„Afaceriști” din Piatra-Neamț

Într-o goană după bani și într-un haos creat de politica și economia țării, printre oameni simpli și funcționari publici, mai sunt câteva tipare de indivizi, care încearcă fel și fel de moduri de a „produce” și de a „scoate” ceva. Piatra-Neamț este un oraș apparent liniştit, majoritatea localnicilor ducându-și traiul în aceeași rutină zilnică, tristă și frustrantă uneori: serviciu de 8/9 ore pe zi, adeseori cu program prelungit, de luni până vineri, abia week-end-ul fiind rezervat întâlnirilor cu familia și prietenii. Totuși, de la persoane cu anumite atribuții prin oraș până la liceeni, cărora alocația nu le ajunge și le mai trebuie “bacșiș”, s-au dezvoltat mici “afaceri” cu profit considerabil.

Miuțele câştigate eficient în străinătate

O metodă destul de cunoscută și chiar veche pe aici pe la noi este aceea de a fi… “pește”. Astfel că, niște tipi mai dubioși, de la înfățișare și până la modul de a se comporta în lume, stau zi de zi și seară de seară la combinat fete în anumite localuri din centrul orașului. Ținta lor, de obicei, este acel tipar de fete “de la țară” care nu prea au avut posibilități de a se afirma în societate, astfel că o cale din aceasta, mai ușoară, ar fi cheia succesului pentru ele. Iar metoda de abordare este, de regulă, una care promite mult: „Haide tu! Nu fi fraieră, vrei să-ți faci viața așa, rapid? Să te plimbi și tu în ce mașini vezi la astea că au la televizor? Să fii și tu numa’ în vacanțe în țări exotice?”. Normal că, visând la o viață pe care multe dive o afișează pe ecrane și având oportunitatea la doar câteva ore distanță cu avionul, fetele acceptă oferta, de cele mai multe ori. Mai ales că, ceea ce trebuie să facă prin țări străine nu este chiar atât de rău: „o să lucrați în localuri din alea de lux, unde vin numa oameni cu bani, și nu așa ca aici, vorbim de teancuri de cash… Și voi doar trebuie să stați cu ei la masă, le auziți poveștile de viață, cât de mult au suferit ei, ce neveste afurisite au, cât au îndurat ei să ajungă până aici… Suportați asta 2-3 ore pentru câteva miuțe bune… Bine acuma, dacă și vouă vă place și vă întindeți mai mult, este altceva…” Practic, cine nu s-ar duce câteva luni să stângă un bănuț, dacă chiar ar fi așa ușor? Cert este că cine a plecat, nu s-a mai întors, nici măcar în vacanță, dovadă că e bine acolo, și pentru fete, dar mai ales pentru șefii lor.

Băieții cu carduri furate

Știți băieții ăia de care toată lumea întreabă mai mereu unde sunt? Și oare ce fac, unde tot dispar? De unde au banii ăștia cu care se tot afișează? Învață, muncesc? Cu siguranță îi știe tot poporul, au chiar ei grijă de asta, când se reîntorc de prin Anglia, Austria, Italia… Dar ceea ce uită ei este că orașul nostru e mult prea mic și că, de fapt, cam nimeni nu e prieten cu nimeni. Astfel că, din intențiile lor nevinovate de a se lăuda cu hainele de firmă, cu mașinile scumpe pe care le dețin și efectiv cu modul de a face bani, ajung să fie arătați cu degetul: „Ia uite-l mă pe ăla care fură în Anglia!”. Și mai ales că a fost vară, perioada în care toți “frații” se întorc acasă, spetiți după luni grele de muncă în străinătate. Așadar, pe la diverse terase, după câteva șprițuri ca între băieți, au putut fi auzite fel și fel de povești, mai mult sau mai puțin credibile: „Mă sincer, când vine vorba de furat carduri, eu pe bătrâni îi urmăresc. Că ei, săracii, se mișcă mai greu, se prind mai greu, dar au și cei mai mulți bani… Ideea este să apuc să văd și PIN-ul de la card, că eu când cumpăr, cumpăr. De unde credeți că am cele mai noi modele de sneakerși din colecțiile lu’ ăștia, Gucci, Prada, Balenciaga… Oricum, nici nu exagerez, să nu bată la ochi… Până acum, n-am avut nicio problemă și sper să mă și ferească Dumnezeu de din astea nasoale…”, se lăuda un băiat care e știut că din familie se trage cu astfel de combinații. Un alt băiat ce stă la categoria bine-îmbrăcați și bine-încărcați de prin oraș, dar care nu este atât de tupeist ca și amicul lui, relata: „Adevărul e că mie mi-e frică să mă complic așa… Eu de-obicei mă duc în sezoanele de reduceri în outlet-urile astea din Austria, Italia și-mi iau… Și îi mișto că e și super-aglomerat mereu, mai apuc să mai bag în pungi și multe altele pe care nu le plătesc… Nici n-apuc să mă uit să văd ce anume, așa că dacă-mi plac, le țin pentru mine și dacă nu, le vând, da’ la preț întreg, îți dai seama”. Între timp, un alt amic de-al lor, care muncește la o multinațională pe câteva milioane, se uita dezamăgit la adidașii lui Guess, apăruți cu vreo 3-4 sezoane în urmă.

Bișnițarii din oraș

„Doamna, doamna, un parfum din ăsta scump nu vreți?”, se aude cam în fiecare dimineață pe trotuarele de la Teatrul Tineretului și până la gară, dar și prin împrejurimi, dacă mai rămâne marfă. Este vorba despre unul dintre bine-cunoscuții “afaceriști” din oraș, de la care mulți cumpără parfumuri, ochelari de soare, uneori și telefoane, depinde ce și cum are. „Haideți doamnă, luați cu încredere! Îs originale, de calitate, nu din alea umplute cu seringa! Și la un preț special pentru dumneavoastră”. Foarte convins de marfa pe care o are și cu papagalul la el tot timpul, domnul subsemnat reușește, cu un minim de efort, să își golească gențile într-un timp destul de scurt. Atunci când este luat la întrebări mai în detaliu, știe ce să răspundă, fără să lase loc de interpretări clienților săi. E clar, „parfumurile le am de pe unde apuc și eu, din magazine, de prin aeropoarte (corect ar fi aeroporturi – n.r.), am și eu oamenii mei, ne ajutăm reciproc. Dar ce contează?! Important e că sunt nu originale, foarte, foarte originale!!!” Îi merge destul de bine afacerea, mai ales că, odată cu experiența pe care a căpătat-o de-a lungul anilor, a învățat tehnici de manipulare a clienților și cum să negocieze prețurile. De multe ori nici nu se chinuie prea tare, având clienți ce-l caută singuri. Câteodată, pentru cei fideli și cu gusturi mai alese, domnul negustor reușește să aducă la cerere arome rafinate și exclusiviste. Ca el mai sunt și alții. Haine aduse de prin Turcia sau furate de prin Italia și Belgia, îngrămădite bine în saci, își așteaptă clienții în boxele de prin subsolurile blocurilor. Telefoane găsite pe la bâlciuri, puse la punct estetic, dar praf din punct de vedere funcţional, vândute pe OLX, ale unor personaje care, după fiecare vânzare, dispar din peisaj. Tot felul de obiecte și substanțe, mai mult sau mai puțin interzise, despre care știe toată lumea și care circulă din Mărăței în Precista, spre Cluj și înapoi. Dintotdeauna, românul a fost descurcăreț. Factori cum ar fi gura lumii, de ce ăla are și eu nu, sau pur și simplu neajunsurile din punct de vedere financiar i-a împins pe o parte dintre oameni să recurgă la tot felul de “șmecherii” pentru a afișa imaginea perfectă în societate.