Cel mai „deştept băiat” din Energie rămâne statul român…

A fost cândva o Stea pe Mureş…

Statul ca statul, dar reprezentanţii statului sunt cei care înfăptuiesc prăpădul. Altfel spus, indiferent că o fac în nume personal şi/sau de grup intern consolidat, ori sunt acuzaţi de slujirea intereselor străine relativ uşor de mirosit, zelul alor noştri aminteşte de atrocităţile săvârşite de nişte români (nu de comisari sovietici!) împotriva altor români, după instaurarea comunismului. Un pelerinaj la Memorialul Sighet ajută.

Iniţial, definiţia „băieţi deştepţi” i-a identificat pe jefuitorii Hidroelectricii. Din poziţia de coordonator  al administratorului judiciar, pe durata celor două reprize istorice de insolvenţă, Remus Borza i-a înfrânt şi a repus compania, cu adevărat Perla Coroanei economiei româneşti, pe locul cuvenit. Era un semn bun şi arăta fără dubii calea spre o independenţă energetică întru totul competitivă, spre impunerea ţării ca jucător regional în domeniu.

În memoria cunoscătorilor, într-o certă măsură şi a cititorilor săptămânalului „Mesagerul de Neamţ”, rămân multe decizii catastrofale, generatoare de nenorociri anticipate din start.

Una dintre ele – dinadins aleasă, în regim conexiuni! – îşi are originea pe la 2008, când autoritățile noastre stabileau cadrul privind energiile regenerabile. Altă grijă nu le-apăsa. Comisia Europeană n-a avut nimic împotrivă și nu a văzut nicio urmă de ajutor de stat în viitoarea schemă de sprijin ce avea să facă din năpăstuiții români finanțatori ai categoriei de „băieți deștepți și verzi”. Urmaşii lor stau să sară călare peste România din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Un extras dintr-un comentariu documentat şi concentrat, referitor la poreclita „schemă de sprijin” a vremii, publicat de hotnews.ro în martie 2013 şi preluat într-un material amplu un an mai târziu în „Mesagerul”, s-ar cuveni să-l emoţioneze pe Virgil Popescu, ministru al Energiei, fost la Economie, doar că e puţin probabil spre deloc: „În total, în următorii 10 ani ar trebui ca 10 miliarde de euro să iasă din buzunarele consumatorilor și să intre în ale producătorilor de energie verde. Metoda prin care se întâmplă acest transfer este următoarea: fiecare MWh regenerabil produs primește un număr de «certificate» – 6 pentru solar, 3 pentru hidro, 3 pentru biomasă, 2 pentru eolian. Ele pot fi vândute pe bursa dedicată, nu mai scump de 55 de euro fiecare și nu mai ieftin de 27 de euro fiecare. Distribuitorii sunt obligați să cumpere un număr de certificate, proporțional cu ținta. Așa se face că în februarie (2013 – n.red.) certificatele au adăugat 12,5% la factură, adică pentru fiecare 8 kWh consumați românii au plătit încă unul. Iar cifra va tot crește, odată cu ponderea regenerabilelor”.

Scopul declarat oficial spunea că până în 2020, 24% din energie trebuia să provină din surse „verzi”, deși ținta la nivel european era de numai 20%. Pentru asta, România oferea cea mai generoasă schemă de compensare și impunea cele mai mari penalități pentru cine nu se conformează. România a acceptat în mod iresponsabil să scoată de la numărătoare hidrocentralele de peste 10 MW putere instalată, care asigurau deja 30% din consumul total și ar fi arătat că ținta era deja atinsă. Ideea Comisiei Europene a fost ca toată lumea să facă un efort, chiar dacă pleacă de pe o poziție bună, însă alte țări au știut să-și negocieze mult mai bine efortul. Cazul Poloniei, puternic dependentă de combustibilii fosili, era strălucitor prin raportare la interesul naţional: îşi asumase o țintă de numai 15%, pe care a preferat din start să o neglijeze. Pe de altă parte, Suedia, singura țară din UE care ne depășește la ponderea hidro, avea o țintă foarte ambițioasă, comparabilă cu a noastră, dar speră să o atingă pe cale naturală. Iar schema de subvenție era mult mai modestă și oricum închisă pentru investițiile de după 2009, iar penalitățile suficient de mici încât se plăteau fără eforturi dăunătoare.

La zi, vedem cum, de exemplu la o televizuină naţională cu profil şi orientare bine determinate, răsare agentul de influenţă veşnic de serviciu pe unitate şi bate câmpii despre un mix energetic naţional izbăvitor. Că aşa ar rezulta, chipurile, pe bază de hidrogen, din catastrofa de PNRR generată, girată şi transmisă cu tupeu la Bruxelles tot de exponenţi ai Statului.

Ilustrativă la nivel înalt şi, după datina românească, neurmată de consecinţe,apasă în continuarea tentativa de favorizare a firmei GSP Power, înfiinţată la ţanc în 2020 şi deţinută de magnatul Gabriel Comănescu din Grupul de la Constanţa. În mare, subiectul a atins repede o notorietate „respectabilă”. Finanţarea directă a unor proiecte majore, în asociere cu o entitate controlată de stat (Romgaz), a fost dezvăluită şi destructurată în teancuri de materiale scrise şi  difuzate pe toate canalele, precum şi în intervenţii audiovizuale generoase, accesibile publicului larg.

În plan erau incluse două proiecte. Unul, în valoare de 320 milioane euro, viza parteneriatul cu Romgaz pentru dezvoltarea următoarelor investiţii:

  • o instalaţie de gaz de 135 milioane de euro, aducătoare de mult verde, cu o putere instalată de 159 MW, la Halânga de Mehedinţi, judeţul ministrului Virgil Popescu;
  • un parc fotovoltaic de 70 milioane euro (100 MW);
  • o instalaţie de producţie a hidrogenului „verde” de 55 milioane euro;
  • o instalaţie de captare a dioxidului de carbon de 60 milioane euro.

Al doilea proiect, de 265 milioane euro, cu acelaşi partener, era destinat unei replici verzi, la Constanţa.

Conform aşteptărilor, cu toate că în multe privinţe Comia Europeană o ia din ce în ce mai des pe arătură, pe lângă Tratate, birocraţii-şefi de la Bruxelles strâmbă iremediabil din nas la proceduri netransparente de selecţie. Era de aşteptat. Aşa că le-a dat alor noştri (şi) cu Green Deal-ul în cap, trântindu-le combinaţia.

Sigur, despre alte „îndemânări” proaspete ale lui Comănescu s-a scris în detaliu. La fel, ca să nu se simtă nedreptăţite, despre proiectele Electrica, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica. O culme a mix-ului energetic este visată de Hidroelectrica. Parcă îşi dă întâlnire cu cele scrise la începutul textului despre dezmăţul cu sursele regenerabile. Ideea de completare a portofoliului cu capacităţi fotovoltaice şi eoliene, în niciun caz de dată recentă, ar sta în picioare, chiar eludând cu generozitate – sub aspectul eficienţei investiţiilor – fondul ignorat al chestiunii, anume harta vânturilor şi harta de însorire. Ce nu stă defel în picioare este achiziţionarea de capacităţi de producţie din vânt şi soare deja existente în piaţă, deţinute de beneficiarii dezmăţului cu certificate verzi. De unde rezultă ce tare e frăţia (sau conexiunea) „băieţilor deştepţi”, verzi ori de alte culori. De fapt rezultă încă ceva: de ce Cristian Ghinea şi Virgil Popescu, în frunte cu premierul, nu au absolut nicio grijă.

Printre picături, la aşa lipsă cvasigeneralizată de griji, s-a consemnat un deces de patrimoniu. A murit Steaua de Mureş, cum rămâne în istorie Termocentrala de la Mintia. A dus în spate Sistemul Energetic Naţional în vremurile negre ale ceauşismului târziu. La 22 decembrie 1989 avea şase grupuri de 210 MW fiecare. Patru erau „made in USSR”, fiind puse în funcţiune între 1969 şi 1971, iar două poloneze, după 1977. Mai funcţiona ca vai de el unul singur, la 235 MW, cel retehnologizat în 2009.

Dacă nu înregistram recenta sinucidere a unuia dintre cei 662 salariaţi disponibilizaţi, probabil că nu revenea în prim-plan drama Devei, a energeticienilor locali, la un loc cu toţi salariaţii „terminatului” Complex Energetic Hunedoara.

Ocazii când se mai vorbeşte serios, responsabil despre situaţie sunt intervenţiile aproape solitare ale preşedintelui Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin şi preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor. Cel din urmă susţine un plan concret de salvare a termocentralei rămase fără cărbune din Valea Jiului şi fără autorizaţie integrată de mediu.

Din context, în virtutea conexiunilor, nu puteau lipsi Gabriel Comănescu şi Virgil Popescu. Ministrul vorbea voios, în aprilie curent, despre „o retehnologizare pe gaz, maxim 800 Megawatti. Sigur se poate extinde și cu acel proiect pilot cu energie regenerabilă, fotovoltaice, producție de hidrogen, folosind apoi hidrogenul înapoi în ardere pentru a crea emisii mai mici de dioxid de carbon, astfel încât să avem la finalul acestei retehnologizări 800 de MW mai curați, cu emisii mai mici de CO2 și evident o echilibrare mai bună a sistemului energetic național. Asta vom urmări la Mintia, să o trecem pe gaz, pentru că este nevoie de termocentrala Mintia și acea locație de la Mintia pentru producția de energie”, conform adevarul.ro. Nevoia a început cu închiderea.

Remarcabil şi uşor reconfortant este că nu a dezvoltat aspectele tehnice de sistem, plus rolul strategic al unei centrale mari în regiune. Pe la începutul anului, dăduse lovitura la o televizuină, vorbind despre avaria majoră din sistem, care a lăsat o parte importantă a ţării, taman în Transilvania, fără energie electrică. Rezulta că sistemele interconectate ar funcţiona ca vasele comunicante şi că pe partea internă s-ar fi produs o scădere semnificativă de 250 mHz a frecvenţei. N-a spus care – nominală sau de consemn. Nu-s totuna, iar de consemn sunt mai multe. În plus, la o abatere cvasistaţionară a frecvenţei de +/- 200 mHz de la valoarea de consemn (adică înainte de a ajunge la scăderea cu 250 mHz se trece musai prin 200), ar trebui să se întâmple ceva, în maxim 30 s. Să intre în funcţiune rezerva de reglaj primar. Liniştea a fost una extinsă. Pe măsura „băieţilor deştepţi”. Nu ne imaginăm ce alte surprize ascund.Sau, în ton cu domeniul, ce rezervă de putere au. Căci ei sunt mereu cu Statul.

Altfel, la memorialul Sighet cade carnea de pe tine, îţi îngheaţă sângele în vine.

Viorel COSMA

One comment

  • Gerula

    august 13, 2021 at 11:50 am

    Excelent articol. Ar trebui preluat si de alte publicatii serioase si adus la cunostinta publicului vesnic inselat de baietii destepti din energie

    Răspuns

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *