Irinel Petrariu – omul care a înființat organizația USR Girov cu o zi înainte de alegeri

pietricica turism

Sâmbătă, 23 noiembrie, cu o zi înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, la Girov a luat ființă organizația USR, sub conducerea lui Irinel Petrariu, un antreprenor local, cu aproape 20 de ani de experiență în străinătate. Irinel Petrariu n-a făcut niciodată politică și s-a hotărât să se înscrie în USR, pentru că este un partid nou, în care are încredere că va avea o influență benefică asupra vieții omului de rând. De fapt, decizia de a intra în politică a fost determinată de succesul unei declarații pe care a făcut-o Mesagerului de Neamț, în timpul protestului pentru autostradă #ȘîEu. Duminică, 24 noiembrie, președintele USR Girov supraveghea procesul de votare de la secția amenajată în școala din centrul comunei.

* ”Am avut mâinile umflate de la daltă și ciocan, iar toată pielea de pe degete era crăpată și sângera, n-am să uit toată viața”

Născut pe 14 septembrie 1976, la Roman, în timpul unei vizite de-a părinților la o soră de-a mamei, Irinel Petrariu spune că toată viața a fost călător. Provine dintr-o familie simplă – tatăl era zidar și zugrav, iar mama a fost croitoreasă, după care a lucrat ca liftieră la magazinul Petrodava până ce a ieșit la pensie -, și are doi frați și o soră. A învățat la Școala 26 din cartierul Mărăței, unde a copilărit, după care a urmat cursurile Liceului de Chimie, pe care l-a absolvit având calificarea de AMC-ist electrician. Tatăl l-a pedepsit pentru că a abandonat studiile universitare și l-a trimis în armată, la Garda Națională.

La insistențele superiorilor, m-am dus la Școala de gradați din Câmpulung Muscel. Eram considerat printre cei buni și mi s-a propus să rămân în armată. Dar experiența de a bate pas de defilare vara, la 35-40 de grade, pe cărări de munte, îmbrăcat în combinezonul chimic și cu mască pe figură, m-a lămurit definitiv. Cădeau colegii în jurul meu, le dădea sângele pe nas, nu rezistau, pur și simplu. Eu n-am avut nicio problemă. Singura sechelă cu care am rămas este repulsia față de pate. Am mâncat atâta pate, încât nu mai vreau să văd toată viața”.

În 1999, când mai toți tinerii își doreau blugi de firmă și mașini decapotabile, Irinel Petrariu a plecat în Italia, având doar niște bani de buzunar și speranța că va munci să atingă trei ținte clare: casă, mașină și 100.000 de dolari în cont. Prima experiență, în construcții – domeniu despre care nu știa absolut nimic -, a fost extrem de dură. S-a trezit în fața unei case din piatră, situată pe o coastă la malul mării, cu o parcare mare undeva la diferență de 40 de trepte de altitudine. Toate materialele de construcții erau depozitate în parcare și, de acolo, cu niște recipiente din plastic, în care încăpeau 70-80 de kilograme, trebuia să care nisipul până la casa aflată în renovare. ”După ce-am cărat un camion de nisip, mi s-au dat o daltă și un ciocan de 1 kg, mi s-a arătat un perete gros de 50 de centimetri și mi s-a spus, simplu, că trebuie să dispară. După primele două zile, veneam acasă cu mâinile umflate de la daltă și ciocan, iar toată pielea de pe degete era crăpată și sângera, n-am să uit toată viața. Atunci m-am întrebat dacă asta este Italia și dacă asta este munca pe care trebuie s-o fac pentru a-mi atinge obiectivele”.

După 3 luni de șantier, s-a angajat la un patron bun și blând, pe care-l pomenește mereu cu drag, și a început să monteze interfoane în scări de bloc. Mult mai lejer! Iar după un an și 4 luni, a plecat în Irlanda, la Dublin. L-a urmat foarte repede prietena lui de atunci, soția lui de astăzi – singurul om din viața lui care nu l-a criticat niciodată și i-a aprobat toate deciziile. În Irlanda, a stat până în 2007, timp în care s-a căsătorit și a devenit tatăl a două fetițe. Ca să-și poată întreține familia, a lucrat, timp de un an și jumătate, de la 6 dimineața până la 2 noaptea. Avea 3 job-uri – pe șantier, în construcții până la ora 18, apoi debarasator într-un bar până la ora închiderii, iar în week-end bodyguard la același bar. Nașterea primului copil l-a salvat. Fetița a devenit cetățean irlandez, iar părinții au obținut, automat, dreptul de a munci. Formalitățile au durat, însă, câteva luni, timp în care a beneficiat de ajutor social – 400 de euro pe săptămână pentru mâncare, bani de chirie, bani de haine, bani de lenjerie, abonament pentru transport și chiar bani pentru o mașină, dacă dorea să-și cumpere una mai veche, de 2.000-3.000 de euro.

Cred că am fost singurul român din Irlanda care am renunțat la aceste avantaje, pentru că-mi doream să muncesc, nu să primesc ajutor. Iar, între timp, am înființat echipa de fotbal FC Transilvania, cu care am câștigat premii și cupe. Aveam tricouri, antrenor, noi plăteam toate cheltuielile cu închirierea terenului și cu transportul, aveam manager și ne descurcam foarte bine. Echipa există și acum. Aș juca fotbal sau aș fi antrenor de fotbal cu cea mai mare plăcere. Aș face chestia asta fără bani, numai din pasiune. Cred că cea mai importantă experiență din viața mea constă în faptul că am căpătat abilitatea de a construi, de a lua ceva de la nimic și de a-i da valoare”.

* ”De fapt, nu mi-am dorit niciodată să stau în străinătate”

În 2007, Irinel Petrariu s-a întors în România, cu întreaga familie, și și-a deschis o firmă de construcții. Era perioada în care se construia mult și s-a gândit că va avea succes, mai ales că învățase foarte mult pe șantierele din străinătate. Doar că, în 2008, a venit criza. Și-a vândut apartamentul, și-a lăsat soția și copiii la părinți și a plecat în SUA, unde se stabilise sora lui. Au urmat 4 ani de alte tipuri de lucrări (marmură, granit, faianță și gresie în New York), alte tipuri de experiențe și alte reveniri acasă. De fiecare dată, observa cât de lent evolua societatea românească și cât de repede se prăbușeau valorile. Asta în timp ce el învățase să fie din ce în ce mai riguros și să facă lucrurile foarte bine.

Eu nu mă apuc de o lucrare, dacă nu am toate sculele de care am nevoie. Merg și cumpăr, pentru că nu sunt de principiul că pot strânge șuruburi cu ciocanul și pot baie cuie cu pantoful. Am avantajul că prind repede și uit greu și m-am focusat să fac lucruri de calitate. Stau și le bibilesc, chiar dacă pierd bani. Mi-am făcut o casă la Girov, cu greu, că e mare, deși, la început, nu părea, dar am strâns din dinți și am muncit de mi-au pocnit ochii. Însă am mulțumirea că oricine vine la mine spune admirativ «Ce casă faină ai!». Intenționez să-mi fac și sere ecologice și nu mai vreau să plec. De fapt, nu mi-am dorit niciodată să stau în străinătate, m-am întors în iunie anul acesta. În 2013, după ce-am terminat cu America și am avut experiențe în agricultură – am vândut în piață roșii și cartofi de la mine din grădină -, am plecat în Norvegia. Deja știam să fac acoperișuri, structuri betonate, cofraje și să citesc planuri. Am stat în Norvegia până în vara asta și pot să mă întorc oricând, dar parcă n-aș mai vrea”.

Faptul că a văzut, de aproape, că lucrurile în România se mișcă mult mai greu decât în străinătate – exemplul banal al unui stâlp care a stat înclinat, gata să cadă, o lună de zile până ce primăria s-a hotărât să ia măsuri, fiind elocvent pentru ”viteza” de reacție -, l-a determinat pe Irinel Petrariu să intre în politică. A optat pentru un partid nou, USR, și a înființat organizația de la Girov cu un scop clar: candidat pentru funcția de primar. Nu neapărat el, ci oricare alt coleg. Asta pentru că-și dorește să vadă treburile făcute gospodărește: asfalt turnat pe care să nu-l spargă nimeni după 3 luni sau un podeț construit care să nu se prăbușească peste 5 ani.

* ”Dacă torni 3 cm de asfalt pe un drum, nu înseamnă investiție; ți-ai făcut treaba din fișa postului și ai avut grijă de stratul de uzură”

M-a determinat să fac organizația la Girov o întâlnire cu fostul primar Olaru, care a contactat organizația din Piatra-Neamț și a zis că băiatul lui vrea să înființeze organizație la Girov, iar la interviul pe care l-a susținut a vorbit desprea realizările lui: asfalt, alimentare cu apă… Ceea ce m-a frapat a fost faptul că Gabriel Olaru, care are 47 de ani, nu a vorbit deloc. A vorbit doar tăticul. Olaru s-a înscris la Pro România în cele din urmă. Nu-mi plac oamenii pe care comunitatea trebuie să-i tragă de mustăți ca să facă ceva, dar nu trebuie să-i tragă de mustăți ca să-și ia salariul. Îmi place Călin Georgescu, o somitate în materie de economie. Și, în cartea «Cumpăna României», Călin Georgescu – directorul ONU de dezvoltare durabilă, plecat din România când era directorul Institutului național de dezvoltare durabilă -, spune că România trăiește în mituri și prejudecăți. Nu avem curaj să înfruntăm pe nimeni. Eu vreau să arăt că în politică pot să fac mai mult decât au făcut alții. De exemplu, la Girov a fost o propunere din partea unei firme care comercializează gaz metan, la modul: «Domnule primar, dați-ne voie să facem investiția!» Și răspunsul primarului a fost că domnul Arsene aduce gaz de la Târgu Neamț. Păi, de ce să-l aduci de la 50 km, să sapi și să îngropi conducte, când noi avem gaz la Izvoare, la 3 km distanță? Cam așa se pune problema și cam asta este atitudinea. În țara asta, toată lumea are câte trei facultăți, dar face dezacorduri și toți primarii fac investiții, când, de fapt, execută lucrări de mentenanță. Dacă torni 3 cm de asfalt pe un drum, nu înseamnă investiție; ți-ai făcut treaba din fișa postului și ai avut grijă de stratul de uzură. Eu, dacă vreau să mă implic în mersul treburilor din comunitate, n-o fac pentru mine. Eu cresc porci, am legume în curte, și eu și soția mea muncim, am casă și o situație financiară bună, deci nu urmăresc vreun avantaj. Pur și simplu, vreau să arăt că și la noi lucrurile se pot face bine. Totul este să vrei”.

Cristina MIRCEA

2 COMENTARII

  1. Daca candidati la postul de primar al comunei Girov, un vot il aveti asigurat, suntem multi care vrem ca lucrurile sa functioneze normal. Sunt din Turturesti, gazul este adus pana la Kober, dar nu am avut primar care sa se zbată pentru comuna. A fost interimar o perioada scurta de timp un domn care vroia sa faca ceva, dar nu a fost lasat. Sper ca dumneavostra sa ajungeti unde va doriti si sa avem si noi utilitati. Este o rusine ca la 3 km de oras sa nu avem gaz. Mult succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.