în schiturile și pădurile dimprejur și chiar pentru mireni. Alături a amenajat o farmacie și a rânduit câțiva călugări ”bolniceri” și un medic.

«Iar la Târgu Neamț zidește, în anul 1852, un spital mare cu etaj pentru 200 de bolnavi, cu paraclis la mijloc, în care slujea zilnic un duhovnic călugăr. Mai zidește o farmacie mare ”cum nu era alta în Moldova”, cu medic plătit de mănăstire. În aceste două spitale, multe suferințe se alinau și toți bolnavii primeau tratament gratuit. Spitalul și farmacia erau întreținute de mănăstire» – Ioanichie Bălan.

Starețul Neonil, fiind totodată foarte iubitor de carte și dorind să ajute la luminarea călugărilor și a poporului, a zidit în Târgu Neamț o școală publică, cu 4 săli de clasă, pentru 200 de copii, apoi o alta, cu două clase, în Vânători-Neamț, înzestrându-le pe amândouă cu mobilierul necesar și cu biblioteci renumite. În ambele școli, copiii învățau gratuit, pe cheltuiala mănăstirii.

Povestitorul românilor, Ion Creangă, martor la festivitățile de inaugurare, își amintea: ”La  anul 1852, în ziua când s-a sfințit paraclisul spitalului din Târgu Neamțului și s-a deschis școala domnească de acolo, eu împreună cu alți băieți, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica Vodă, care era de față la acea serbare”.

  • Arhimandritul Teofan Cristea (1810-1883), de la Mănăstirea Noul Neamț, era originar din Transilvania, din Harghita, unchi al primului patriarh al României, Miron Cristea.

Luând jugul lui Hristos din vârsta tinereții, s-a făcut călugăr în Mănăstirea Neamț, sub marele stareț Neonil. Ieromonahul Teofan era un călugăr iscusit, statornic, hotărât și foarte învățat. Cunoștea patru limbi străine.

«Cea mai importantă ascultare a sa a fost supravegherea metoacelor Mănăstirii Neamț, precum și a clădirilor de binefacere făcute de mănăstire. Ieromonahul Teofan a condus lucrările de construcție a spitalului, a bolniței, a școlilor și farmaciei din mănăstire și din Târgu Neamț. El se îngrijea de bolnavi, de doctori, de medicamente, de întreținerea clădirilor și a oamenilor, care se plăteau din fondurile mănăstirii. Nimeni nu ieșea de la el neascultat, neajutat și fără un cuvânt de mângâiere. Pentru aceea îl iubeau toți bolnavii și îl cinsteau ca pe un părinte sufletesc copiii și locuitorii din Târgu Neamț și de prin sate, căci era bun și cu frica de Dumnezeu în toate» – Ioanichie Bălan.

Cum își vor aminti nepoții noștri de actualii medici, asistente, stareți?

  • Arhimandritul Timotei Ionescu a fost cel mai venerabil stareț al Mănăstirii Neamț din a doua jumătate a secolului XIX (1860-1887). «S-a străduit să poarte grijă deosebită față de cei bolnavi din spitalul și bolnița mănăstirii, cât și de cei din spitalul public de la Târgu Neamț, administrat de mănăstire, unde se tratau bolnavii gratuit. Aceeași grijă a purtat starețul Timotei și pentru încurajarea învățământului, menținând un timp seminarul din mănăstire și dând subvenții din veniturile ei pentru școlile publice din Târgu Neamț și satul Vânători» – Ioanichie Bălan.
  • Arhimandritul Chiriac Nicolau (1839-1907), cuvios părinte din Mănăstirea Neamț, a rămas în memorie mai ales prin faptele sale de binefacere și milostenie creștină ce se cuvin a fi pomenite. Era de loc din satul Humulești.

În anul 1895, a construit o școală primară, cu 4 săli de clasă, în Vânători-Neamț și a înzestrat-o cu o prețioasă bibliotecă, de sute de cărți ieșite din vechile tiparnițe bisericești. De asemenea, a donat bani la Spitalul public din Târgu Neamț, pentru mângâierea bolnavilor și efectuarea unor înnoiri.

Cu siguranță că există mai multe fapte bune făcute de trăitori trecuți în uitare de oameni, dar VII în memoria dumnezeiască!

Oamenii sfințiți, de acum și altădată, cunosc și știau faptul că aceia fără ”învățătură de carte” și educație sunt mai vulnerabili la boli și suferințe, la manipulări. De aceea au construit școli, spitale și biserici! Adică studiu, sănătate și credință!

Aceasta este ”rețeta” lăsată de strămoși pentru ca un ”pui de om” să devină OM și nu un ”tub digestiv dotat cu sex”.

Noi cu ce tip de oameni preferăm să ne înconjurăm?

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.