Perioada comunistă a însemnat şi o puternică imixtiune a politicului în istoriografia românească şi putem face trimitere la lucrările „academicianului” Mihail Roller (spre exemplu „Istoria R.P.R.). Dar au mai fost şi istorici care au încercat să-şi desfăşoare activitatea cât mai ştiinţific cu putinţă. Între ei şi istoricii din familia Giurescu. De-a lungul timpului, academicianul Dinu C. Giurescu a fost pe plaiuri nemțene cu diferite prilejuri, din copilărie încă, purtat fiind de tatăl său la monumentele istorice ale locurilor, fiind impresionat de istorie și de multitudinea de personalități culturale de elită care prin operele lor artistice au creat o dimensiune aparte acestei zone.
Dinu C. Giurescu s-a născut la 15 februarie 1927 la București, iar primii ani din viaţă i-a petrecut în casa bunicilor săi din familia Mehedinți, din Bucureşti. După mamă era nepotul cunoscutului geograf, întemeietor de şcoală geografică românească, Simion Mehedinţi, şi el un apropiat al judeţului Neamţ şi al preotului Constantin Matasă. Și celălalt bunic al său, Constantin Giurescu, era un eminent istoric, răpus însă prea devreme, în 1918, la 48 de ani, de gripă spaniolă. De la acesta a rămas casa copilăriei sale din strada Berzei, din Bucureşti, distrusă apoi din ordinul lui Ceaușescu. Iar tatăl, Constantin C. Giurescu, a fost un istoric de mare prestigiu. O adevărată dinastie de istorici. C.C. Giurescu a fost şi om politic, apropiat la început al istoricului Gheorghe I. Brătianu, în partidul „tinerilor liberali“ (”georgist”). În perioada monarhiei autoritare carliste a fost rezident regal şi ministru, un apropiat al regelui Carol al II-lea. A fost unul dintre puţinii oameni politici carlişti care au supravieţuit lagărului concentraţionar comunist, după o detenţie cumplită la Sighet. Şi-a continuat cariera de istoric pentru puţin timp şi în perioada comunistă.
Născut într-o astfel de familie, Dinu C. Giurescu a ales cariera tatălui şi bunicului său de pe tată. A urmat cursurile Colegiului ”Sf. Sava” și apoi cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti, absolvind în 1950, ca în anul 1968 să obţină titlul ştiinţific de doctor în istorie la aceeaşi facultate cu o teză de doctorat despre domnia lui Ioan Vodă cel Cumplit, publicată în 1974.
Viața sa este ilustrată într-o o carte de amintiri şi mărturii din 2008 intitulată „De la Sovromconstructii nr. 6 la Academia Română“, apărută la Editura Meronia, pe care o recomandăm cu căldură şi care prezintă o viaţă de om ce a cunoscut regimul carlist, cel antonescian, a fost cetățean al Republicii Populare Române, al Republicii Socialiste Române, dar și al Statelor Unite ale Americii, întorcându-se în țară în 1990 pentru a continua o carieră întreruptă la Facultatea de Istorie de la Universitatea din Bucuresti.
A fost muzeograf la Muzeul de Artă din Bucureşti, secţia „Artă veche românească” (1956-1964), cercetător în domeniul istoriei diplomaţiei la Oficiul de Studii şi Documentare al Ministerului de Externe (1964-1968), conform Dicţionarului „Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). În perioada 1968-1987 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, titular al cursului de istoria civilizaţiei europene.
În această perioadă a susținut o bogată activitate ştiinţifică, ce a reunit numeroase studii şi lucrări, cuprinzând o arie bogată şi diversă: arta românească a secolelor XIV-XVIII („Contribuţii la studiul broderiilor de la Trei Ierarhi” -1960); „Arta metalelor preţioase în Ţara Românească în secolele XIV-XVI”-1962 ş.a.); studiul civilizaţiei române în secolele XIV-XVIII („Ţara Românească în secolele XIV-XV”-1973), lucrare distinsă cu Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române); feudalismul românesc şi relaţiile economice („Relaţiile economice ale Ţării Româneşti cu ţările Peninsulei Balcanice în perioada feudalismului timpuriu”-1964); ”Relaţiile economice ale Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică în secolele XIV-XVI”-1965); istoria diplomaţiei româneşti (”N. Titulescu-Documente diplomatice”-1967 şi ”M. Kogălniceanu-Documente diplomatice”, 1972), în colaborare) ş.a. A întocmit sinteze de istorie naţională (”Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”-1971, în colaborare); ”Istoria românilor” (1974-1975, în colaborare); ”Istoria ilustrată a românilor” (1981-1982), precum şi monografii.
În 1960, Dinu C. Giurescu s-a căsătorit cu Anca-Elena Dinu, nepoata economistului și omului politic Mihail Manoilescu, fost ministru de externe în vara anului 1940, decedat în închisoarea de la Sighet în 1950, unde era deținut politic. Din această căsătorie s-au născut cele două fete ale cuplului: Marina Elena, în 1962, şi Ena Simona, în 1964.
A militat împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă, cărora le-a consacrat lucrarea „The Razing of Romania’s Past” (1989), după cum se aminteşte în Dicţionarul „Membrii Academiei Române”. A emigrat în SUA pentru a se alătura familiei şi aici a fost invitat ca „visiting professor“ la William Paterson College, Wayne, New Jersey şi la Texas A&M University, College Station, Texas (1988-1990).
În 1990 revine în România şi devine profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (în perioada 1990-1997), apoi a fost profesor consultant la aceeaşi facultate. A devenit membru al Academiei Române în 2002 (membru corespondent din 1990).
O serie de lucrări ale sale sunt consacrate problemelor de istorie contemporană: „Guvernarea Nicolae Rădescu” (1996), „România în al doilea război mondial” (1999), „Imposibila încercare. Greva regală 1945” (1999), ”Cade Cortina de fier: România 1947” (2002) etc. A fost coordonatorul volumului ”Istoria României în date” apărut în 2003 la Editura Enciclopedică, precum şi al volumului ”România şi comunismul: o istorie ilustrată” (autori Alexandru Ştefănescu şi Ilarion Ţiu, Editura Corint), 2010, ”O istorie ilustrată a diplomaţiei româneşti (1862-1947)”, autori pe Dinu C. Giurescu, Rudolf Dinu şi Laurenţiu Constantiniu.
În 2011, academicianul Dinu C. Giurescu şi profesorul universitar doctor Mihai Retegan au fost oaspeţii Durăului cu prilejul Simpozionului „România secolului al XX-lea“, la invitaţia fostului lor student, Daniel Dieaconu. Au participat şi Grigore Caraza, fost deţinut politic, şi Doru Dumitrescu, inspector general pentru disciplina istorie. De prezenţa acestor somităţi, ce au conferenţiat pe tema „Istoria comunismului din România“, s-au bucurat peste 150 de profesori de istorie din învătământul nemţean, precum si alte persoane împătimite de istorie de pe aceste locuri. Dinu C. Giurescu a ţinut să ajungă în Cheile Bicazului, spre aducere aminte a unei vizite din 1940, prilej cu care distinşii oaspeți aveau să zăbovească pentru câteva clipe şi-n Biblioteca „Mihai Eminescu” Bicaz. Aici, academicianul Giurescu a spus despre ţinutul Neamţului, vorbe consemnate de bibliotecarul Ion Asavei: „Aici se află unul din locurile ţării unde istoria, legenda şi existenţa de fiecare zi a oamenilor se împletesc. Mărturisesc că eu cunoşteam Ceahlăul doar din ilustraţii şi din scrieri. Acum m-am aflat pentru prima oară la Durău. Am trăit de astă dată pe viu cele citite în urmă cu foarte multi ani din opera lui Calistrat Hogaş. (…) Cel mai mult m-a impresionat interesul oamenilor de aici pentru actul de cultură. La simpozion am avut surpriza să văd în sală peste o sută de profesori de istorie din şcolile Neamţului, un lucru rar întâlnit astăzi. (…) Aici se păstrează încă dorința de a-ţi afirma identitatea, ca român şi ca act de cultură. Neavând identitate, ţara dispare… Şi dacă mergem tot aşa, riscăm ca peste 20-30 de ani să nu mai avem ţară, să avem doar o numire geografică, un mall, în care sunt nişte oameni. Să sperăm că n-ajungem acolo“.
Istoricul Dinu C. Giurescu a candidat la alegerile din decembrie 2012, fiind propus din partea Partidului Conservator. A fost ales deputat. A demisionat din funcţia de deputat, începând cu data 12 mai 2014, şi s-a retras din politică, decizie luată după ce a fost ales vicepreşedinte al Academiei Române, la 24 aprilie 2014. Acad. Dinu Giurescu a fost propus de acad. Dan Berindei şi a fost desemnat vicepreşedinte al Academiei Române din partea domeniului umanist.
Adăugăm cuvintele sale din postfaţa la una dintre cărţile noastre referitoare la această regiune, pe care le considerăm deosebite: “Astăzi oamenii ştiu prea puţine despre locurile în care trăiesc. La sfârşit de săptămână, după ce ajung într-o aşezare turistică sau altundeva, ei stau acolo şi prea puţini au curiozitatea să cerceteze împrejurimile. Când e vorba de fapte, de oameni, de întâmplări din trecut, uitarea se întinde mai pretutindeni până la nefiinţă”. (D. Dieaconu, La poale de Ceahlău, Ed. Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2006, coperta IV).
Academicianul Dinu C. Giurescu a murit la 24 aprilie 2018, la vârsta de 91 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.
Prof. Dr. Daniel DIEACONU
