Un aventurier belgian la Piatra Neamț

Interesul major față de Antoine Dussenne după emisiunea ”Imperiul leilor” de la Pro TV, a dus la republicarea acestui material apărut în ediția tipărită a săptămânalului Mesagerul de Neamț în 2018.

Antoine Dussenne este un personaj care și-ar merita propriul roman de aventuri. Întâmplător, a ajuns să fie legat de Piatra Neamț printr-o mie de fire. A învățat limba, s-a îndrăgostit de femeile din România, a încercat să le facă față, a trecut prin trei divorțuri și multe aventuri, a fost deschizător de drumuri pentru multe afaceri care s-au dovedit profitabile în timp – distribuție Coca-Cola, centrale termice, halele Frisomat, tâmplărie de aluminiu, case ecologice din lemn, etc. Toate sunt afaceri pe care le-a adus în Neamț. După ce afacerile au fost puse bine pe picioare, partenerii săi, deveniți milionari în euro, l-au îndepărtat fără mari regrete. Cei mai mulți dintre ei par să nu-i recunoască meritele sau vorbesc acum despre el cu superioritatea afaceristului care nu mai vrea să privească înapoi. Au lansat despre el tot felul de lucruri, inclusiv că ar fi agent secret al cuiva.

În acest moment, cu probleme de sănătate și fără veniturile pe care le avea înainte, a acceptat să vorbească despre trecut, dar și despre viitor. Pentru că Antoine are noi planuri, legate în special de domeniul afacerilor eco. Este ”dream manager” la o societate din Miercurea Ciuc, unde e și asociat. Un semn clar că Antoine refuză să se dea bătut. Se implică în tot felul de proiecte, vezi cazul ursoaicei de la Parcul Zoo din Piatra Neamț, dusă la Zărnești.

Fără discuție, ar putea scrie un volum de amintiri, care s-ar citi cu sufletul la gură, pentru că are ce povesti. Multe dintre personajele care și-ar merita locul în carte ar da orice ca Antoine să-și piardă memoria. Și umorul, pentru că, în povestirile sale, orice ar fi pățit, orice fost angajat l-a trădat, Antoine are un stil inconfundabil de a trece peste orice râzând.

Un exemplu.

Un partener de afaceri l-a escrocat în cel mai abject mod și, după ce actele s-au finalizat, l-a sunat să-I spună: ”Băi, Antoine, vezi că ți-am făcut-o!” Cum a răspuns Antoine? ”Un an după aceea, l-am sunat eu și i-am spus că a fost cel mai bun lucru care s-a întamplat. Am pierdut toți banii, dar am câștigat altceva, din punct de vedere spiritual, deci mi-ai făcut cel mai bun serviciu”.

Provocat, nu șovăie să-și recunoască statutul de aventurier. Din acela care a pornit de mai multe ori la drum fără bani în buzunar, dar s-a descurcat, prin puterea de convingere pe care o avea și încăpățânare. Nu a făcut școală foarte multă, ba, după standardele de la noi, foarte puțină. Și după standardul tatălui său la fel, de aceea a fost nevoie să-și găsească un rost și să câștige bani de foarte tânăr.

Cum a ajuns în România, la Piatra Neamț

Aproape din întâmplare. Pentru că nu a urmat cursuri care să fie finalizate cu o diplomă, a trebuit să caute soluții să se întrețină. ”În Belgia, am lucrat 17 ani ca alpinist utilitar specializat în tăiat copaci. Asta era meseria mea. Aveam o societate și eram specializat în lucrări periculoase, copaci care erau căzuți pe fire electrice, chestii din astea… La 17 ani, am făcut prima mea firmă în Belgia, pentru că tatăl meu nu suporta faptul că nu am făcut școală și a spus că, fără diplomă, nu voi reuși niciodată. Am coborât într-o zi la micul dejun în costum, m-a întrebat ce fac, i-am spus că mă duc la muncă și i-am dovedit că se poate și fără diplomă. Și, atunci, mi-a spus că nu o să stau în casă dacă nu lucrez. Atunci, e lungă povestea, am vorbit cu proprietarul de la casa în care stăteam, că eu îi tai un copac periculos și el să mă plătească. Până la urmă, nu m-a mai plătit. Am tăiat un copac, l-am făcut bucăți, am dus lemnul cu roaba să-l vând, din ușă în ușă. Mi-am dat seama că trebuie să exersez și am făcut antrenamente în pădure. Atunci m-am gândit că trebuie să găsesc pe cineva care să mă învețe meserie. Am pus anunț în ziar, în care căutam un om care să mă ajute, un tip experimentat. M-a sunat o femeie, care l-a recomandat pe soțul ei, dar care era în port la Anvers, fără niciun ban. M-am dus cu mașina, I-am luat, i-am adus la mine, i-am cazat, omul avea 70 de ani și s-a dovedit a fi foarte bun meseriaș. A lucrat în Australia, apoi în Scoția, unde a dat faliment, dar de la el am învățat meserie”.

Urmare tipică de poveste tipică pentru Antoine: ”Eram foarte buni prieteni, iar acum 3-4 ani ne-am regăsit. Mi-a spus un prieten că este la o casă de bătrâni, era la pat, am mers imediat și am vorbit cu el, am povestit, am făcut poze, de astea. După un an, am auzit că a murit și că a fost îngropat într-o groapă comună, pentru că nu avea bani de înmormântare. Atunci am adunat niște bani și l-am incinerat. Am adus un om cu cimpoi la înmormântare și am insistat până mi-au dat un mic borcan cu cenușă, pe care l-am tot plimbat cu mine peste tot. Fiica mea era tot timpul supărată, zicea că plimb un mort cu mine… La un moment dat, m-am organizat cu fiica lui din Scoția, să fie trimisă cenușa lui acolo și a fost pus lângă mama lui”.

În Piatra Neamț, a ajuns cu prima soție, Crina, o tânără pe care a cunoscut-o în Belgia și cu care a venit și a pornit primele afaceri. A ajuns să-i știe cam pe toți decidenții locali, din 1990 până astăzi. Cu unii chiar a făcut afaceri. Înainte de a ajunge la Piatra Neamț, adus ajutoare la Rășinari în Sibiu, acțiune care i-a adus, spune el, titlul de cetățean de onoare în Belgia.

Scurtă istorie de afaceri și amintirea unor țepe între prieteni

O discuție cu Antoine nu poate avea loc fără o enumerare a afacerilor pe care le-a început în zonă. Multe, bănoase, făcute cu oameni din partea locului, care, astăzi, cu greu mai vor să-și amintească de belgianul care a venit cu ideea de businees.

Prima afacere foarte vizibilă, nu neapărat din punct de vedere cronologic, a fost crearea rețelei de distribuție Coca-Cola, în Piatra Neamț și în județ – ”Eram în competiție atunci cu Handaric” -, rețea care, în momentul când a funcționat corespunzător, a fost preluată de Coca-Cola, care și-a amintit că este afacerea sa. Era să izbucnească un adevărat scandal, dar, după negocieri, s-a ajuns la un fel de acord, mulțumitor pentru ambele părți.

A urmat o firmă, RomConstruct – ”Eram asociat cu Mihai Beraru și cu niște belgieni” -, societate prin care ”Am adus toată tâmplăria de aluminiu, pentru BCR și Finanțe”, afacere care a mers foarte bine. Și de data asta, intermediar a fost un belgian, iar reușita a fost garantată, ”Cu comision, nici nu-ți mai spun de unde…”, surâde nostalgic Antoine. Cum-necum, cele două clădiri sunt reprezentative și acum pentru perioada respectivă.

Povestea centralelor termice aduse din Belgia ar trebui, numai ea, să acopere câteva pagini de ziar. La început, Dussenne a adus centrale termice, iar ”După, mi-a venit ideea asta, cu centrale termice, aveam un prieten de-a tatălui meu din Belgia care mi-a făcut un credit”. Primele le-a adus și promovat/ instalat împreună cu inginerul Radu Bordei, ”dar atunci nu voia nimeni, nimeni nu prea înțelegea ce este cu ele. Atunci, l-am convins noi pe un primar, să putem să punem o centrală termică în primărie, să avem un loc unde să arătăm că este o centrală termică funcțională, care sunt avantajele și cât de economicoasă este”.

Lumea nu înțelegea, dar business-ul cu centralele termice, de la cele de apartament la cele mai mari, s-a dezvoltat foarte tare, mai ales pe relația Belgia. Iar Antoine a avut un rol esențial în demararea afacerii. Ce s-a întâmplat după, povestește Antoinel așa cum își amintește acum: ”Ideea este că toată conexiunea ajunge la un domn, care a fost, când l-am cunoscut, vânzător de bilete la intrarea la discoteca PNL. Și atunci l-am angajat, cu 100 de dolari, la societatea Sirius. După, mi-a venit ideea asta cu centrale termice, aveam un prieten de-al tatălui meu din Belgia, care mi-a făcut un credit. Am adus unele centrale, am făcut împreună cu el o societate, unde aveam eu 45%, un politician cunoscut 45%, el 5% și un alt om de afaceri 5%. Atunci când am făcut business, am mers foarte tare și, la un moment dat, fostul meu angajat și celălalt acționar au venit la noi, la mine și la politician, să ne spună că avem mari probleme, că avem reclamații. Amândoi am spus: «Nu vrem să avem probleme sau să ne complicăm viața», așa că am dat lor acțiunile și, după o săptămână, am aflat că era un contract imens, făcut pentru niște centrale într-un complex mare la Durău…”

”Măi, fir-ai să fii, lasă-ne în pace, ia România și Moldova!”

Antoine Dussenne are meritul indiscutabil de a fi adus în România conceputul și modelul halelor metalice Frisomat. Povestea afacerii care s-a dezvoltat vertiginos și cum i-a făcut Dussenne pe patronii belgieni să fie de acord cu intrarea pe piața românescă este interesantă pentru profilul său de deschizător de drumuri.

”Eram la mine acasă și citeam o revistă de business din Belgia. Am văzut materialul despre aceste hale rotunde și m-am gândit că asta sigur o să meargă în România. M-am dus la Frisomat, pe care nu-i știam de nicăieri și m-am prezentat. Le-am explicat că vreau să-i reprezint în România! Nu ne interesează, au zis «Nu ne complicăm viața în România». Un an de zile i-am bătut la cap. La un moment dat mi-au spus «Măi, fir-ai să fii, lasă-ne în pace, ia România și Moldova!». Am făcut ce am făcut cu Mircea Tujan, am construit prima hală, el a împrumutat atunci, a pus apartamentul lui garanție la bancă, a făcut tot ce trebuie, am început să meargă bine lucrurile și, la un moment dat, cei de la Frisomat mi-au spus: «Băi, nu puteți continua singuri, pentru că vă trebuie camioane, macarale, etc. și vrem să ne asociem cu voi». Am refuzat, aveam doi ani deja de activitate, dar acum au insistat ei. I-am întrebat, de curiozitate, «Ce v-a decis să veniți direct în România?» Mi-au răspuns că numărul de zboruri de la KLM. De la 22 pe săptămână, au făcut vreo 22 în fiecare zi. Pentru noi, asta e indicator peste tot în lume, numărul de zboruri. Povești cu Frisomat sunt multe, dar vă spun că am vândut pentru ei și cu ei cele mai mari hale posibile și imposibile din Europa. Cu Frisomat am făcut cea mai mare hală posibilă și imposibilă din Europa. Într-o zi, m-am dus în București, să mă văd cu cineva care voia o hală de 5.000 mp, nu am mai semnat așa contract niciodată. Atunci am sunat în Belgia și, când am anunțat că am o cerere de 5.000 mp, nu m-au crezut. A urcat unul dintre patroni în avion, a doua zi era aici și am vândut această hală”.

Apropo de Frisomat, un episod în care protagonist ar fi tot fostul colaborator pe centrale termice al lui Antoine: ”După ce a venit pe piață Frisomat, și aici s-au intersectat afacerile, pentru că fostul meu angajat și asociat a avut nevoie de un sediu și un depozit construit de Frisomat, iar eu eram asociat cu Mircea Tujan și aveam putere de decizie. A venit la birou la noi (la Frisomat – n.r.) și a întrebat de un credit pentru toate halele lui de la Calea Romanului (adică să plătească lucrarea într-un fel de rate – n.r.). Asociata mea m-a sunat: «Uite, știu că ai avut probleme cu tipul acesta, ce facem?». Eu am spus că nu are nicio legătură și i-am dat credit lui să construiască halele, dar, ca o paranteză, nu l-am mai văzut de ani de zile de atunci. Într-o zi, m-am întâlnit cu el și cu soția, era slăbit mult, acum este elegant și, când l-am văzut, m-am dus la masă la el și l-am întrebat ce face, s-a uitat la mine foarte ciudat și m-a rugat să merg afară câteva minute și am mers cu el și m-a întrebat: «După ce am făcut ce am făcut, de ce mi-ai mai dat credit pentru Frisomat, pentru hale?», eu i-am spus că e pentru business, de ce să nu vindem hale, eram sigur că va plăti la un moment dat și așa a rămas”.

În momentul despărțirii de Frisomat – ”Mă plictiseam, voiam altceva, așa e cu afacerile, nu le poți face prea mult că te plictisesc, la fel și cu femeile” -, a primit din partea belgienilor o hală în care a dezvoltat o altă afacere. Hală pierdută după o asociere cu ghinion, despre care a promis că va vorbi altă dată.

De la capăt cu 100 de lei

După ce a luat o țeapă monumentală în afaceri, inclusiv cu amenințarea unor degete rupte, Antoine a rămas fără firmă și fără bani. Și a luat-o de la capăt: ”M-am trezit mai târziu, în 2011, fără nimic. Aveam în cont 100 de RON, atât! Nimic în buzunar, fără mașini, fără terenuri, eram zero! M-am gândit cine m-ar putea ajuta, știam eu ce pot face mai departe, dar aveam nevoie de bani. Am apelat la Gabriel Anicăi, un fost colaborator, mi-a spus că nu mai are nicio  treaba cu mine și că și-a închis socotelile cu mine. Am mai fost la un om pe care-l cunosc eu, Liviu Luca (asociatul lui Sorin Ovidiu Vântu), era nașul unui prieten de-al meu din Slănic Moldova, plin de bani. M-am dus cu coada între picioare în București și am cerut 1.000 de euro și mi-a spus că e dificil cu cash-ul, etc. Nimeni nu m-a ajutat și aici a intervenit voia divină, dacă putem s-o numim așa, în care cred eu foarte mult. Eu fiind catolic și ortodox în același timp – m-am căsătorit de trei ori, o dată catolic și de două ori ortodox – și, cum spuneam, a intervenit voia divină. Eu aveam cont la Banca Transilvania atunci, mai aveam 100 de RON, eram la Satu Mare și scoasem câte 10 RON, 5 RON. Când a văzut asta, doamna de la bancă, care știa că, de obicei, scoteam 100 de milioane, nu 10 lei, m-a întrebat pe Messenger ce se-ntâmplă cu mine, e o problemă, etc., etc., și ea mi-a propus să mă ajute, fără să o rog eu. Mi-a dat 1.000 de euro cu împrumut. Cu banii aceștia, m-am dus să cumpăr un bilet de avion, am luat un bilet de avion, un laptop și o geantă de laptop și m-am dus în Franța, să conving niște francezi să facă o fabrică cu noi, cu Mihai Bîrliba, și am făcut cel mai mare cartier de case bioclimatice din Paris. Evident că am dat banii înapoi doamneiDan și i-am rămas recunoscător”.

Întâlnirea cu Aliodor Manolea și flacăra violet

Credința în Divinitate l-a dus pe Antoine și spre zona terapeuților. Cel mai cunoscut dintre ei, cu care s-a întâlnit, a fost Aliodor Manolea, cel care i-a protejat și consiliat pe Traian Băsescu și Mircea Geoană. Evident, și aici a fost vorba de bani: ”Aliodor Manolea. M-am întâlnit cu el după ce mi l-a recomandat cineva pentru boala mea cu echilibrul. Când m-am dus la el,ne-am împrietenit. Acest Aliodor m-a ajutat atunci bioenergetic, iar la un moment dat mi-a propus o afacere. Mi-a propus să-i dau 30.000 de euro, să-i multiplice de două ori într-un an. I-am dat banii atunci, iar timp de un an de zile nu am mai dat de el nici la telefon. Am tot insistat și, la un moment dat, cineva a auzit în presă de acest lucru. Între timp, mi-a dat niște bani totuși din suma inițială. La un moment dat, am vorbit la telefon cu un reporter de la Libertatea și i-am explicat așa, în mare, ce mi s-a întâmplat, că eram disperat că nu îmi dădea banii înapoi. Au trecut câteva săptămâni, între timp îmi dăduseră banii înapoi și, într-o zi, m-am dus la o cafenea și mi-a spus că sunt pe prima pagină la Libertatea. Era o poză cu mine și titlul era «Belgian tras pe sfoară de Manolea». De atunci au început problemele cu Manolea, mă amenința”…

Ospitalitatea românească și prietenul Dan Ciurlică

”Dar ce mi-a plăcut cel mai mult în România este ospitalitatea. Eu am niște prieteni prin Slănic Moldova, iar, la un moment dat, după ce a murit mama mea, m-am îmbolnăvit, nu mai aveam niciun echilibru, nu știa nimeni ce se întamplă cu mine, nu mai puteam să merg. Am mers la Slănic Moldova, la Dan Ciurlică (bioterapeut orb, vindecă prin masaje și ceaiuri – n.r.). Atunci am stat 8 ore până am așteptat să intru și m-a ajutat. Am rămas foarte bun prieten cu el. Acolo, nu știu din ce motiv, m-am îmbolnăvit mai tare și am stat două săptămâni la ei. Când a fost vorba să plec și să le plătesc, nu mi-au luat niciun ban, mi-au spus că sunt prieten cu ei și important este să mă fac bine. Am băut, am mâncat la ei și sunt singurii oameni care mi-au spus că, dacă vreodată o să rămân fără mâncare, fără un acoperiș deasupra capului, să merg la ei și-mi vor da tot ce am nevoie”.

Despre primarii din Piatra Neamț

Gheorghe Ocneanu – ”Un tip simpatic, mă întâlnesc și acum cu el prin magazine”.

Ion Rotaru – ”Rotaru era diferit de Ștefan, era o gură mare, cum este și acum, este lăudăros, dar a făcut treabă la vremea lui”.

Gheorghe Ștefan – ”Cel mai bun primar dintre toți. Este un fel de Godfather, un fel de naș… Gigi Ștefan și acum are relații sigur mai tari decât Arsene. Cu mine, Gigi Ștefan a fost corect. Am fost asociat cu el prima dată la clubul de fotbal, la Ceahlău. Atunci rolul meu era să aduc banii pentru club. Eu sunt foarte bun prieten cu șoția și fiica lui. A făcut ce a făcut toată lumea, dar, dacă-ți spunea «40% sunt ale mele», nu se punea probleme să nu se-ntâmple. Mie, personal, îmi place de el”.

Dragoș Chitic – ”Cred că Chitic este marionetă. A cui? Eu zic în continuare Gigi Ștefan, dar nu pot să spun 100%, dar, vezi, Chitic este foarte ușor influențabil. Are o grămadă de omuleți pe lângă el, Pintilie, Alexandru Rareș… o grămadă de oameni”.

Vrea dă devină copac

Prins în tot felul de proiecte legate de ecologie, Antoine s-a gândit și ce se va întâmpla cu el după moarte: ”Apropo de asta, am comandat pentru mine o urnă biodegradabilă, cu o sămânță de ștejar și, când voi muri, m-am organizat cu fiica mea, voi fi incinerat și pus într-o grădină undeva și voi deveNi copac. O asemenea urnă costă 140 de dolari”.

A consemnat Valentin Bălănescu