Amalia Petronela Răchiteanu și drumul spre 10 la Bacalaureat

Singura medie de 10 la Bacalaureat în Neamț, înainte de contestații, a fost obținută de Amalia Petronela Răchiteanu, absolventă de filologie a Colegiului Național „Roman Vodă”. A învățat în gimnaziu la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Roman și a încheiatcu media 9,97. La admitere a intrat la una din cele mai bune școli din țară, Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, de unde a revenit la Roman. Nu a participat decât la olimpiada de engleză, în gimnaziu și în liceu, până la etapele județene. A vrut doar să se pregătească, nu neapărat pentru premii, fiindcă la un moment dat a observat cât de subiectivă poate fi evaluarea și cât de mult contează profesorii din comisii.

A susținut Bacalaureatul la limba și literatura română, istorie și a ales sociologia. Spune că n-a muncit pentru 10, ci pentru o medie suficient de mare cât să-i asigure intrarea la Litere, în Cluj, la buget. Media de la Bac contează 50% și restul este media de absolvire a liceului. Speră să lucreze ca traducător, într-o editură, dar nu exclude și alte posibilități pentru carieră. La specializarea pe care și-a ales-o, literatura japoneză, sunt 12 locuri fără taxă și anul trecut s-a intrat cu medie mare. Și-a ales literatura și cultura japoneză „datorită faptului că au, ca popor, o mentalitate și o cultură foarte diferite de ale noastre. Sunt atrasă de principiile lor despre viață, despre moarte, îmi place teribil bunul lor simț recunoscut și disciplina extraordinară. Îi admir pentru perseverență, mereu evoluează”. Scriitorul ei preferat, dintre toți, este Haruki Murakami.

„Bacalaureatul nu este un examen al maturității”

Acum, când a scăpat de examenul care contează pentru ceea ce a ales să profeseze, Amalia este foarte tranșantă: „Bacalaureatul nu este un examen al maturității, ci o punte. Când am văzut notele am fost extrem de bucuroasă. La română și la istorie am început meditațiile încă din toamnă. Aveam nevoie de note mari la Bacalaureat pentru admiterea la Facultatea de Litere. Nu era suficient ce făceam la ore, în 50 de minute nu ai timp să lucrezi cu fiecare elev, să-l îndrumi. Apoi, a intervenit carantina și, în cele două luni, a trebuit să întrerup pregătirea, am învățat singură. Am reluat de la sfârșitul lunii mai, câteva ședințe de recapitulare, am fost evaluată – suficient cât să capăt încredere în mine. Lipsind simularea, anul acesta, am simțit că aveam nevoie de cineva să-mi spună unde mă situez. Simularea ajută, de pildă, acum, la Bac, subiectul la limba și literatura română a fost, culmea, aproape leit cu subiectul de la simularea pe care am dat-o anul trecut. La istorie am avut emoții ceva mai mari, fiindcă acolo sunt multe numere de învățat. Mi-a fost mai greu până am început să învăț logic. Asta s-a întâmplat la meditații, când mi s-a explicat de ce s-a întâmplat un eveniment, cauzele și efectele, contextul general. Pentru mine a fost mai ușor să aleg istoria decât geografia, acolo chiar trebuia să învăț doar pe de rost.  Apoi am ales sociologia, pe de o parte și datorită dirigintei mele. Am avut de învățat un singur manual și, în afară de un capitol cu definiții ce trebuie știute bine, în rest, abordarea e logică și am putut să mă exprim”.

Până la nota maximă, drumul Amaliei prin școală nu a fost unul ușor. După primul semestru la „Costache Negruzzi” s-a transferat la „Roman Vodă”, unde la română a avut o profesoară care până în al doilea semestru din clasa a XI-a nu lucrase la clasă nici un subiect pentru examenul național: „După ce ni s-a schimbat profesoara, am început să ne pregătim și pentru Bacalaureat, mai ales că urma simularea. Apoi meditațiile dintr-a XII-a. Eu am avut șansă cu părinții care mi-au putut plăti pregătirea, dar au fost colegi care nu și-au permis. Le-am dat cu drag din materialele mele de la meditații, nu era vorba de competiție, pe care o înțeleg până la un punct. Poate dacă n-ar fi mereu această competiție în școală, am lega mult mai multe prietenii”.

„Trebuie înnoită programa, trebuie să se schimbe și profesorii, și elevii”

Concurența, notele, materiile multe și vaste, sunt lucruri neschimbate de ani întregi. Generații după generații, elevii trec prin același mecanism, care, pentru Amalia, este cu atât mai de neînțeles: „Până la urmă, materia este aceeași, de atâția ani se predau aceleași informații, pe care trebuie să le asimilăm. De aceea spun că, pentru generația mea, Bac-ul este un examen de legătură, încă o notă de care avem nevoie pentru a fi admiși la facultățile pe care ni le dorim. Acum am luat 10, da, super, dar peste un an?! Probabil abia o să-mi mai amintesc din ce am învățat. Mi-aș fi dorit să pot să am și alte activități în tot acest an, nu doar să memorez! Nu să stau să mă uit pe aceleași 14 eseuri la nesfârșit – ar fi fost 17, dar s-a redus materia din cauza pandemiei! La literatura română, materia pentru Bac cuprinde doar operele secolului XX și nu cred că sunt singurul reper. Sunt opere de valoare, nimeni nu le poate nega, dar nu cred că un elev astăzi poate empatiza la fel de mult cu romanul Ion și problematica țăranului, de exemplu, nu cred că mai atinge la fel un tânăr. Poate e un exemplu particular, dar programa la română nu s-a mai schimbat de nu știu câți ani. În vreme ce avem autori contemporani care au opere superbe – Matei Vișniec, cunoscut și apreciat internațional, necunoscut pentru elevi, probabil. Nu poți să te limitezi doar la programă, dar cred că depinde mult și de profesori. Noi am avut șansa unor profesori cărora vreau să le mulțumesc în mod special – doamna de latină Nicoleta Tudor și doamna de franceză Otilia Cocuț – care veneau tot timpul cu recomandări literare și discutam la ore, pornind de la o carte, dar nu erau discuții formale, reușeau să ne deschidă mintea. Programa cred că ar trebui schimbată, adusă mai aproape de vremurile noastre. N-avem o singură autoare în literatură! Sunt femei importante, nu doar în poezie. La istorie, manualul are o manieră pompoasă de prezentare. Dar, există manuale auxiliare, pe care elevii și le cumpără. La multe discipline!”.

Pe lângă înnoirea curriculei, Amalia crede că este nevoie și de o schimbare mult mai profundă: „Știu că toată lumea vorbește de o schimbare, în învățământ există aceleași tipare de atât de mult timp. Dar e nevoie și de profesori flexibili în gândire, care să nu se țină doar de programă și atât! E nevoie să se renunțe la stilul ăsta de predare în care profesorul dictează, elevii scriu, ora viitoare te ascultă – adică, te scoate în fața clasei, tu ai emoții, nu cred că sunt mulți elevi fără emoții, profesorul se uită superior la tine și așteaptă să spui cuvânt cu cuvânt lecția, sau să ții un discurs întrerupt de întrebările care te pot face să te pierzi cu firea. Apoi o nouă lecție și tot așa. Unii profesorii răspund la neclaritățile elevilor, alții trec mai departe. Sunt profesori care notează pe proiecte, pe dezbateri, pe alt gen de ascultare. Într-o școală ideală ar trebui să fie o schimbare și în stilul profesorilor și în cel al elevilor”.

„Dintr-o școală bună trebuie să ieși un om total, nu doar cu abilitatea de a memora”

Tributară regulilor, absolventa cu 10 la Bacalaureat vorbește și despre ce face diferența între o școală bună și elevi buni: „Nu mi-am dorit niciodată nota maximă. Bacalaureatul nu e cel mai important examen din viața mea și totuși anul ăsta a fost singurul meu obiectiv. A fost un an dificil, tot contextul cu statul acasă, în care s-a pierdut contactul cu profesorii, online e altceva. Dar mereu am căutat să fac tot ce ține de mine ca să fiu printre cei mai buni. Poate a contat și faptul că am făcut pregătire pentru examene: și la matematică pentru admitere, iar la română m-am pregătit pentru Bac cu aceeași profesoară cu care am făcut meditații și pentru admiterea la liceu, aceeași cu care s-a pregătit și verișoara mea, admisă și ea la «Costache Negruzzi». În principiu, cred că este important nu atât școala să fie bine cotată, cât profesorii să fie buni, ceea ce e dificil în momentul când cei care predau doar ca să treacă ora tind să fie tot mai mulți. Ca și profesorii care nedreptățesc elevii, pe cei noi sau pe cei care nu provin din familii cunoscute și înstărite, practic nu li se acordă nici o șansă. O școală bună este acea în care profesorii sunt exigenți și se străduiesc să se implice pentru toți elevii dintr-o clasă, nu să-și aleagă câțiva cu care să facă performanță și încă un grup pentru pregătire. Un profesor bun este cel care are principii morale, etice, mai ales în relația cu elevii. Și să predea cu drag, elevii simt asta. Uneori se pune prea mare accent pe elevii de 10, care sunt puțini, în detrimentul celorlalți elevi care vor, dar poate nu au același context și trebuie un pic ajutați. De o școală bună se poate vorbi nu doar prin prisma rezultatelor unor copii care deja sunt buni, ci și prin celelalte activități – olimpiade, concursuri, voluntariat, proiecte – nu doar notele din catalog contează. Dintr-o școală bună trebuie să ieși un om total, nu doar cu abilitatea de a învăța pe de rost”.

Un pic obosită și bucuroasă că a trecut un examen, Amalia se concentrează acum pe admitere și pe vacanță. Așteaptă cu nerăbdare să-și revadă părinții. Mama a plecat să muncească în străinătate când ea încă nu era în clasa I și venea în vacanțe. Tatăl pleca și el la muncă, de câteva ori pe an, până când a rămas de tot cu mama ei. Amalia intra în clasa a VIII-a când a rămas doar cu bunica ei, cea care a crescut-o și care a învățat-o să facă cele mai gustoase prăjituri.

Cristina IORDACHE

1 COMENTARIU

  1. Cred ca eleva ar fi fost de alta părere dacă ar fi rămas la Liceul Negruzzi din Iași.
    Ar fi interesanta și părerea unui elev de la real, la fel de studios,.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.