Noul director medical al spitalului județean: ”Când suntem de gardă, nu avem conflicte între noi, ca oameni, ci între specialități”

Dr. Gabriela Bercea s-a născut în urmă cu 35 de ani, la Bălțătești. A absolvit Liceul Teoretic ”Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, apoi Facultatea de Medicină în specialitatea medicină de urgență. După rezidențiat, a venit acasă și, în ianuarie 2014, s-a angajat la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Târgu Neamț. A promovat rapid în funcția de coordonator CPU, apoi director medical al spitalului din Târgu Neamț și, de la 1 septembrie 2017, a venit la UPU Piatra Neamț.

Din 18 iunie 2019, este directorul medical al Spitalului Județean Neamț, cu concurs promovat și contract de administrare pe 3 ani.

– De ce ați vrut să fiți directorul medical al spitalului județean?

– Mi-am dorit această funcție pentru că vreau să schimb ceva. Vreau să ajut mai mult decât aș fi putut în UPU. Asta înseamnă, pe de o parte, că nu voi mai fi medic în UPU decât în gărzi. Și-mi va lipsi ritmul. Într-un fel, îi înțeleg pe cei care au renunțat la funcție. Medicina de urgență este alegerea mea de la-nceput, fiindcă eu altfel nu pot să fac medicină. Am vrut de mică să fiu medic, nașa mea de botez este cea care m-a inspirat. Doar că dr. Gabriela Surpățanu este pediatru, iar eu, în timpul rezidențiatului, m-am convins că nu pot fi mpediatru. Pe de altă parte, în UPU, ajut oamenii, dar și spitalul are nevoie de ajutor, ca instituție. Venind din alte spitale, am sesizat aici anumite discontinuități, anumite piedici și cred că pot îndrepta aceste situații.

– Ca medic aici, ce v-a afectat cel mai mult în cei doi ani de provizorat la conducerea spitalului?

– Faptul că la șase luni – un an se schimba directorul spitalului, directorul medical… nu era continuitate, iar acest lucru n-a permis performanță, ca spital. E dificil să duci proiectele la bun sfârșit. Poate a fost o comunicare între foștii manageri și directori medicali, așa cum și eu am comunicat cu dl dr. Alexandru Juncu în momentul când am preluat prerogativele funcției, dar, în 6 luni, nu prea poți să faci ceva, nu poți decât să te implici doar asupra unui mic segment. E adevărat, colegii mei și-au asumat acel interimat și consider că au făcut ce au putut, însă de la mine se așteaptă mult mai mult, fiindcă eu am trei ani ca să vin cu rezultate.

– Ce-ați vrea să schimbați?

– Sunt mai multe aspecte. În primul rând, ce vreau este să existe o comunicare între cadrele medicale. Vreau să ajut la această comunicare, eu vreau să comunic cu ei și ei să comunice cu mine. Vreau să existe acele întruniri ale Consiliului Medical, acest organism profesional al medicilor atât de important. Nu știu dacă în acești doi ani, de când sunt medic urgentist în UPU la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, s-a întrunit Consiliul Medical, fiindcă eu nu am fost șef de secție. Pun mult accent pe comunicare. În UPU, eram întrebați mereu și se discutau problemele, se centralizau și erau duse mai departe, de medicul șef de secție, până la conducerea spitalului. În fiecare secție sunt probleme care ar trebui discutate cu alte secții, aspecte ce țin de pacienți, de acordarea unui serviciu medical de calitate, în condițiile unor cazuri complexe. Uneori, mai apar și conflicte de gestiune a unui caz. De asta sunt atâtea linii de gardă, pentru a ne ajuta și completa unii pe alții.

– De ce apar conflicte în gestionarea unui caz?

– Conflictele apar și din cauza complexității pacienților. De exemplu, am un pacient cu insuficiență cardiacă, cu fibrilație cronică ce s-a acutizat, dar este și cu bronhopneumonie obstructivă cronică. Și el se prezintă la spital pentru că simte că se sufocă. Al cui pacient este? Al Cardiologiei? Al secției de medicină internă? Al pneumologiei? De aici, de la acest exemplu simplu, pornește atitudinea medicală: gândim fiziopatologic, la ce a fost, fiindcă are toate aceste boli și poate că a făcut și o pneumonie, afecțiune care dă și creșterea frecvenței cardiace. Ei, și fiecare specialitate poate trata fiecare afecțiune a pacientului. Nu sunt conflicte între medici, ci între specialități. Când suntem de gardă, nu avem conflicte între noi, ca oameni, nu pasăm pacientul fiindcă… am eu ceva cu colegul X. Fiecare medic își asumă.

– Nu există reguli pentru astfel de pacienți? Reguli pentru colaborarea medicilor de diverse specialități, nu doar în cazul unui pacient cu patologie complexă?

– Există protocoale și se respectă, dar conflictele apar în zona aceasta, mai sensibilă: cine își depășește atribuțiile și cine nu, cine își asumă și cine nu. Eu, ca medic de urgență, am o privire de ansamblu. Medicii din diferite specialități au altă gândire, așa au fost formați. Medicul de gardă are, la rândul lui, altă perspectivă. Toți vor binele pacientului, iar în momentul când se vine cu argumente, de ce bolnavul trebuie internat într-o anumită secție și nu în alta, apar discuții. Este clar că pacientul are indicații de internare. Categoric, există protocoale, făcute după ghiduri. Protocoalele diferă pe fiecare specialitate, cele de interne sunt altfel decât cele din cardiologie, dar ele se întâlnesc într-un punct și aici mai apare conflictul, uneori.

– Aceste reguli nu sunt actualizate periodic? Fiecare spital își poate îmbunătăți, adapta, actualiza regulile.

– Inclusiv ghidurile au fost actualizate, din 2005 încoace, de mai multe ori: și în 2007, și în 2015, și în 2017, sunt publicate de Ministerul Sănătății, iar revizia lor se face ori de câte ori apare un act normativ nou, un medicament nou, o tehnică paraclinică de diagnostic nou… Se actualizează și ori de câte ori se observă că în implemetarea acelui protocol au fost deficiențe. Actualizarea protocoalelor este unul din segmentele importante din activitatea mea, ca director medical. Urmează acreditarea, iar cerințele de acreditare sunt exact pe proceduri, pe protocoale. Cu această ocazie, vedem exact ce s-a făcut, ce nu s-a făcut, ce trebuie schimbat.

– Ați vorbit despre o lipsă de comunicare între vechea și provizoria conducere a spitalului cu medicii șefi de secție, între medici, în general. Cum vreți să schimbați asta?

– Vreau să păstrez raportul de gardă pe spital, în primul rând. De la 1 iulie 2019, ne vom întâlni zilnic cu medicii de gardă, pentru a discuta mai ales problemele din gardă: ce-a fost rău, ce lipsește, ce poate fi îmbunătățit. Consider extrem de importantă această discuție. Rapoarte de gardă se fac pe fiecare secție, dar este firesc ca medicii care au fost de gardă să poarte o discuție cu directorul medical înainte de a ieși din gardă. Așa, cu toții putem ajunge la gestionarea mai bună a pacienților, fiindcă putem comunica între noi probleme și aspecte punctuale din activitatea de zi cu zi. Evităm rostogolirea unor întrebări care, în acest mod, își găsesc un răspuns.

– Pornind de aici, veți revitaliza și Consiliul Medical, să-și ia în primire rolul de implicare în politica de dezvoltare a spitalului, în politica de personal, de calitate a actului medical, de respectare a eticii și deontologiei profesionale?

– În Consiliul Medical, pe lângă membri, care au dreptul de vot și iau decizii, vor fi invitați toți medicii, fiindcă au nevoie să fie informați. Mai întâi, va trebui stabilită componența Consiliului, din care să facă parte toți medicii șefi din spital. Pe urmă, sunt proceduri și protocoale care trebuie actualizate: eu voi verifica fiecare procedură și protocol, iar directorul de îngrijiri va face la fel pe partea activității asistenților medicali.

– Asta după ce, în primele trei zile de când ați preluat funcția, ați fost și director medical și manager, în lipsa dr. Codruț Munteanu.

– Da, am avut timp să iau contact cu multe din problemele spitalului. Agenda mea a fost destul de încărcată și a trebuit să prioritizez. Din cele 11 identificate în prima zi, am rezolvat 6 probleme a doua zi. Una din ele e legată de cursul de tromboliză, din programul național de tromboliză pentru pacienții cu accident vascular cerebral. A fost o întâlnire cu medicii neurologi și urgentiști. Au mai avut loc astfel de întâlniri în toamna anului trecut, când am participat în calitate de medic. Practic, nu este un curs, fiindcă protocolul național există și vrem să-l demarăm. E vorba de aplicarea criteriilor pe baza cărora pacienții sunt declarați eligibili pentru tratament. Cel mai important, de pildă, este cât de repede ajunge la spital un pacient cu accident vascular cerebral pentru a putea primi tromboliticul. Astfel, medicii neurologi împreună cu medicii de la Ambulanță și tot personalul știu ce au de făcut: în primul rând, să adune informații exacte despre debutul simptomelor și, pentru creșterea șanselor, el poate fi adus direct în UPU, fără oprire la un spital intermediar. Este foarte importantă selectarea informațiilor din prespital și completarea lor cu investigațiile paraclinice care se fac în UPU. Sunt și alte criterii, de pildă acordul familiei. Fiecare criteriu are importanța lui. Vreau să-l demarăm. Așa cum alte spitale – universitare, e drept – aplică tromboliza de 7 ani, cred că putem și noi, câtă vreme există acest nou program național. Tratamentul acordă șanse foarte mari în recuperarea pacientului, pentru reintegrarea lui profesională și socială, un aspect extrem de sensibil când vorbim de persoane tinere.

– Ce trebuie făcut pentru a începe acest tratament?

– În spitalul județean avem toate condițiile, medicamentul există în UPU, medici specialiști neurologi și ATI-iști există, protocolul a fost adaptat și medicii specialiști au fost instruiți, dar, deocamdată, nu am avut pacienți care să beneficieze de acest tratament.

– Ce altceva vă propuneți să mai schimbați?

– Vreau ca fiecare angajat al spitalului, de la paznici și îngrijitori până la personalul TESA, să facă un curs de prim-ajutor. E important ca oricine din spital să știe să facă un masaj cardiac, poate salva viața unui om. E un curs simplu, pe care eu îl voi susține și niciun angajat nu va trebui să achite vreun leu pentru el.

Cristina IORDACHE