Pe str. Petru Movilă se circulă din nou pe un singur sens. De data aceasta, motivul este cât se poate de temeinic: a pocnit asfaltul. Un asfalt care, trebuie precizat, a fost pus cu simț de răspundere, grație supravegherii europene din proiectul de reabilitare de acum câțiva ani.
Problema este că, de obicei, sub asfalt se găsesc și niște conducte, prin care fie trece apa de băut, fie apa de spălat, fie apa de ploaie. Exact în locul unde asfaltul a făcut poc se găsește un cămin colector de pluviale, care adună tot ce curge dinspre str. Humăriei. Cei care administrează, în prezent, pluviala municipiului, în speță societatea Publiserv, au observat că, din când în când, capacul respectivului cămin se ridica, prin forțe neidentificate. Supărați, au decis să intervină, nu doar cu schimbatul capacului, ci și cu postamentul de beton (plafonul) care îl susține.
Dedesubt au observat ceva care ar fi trebuit să dea de gândit oricărui specialist trecut cât de cât prin școală: în cămin, apele veneau pe o conductă de 600, iar evacuarea se făcea pe una de 200. Când venea apă multă, sigur că împingea capacul în afară. Odată schimbat plafonul și pus alt capac, temeinic, probabil chiar sudat, ca să nu mai sară, surplusul de apă, cu presiunea aferentă, și-a căutat loc de ieșire.
Gheorghe Triboi, directorul Publiserv, a declarat că se duce la primărie, la dl viceprimar, să caute soluție pentru capacul nărăvaș, pentru că, de intervenit, ar trebui să intervină firma care a executat asfaltarea str. Petru Movilă. Asta ar însemna Pa&Co, a dlui Cășuneanu. Dacă lucrarea mai e în garanție. Dacă nu, cade tot în sarcina Publiserv, pe banii primăriei.
În așteptarea soluției miraculoase a dlui viceprimar, rămâne doar ca, și aici, ca de atâtea ori în trecut, să se organizeze loc de pelerinaj și făcut fotografii pentru Facebook. (M.N.)
FOTO: Bogdan Călian
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA










2 comentarii
Firma privata a reusit sa faca asta pt ca un bou din primarie a acceptat lucrarea. Poate ne spuneti si cine a semnat acceptarea lucrarii.
Am cerut date de la beneficiarul lucrării și…așteptăm!