Cimitirul evreiesc de la Sarata, peste 5.000 de morminte, cel mai recent al lui Adrian Vais

În Sarata, cu intrare de pe strada Petru Movilă, în partea unde este Cimitirul Eroilor (două rânduri de morminte – pe multe din ele fiind inscripția „mort pentru patrie”), dar și cu acces de pe strada Cârlomanu, se află singurul cimitir evreiesc funcțional din Piatra Neamț. Este supravegheat de o femeie care locuiește în zonă, are o bucată de teren închiriată de la comunitate, iar cimitirul începe, practic, din spatele curții ei.

”Noi avem grijă de doi ani, mai curățăm, mai facem ordine. Dacă eu trec și văd buruieni, o oră dacă lucrez, împreună cu soțul și facem curat, se cunoaște. Mereu am avut o bucată de pământ închiriată de la comunitate și, după ce-am ieșit la pensie, am zis să mă ocup cât de cât, că oricum nu prea are cine. Mai vin copiii unora dintre decedați. Fata domnului Solomon (n.r. – fostul președinte al Comunității evreiești) dă telefon când să-i aprindem. Ea locuiește în București, dar vine la Piatra-Neamț cam în fiecare anotimp și, mai ales, când sunt sărbătorile lor mai importante. Mai este un băiat care vine foarte des la mormântul tatălui lui, care a lucrat la cinematograf, la Unic. Și mai vin vara turiști din Israel, dar în rest puțini. Unii dintre morți nici nu mai au pe nimeni, n-are cine să mai vină. Primele morminte, cele mai vechi din cimitir, sunt lângă terenuri care nu-s ocupate. Comunitatea le închiriază cu 1 leu/mp pe an și cine vrea să-și omoare mâinile pe timp de vară, poate să-și facă o grădină de legume”, spune Elena Ciobanu.

”Eu, dacă mă duc la taică-miu la cimitir să spun o rugăciune, număr 9 copaci, asta înseamnă că i-am identificat, și cu mine 10 și spun rugăciunea”

Cimitirul e structurat pe platouri, în funcție de configurația terenului. Cele mai vechi morminte sunt în partea dreaptă a capelei – o clădire care arată ca o casă obișnuită. Tot în partea dreaptă a capelei este ”casa rabinului”, o construcție care adăpostește mormântul rabinului și cel al soției sale, ambele cu locuri speciale pentru aprins lumânări. Femeia care are grijă de cimitir ne-a spus că mulți dintre cei care nu găsesc mormintele rudelor lor aprind lumânări la casa rabinului.

Înmormântările ”moderne” de acum nu se mai fac, simplu, doar în cearșaf, așa cum spune tradiția.

”În Israel, cândva, nu se înmormânta decât în cearșaf, chestia cu lada – nu se face sicriu, se face o ladă din scândură negeluită – este o invenție europeană. Acum în Israel se fac sicrie sculptate, dar n-au nicio treabă cu tradiția. Iisus a fost înmormântat în cearșaf totuși. Avem un oficiant de cult care știe ceremonialele, a învățat de mic, el știe ce să citească, când să citească, dar condiția este să fie 10 bărbați. Femeile nu contează câte sunt, dar dacă n-ai 10 bărbați nu poți să faci nimic, nici înmormântări, nici nunți, nici sărbători. Noi nu avem 10 bărbați care să fie în stare să se miște până la sinagogă sau până la cimitir. Sunt 10 doar când vin turiștii, în perioada aia din aprilie până în septembrie-octombrie.  Suntem într-o zonă hasidică, a fost hasidismul în toată zona asta europeană de nord-est:  Rusia, Polonia, Ucraina, Basarabia, Moldova. Hasidismul, care era o mișcare înăuntrul iudaismului, este pe bază de limbă idiș, nu pe ebraică, o limbă mai mult orală, a analfabeților. Era o populație săracă, disipată în comunități mici, în sate răspândite, dar nu erau 10 bărbați pe nicăieri. Populația săracă avea filozofia că Dumnezeu este peste tot, în plante, în insecte, în animale. Eu, dacă mă duc la taică-miu la cimitir să spun o rugăciune, număr 9 copaci, asta înseamnă că i-am identificat, și cu mine 10 și spun rugăciunea”, a declarat Emil Nadler, președintele Comunității evreiești din Piatra-Neamț.

Evreii care s-au căsătorit cu femei creștine – îngropați separat

În cimitirul de la Sarata fiecare decedat are locul lui de veci. Tradiția, care implică regula strictă ”nu se umblă la mormânt” nu permite ca în aceeași groapă să fie înhumate mai multe persoane. Cea mai recentă înmormântare a fost a lui Adrian Vais, fostul director al firmei Petrocart. Este îngropat lângă mormântul mamei sale și nu are piatră, pentru că vreme de un an nu se construiește niciun monument funerar pe mormintele evreilor, tot conform tradiției. În apropiere sunt Hary Solomon și soția lui, dar și Martin Leibovici – fost ziarist la cotidianul „Ceahlăul”. Pe un alt platou, tot cu morminte relativ recente, sunt doctorul Șarf, avocatul Martin Abramovici și soția lui. Separat, la o distanță de câțiva metri față de celelalte pietre, este o zonă mică în care sunt înhumați evreii care s-au căsătorit cu femei creștine. În tradiția evreiască, religia se transmite după mamă, iar căsătoriile mixte nu respectă regulile.

Spre deosebire de Cimitirul Pietricica, unde și accesul și deplasarea sunt anevoioase, la Sarata aleile sunt îngrijite, însă spațiile dintre morminte sunt ocupate de tot felul de arbuști, care au crescut în voie, mai ales în zona veche a cimitirului.

”Administrativ vorbind, comunitatea se ocupă de aleile de acces mari, acolo se cosește și se curăță, mormintele sunt ale familiilor. Care familii?”, se întreabă Emil Nadler. ”În cimitirul românesc mai sunt familii care vin, fac curat, pun flori. În cimitirul evreiesc care familii să vină? Apar din an în Paști câteva persoane din Israel. Sunt peste 5.000 de morminte acolo. La Pietricica nu se știe câte sunt. Cimitirul e un loc sacru, dar e și un loc public. Au apărut și la Sarata niște sataniști care au mânjit pietrele, au dărâmat. Nu era o chestie antisemită, ci un comportament aberant. Se adunau seara, beau bere, se drogau și o luau razna. Se pune problema în federație ce se va întâmpla în câțiva ani, de aceea se și finanțează recuperarea personalităților culturale, pentru că asta o să rămână, comunitatea n-o să mai fie. Și-or să rămână niște monumente  – sinagogile -, și cimitirele. Din cele 22 de sinagogi câte au fost în Piatra-Neamț, au rămas doar două, celelalte au fost dărâmate toate de comuniști. De pildă, unde este acum Hotelul Ceahlău era cea mai mare din oraș și acolo era depozitată arhiva comunității. Au fost niște discuții s-o dărâme, să n-o dărâme, unde poate fi dusă arhiva și, într-o noapte, sinagoga a ars și s-a rezolvat problema. Și toată lumea caută documente. În sinagogă avem Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a primit de un evreu care a participat la războiul din 1916-1918, în rest documente nu există. Despre istoricul comunității există referința de bază – cronica comunității făcută de Josef Kaufmann, apărută în două volume în 1928-1929. Mormântul lui e în cimitirul de la Sarata: o piatră orizontală, simplă și atât scrie Josef Kaufmann cronicar, niciun moft, nicio verticală, nimic. Mormintele vechi nu aveau verticala asta, care este tot o influență europeană. Era o piatră orizontală și atât. Simplu și modest”.

Cristina MIRCEA

Material apărut în ediția print al săptămânalului Mesagerul de Neamț, nr. 474, 21-27 ianuarie 2021