Este puțin probabil ca cineva din Piatra Neamț să nu fi auzit vreodată, măcar în treacăt, de Carmen Suciu și de Asociația „Născută Înger”. Este foarte puțin probabil ca acest lucru să se întâmple pentru că măcar o dată Carmen Suciu și asociația ei a ajutat un vecin, un amic, o cunoștință sau un prieten, un om care era pe marginea prăpastiei, un copil abandonat sau bolnav de moarte, un suflet care, cu adevărat, avea nevoie de sprijin. A făcut voluntariat de când se știe, a crescut într-o familie de cadre didactice care făceau voluntariat, iar acest lucru i-a intrat în sânge. Nu poate respira dacă știe că cineva are nevoie de ajutor și-l acordă necondiționat. Chiar dacă acel cineva mai are sprijin și din altă direcție, o mână întinsă când ești în întuneric este oricând binevenită. Și-a găsit menirea pe pământ, iar în anul 2016 a trecut la o formă organizată și a fondat Asociația „Născută Înger”. În timp, beneficiarii au devenit fără număr, nimeni nu i-a contabilizat în nici un fel, dar vorbim de familii aflate în dificultate de orice fel, tineri la un pas de pierzanie după ce au fost nevoiți să părăsească centrele unde și-au trăit copilăria ca orfani, cazuri sociale de orice fel. Ajutorul poate consta într-o masă caldă pentru persoanele fără adăpost, dar și campanii umanitare în care s-au strâns sume impresionante pentru salvarea unor vieți în clinici de peste hotare. Mai nou, acum se pun bazele Centrului de Incluziune Socială „Ella Suciu” ce se vrea a fi o casă de tip familial unde vor primi ajutor tinerii care pleacă din casele de copii. Toate acestea la un loc, alimente, haine, un acoperiș deasupra capului, plata unor tratamente costisitoare, dar și achitarea unor facturi împovărătoare, au un singur motor. Luminița de la capătul întunericului înseamnă echipa doamnei Carmen Suciu de la Asociația „Născută Înger”.
O impresionantă și tristă poveste de viață
În spatele succesului de acum, a dăruirii necondiționate, la orice oră din zi și din noapte, se află un om pe care soarta nu l-a cruțat, un om greu încercat de viață, dar toate aceste greutăți, la un loc, au făcut-o pe Carmen Suciu să-și găsească menirea pe pământ, așa cum ea însăși subliniază. Aventura prin viața care a adus-o în cele din urmă la Piatra Neamț, a început la Bârlad, acolo unde s-a născut.
„Eu am fost un copil problemă, făceam tot ce îmi trecea prin cap, și părinții mei, cadre didactice, au fost sfătuiți de colegi să mă dea la un sport, ceva să îmi consume energia. Prima dată am fost la carturi, dar nu a mers, și așa am ajuns la radiogoniometrie, un sport, un atletism de fapt îmbinat cu tehnică, cu pregătire militară, un sport foarte complex, supraviețuire. Profesorul Târâlă Gabriel mi-a fost piatră de temelie în viață pentru că, în primul rând, m-a disciplinat. Am fost un copil care m-am împărțit între școală, surorile mele, și foarte mulți prieteni. Întotdeauna am oferit protecție celor din jur. Așa am învățat de mică. Pentru că părinții mei au crescut la casa de copii. Acolo s-au cunoscut și au rămas împreună. Ei au crescut împreună cu mine. Mama avea 19 ani când m-a născut, iar tata avea 21 de ani și deja era director de școală. În aceste condiții, la noi în casă încăpeau de la cerșetorul de la colțul blocului, la orice suflet bătut de soartă. Am crescut cu bucuria de a dărui, de a nu judeca, de a nu râde de oameni în orice situație s-ar fi aflat și de a nu împărți oamenii în frumoși și urâți. Am crescut în iubirea aceasta infinită de om și de Dumnezeu, căci Dumnezeu a fost tot timpul alături de noi și este și acum. Am avut o copilărie fericită, dar și responsabilă, cel puțin față de surorile mele care erau mai mici”, spune cu un zâmbet în colțul gurii Carmen Suciu, în timp ce rememorează copilăria.
A urmat perioada liceului, unde răzvrătirea din ea s-a îndreptat către regimul comunist. A scris tot felul de lucrări împotriva regimului, iar totul a culminat cu adunarea tablourilor lui Nicolae Ceaușescu din mai multe clase cărora le-a dat foc în curtea liceului.
„Din acest motiv am fost mutată disciplinar de la liceul din Bârlad, la Turceni, județul Gorj. Acolo am cunoscut deținuți politici care lucrau la termocentrală, unde noi făceam practică. Am văzut profesori emeriți, doctori, era elita României. Iar la un moment dat unul din profesori mei de liceu m-a întrebat dacă vreau să îmi petrec toată viața în termocentrală sau vreau să se aleagă ceva de mine. M-am îndreptat, zic eu, am terminat liceul, apoi am intrat la facultate, la ISE, la Iași. Am devenit studentă”, adaugă Carmen Suciu cu ochii licărind de bucuria acelor vremuri. Așa cum au fost, au reprezentat o perioadă fericită din viața ei.
Pierderea unicului copil-prima traumă majoră
Imediat cum a ajuns la facultate, s-a căsătorit cu un băiat din Piatra Neamț. Era deja îndrăgostită de orașul de sub Pietricica încă de la vârsta de 16 ani, când călcase pentru prima dată aici datorită sportului pe care-l practica, iar într-un cantonament a ajuns pe plaiuri nemțene. Atât de mult i-a plăcut încât și-a promis, ca viața de adult să o petreacă în Piatra Neamț. Pentru că întotdeauna și-a dorit să trăiască la munte. „Mi-am zis că aici voi trăi, aici mă voi căsători”. La scurt timp după căsătorie, pe când era în anul I de facultate, a dat naștere unicului ei copil, o fată. Deși părinții s-au oferit să crească nepoata, Carmen Suciu nu a fost de acord și a ținut fata cu ea, la cămin, dar o ducea și la cursuri.
„Mama îmi tot spunea că ceva nu e în regulă cu fata, crește ca din apă, dar eu nu vedem nimic. Riana Ștefana era extraordinar de frumoasă, angelică. La insistențele mamei mele am mers la medic și în ziua în care a împlinit un an am primit cruntul diagnostic. Un retinoblastom inoperabil, o boală foarte rară la acel moment. Tumora îi dezvolta anumiți centri și de aceea era considerată un geniu și creștea foarte repede. Am încercat imposibilul pentru ea”, spune Carmen Suciu.
Răzbătătoare, nu a acceptat diagnosticul. Cu înțelegerea colegilor și a profesorilor, a continuat facultatea, dar scopul ei era să-și salveze copilul și a făcut tot ce i-a stat în putere. Cu sora ei, Mihaela Angela, căreia îi spunea Ella, și micuța Riana Ștefana în brațe, a plecat la spitalul militar din București și nu s-a lăsat până ce nu a văzut-o generalul Banacu. Inutil de explicat peste ce a trecut până a ajunge acolo, dar a vrut cu tărie un al doilea diagnostic. Generalul nu a descurajat-o, dar nici nu a încurajat-o prea tare, astfel că, la 20 de ani, cu un copil de un an alături, a plecat la o clinică din Franța. Tot zbuciumul mamei nu a avut nici un rezultat pozitiv, iar într-o zi de duminică, pe 19 mai, Riana Ștefana s-a stins.
„A urmat o perioadă foarte grea, a urmat iadul neacceptării, atunci mi-am pierdut zâmbetul, bucuria, și nu suportam să văd copii plângând, nu știu cum unele femei pot să-și abandoneze copiii la gunoi. Am ajuns să o reneg pe mama, care văzuse ceea ce eu nu văzusem. Am intrat în niște ani de întuneric. O acceptam cumva doar pe Ella, sora mea. Ea a devenit umbra mea și m-a ținut cumva pe linia de plutire”, rememorează Carmen Suciu acele momente dureroase.
„Fata aceea frumoasă a murit”
Pierderea fetiței i-a lăsat un gol ce nu a mai putut fi acoperit, pentru că ulterior acestui moment nu a mai avut copii, deși și-a dorit cu tot sufletul. Au susținut-o toți, de la colegii de an, la profesorii universitari, și a reușit cumva să termine facultatea. Dar, dintre toți, cel mai aproape a simțit-o pe Ella. A fost frunză-n vânt un timp, nereușind să se adune după acel episod extrem. A demarat mai multe afaceri, dar nici una nu a fost de succes, vorba ei „am dat chix în multe afaceri”.
„Când am început cât de cât să văd luminița de la capătul tunelului, am început cu Ella un sat de vacanță care propulsa etnia ceangăilor din Moldova. Ne-am dorit, împreună, să facem o asociație pentru tinerii aceia pe care Ella i-a iubit foarte mult, tinerii care ieșeau din casele de copii, noi vrând să-i pregătim pentru viață. Pe 24 decembrie 2009, în Ajun de Crăciun, făceam sarmale și am simțit exact ce am simțit când fiica mea a plecat la cer: că mi se rupe ceva în piept. Ella venea de la București, vorbisem cu o oră în urmă, și zisese că ne vedem la Bârlad. Am sunat-o. A răspuns un polițist și a zis că a fost un incident, să venim către Buzău, dar nu ne-a spus ce s-a întâmplat. Am sunat la spital și ni s-a spus sec: «Cine? Fata aceea foarte frumoasă? A murit». Ella devenise totul, copilul meu, sora mea, prietena mea. Iar sensul vieții mele a dispărut într-o secundă”, spune Carmen Suciu.
„Atunci a început responsabilitatea mea pe pământ”
Abia la începutul anului viitor Carmen Suciu s-a trezit din șocul pierderii celei mai dragi ființe. Cu mii de gânduri în cap și-a spus că dacă în acel moment intră în iadul din care abia ieșise, după pierderea fiicei, înseamnă că nu a iubit-o pe Ella, în urma căreia rămăsese fiul ei, Ștefan, de nici 15 ani.
„Atunci a început responsabilitatea mea pe pământ, până atunci nu știu unde am trăit, nu știu unde am fost. În perioada aceea de șoc nu am mai știut de Ștefan. Apoi m-am adunat și am considerat că trebuie să am grijă de el și de părinții mei, ca să îi arăt Ellei că într-adevăr o iubesc. M-am mobilizat cum am putut, dar în scurt timp am intrat iar în întuneric, de această dată datorită lui Ștefan. A trebuit să îl scot de acolo, așa cum făcuse mama lui cu mine. Pe fondul pierderii mamei sale au fost etnobotanice, abandon școlar, dar nu l-am lăsat să cadă în întuneric și să se piardă la o vârstă atât de fragedă. Și am reușit să ieșim împreună la lumină. A terminat școala, a intrat la facultate, am reușit să acopăr toate datoriile”, spune Carmen Suciu.
Drumul către „Născută Înger” a început cu o carte
A fost o perioadă zbuciumată de 5 ani, apoi a urmat „o trezire” în care a realizat că tot ce își dorește este să ducă mai departe un vis al Ellei, din cele multe pe care tânăra le avea înainte de tragicul sfârșit. Resurse financiare nu prea erau, dar într-un moment de cumpănă, în 2015, o prietenă, sociolog în Iași, i-a propus să facă o asociație. Pentru a face rost de bani, într-o singură noapte a scris cartea „Născută Înger” – tragediile care au marcat-o, lumina, întunericul, iubirea, ura, toate extremele. Toată noaptea a povestit, prietena sociolog a înregistrat-o, apoi, a pus totul pe hârtie și au plecat la tipografie.
„Când Dumnezeu vrea, se întâmplă. Am mers ca două gâște, habar nu aveam despre ce este vorba. Totul a mers șnur și chiar dacă a fost nevoie de un avans consistent, parcă cineva din spate ne ghida iar cartea, «Născută Înger» a fost un succes nesperat”, adaugă Carmen Suciu.
Volumul s-a vândut ca pâinea caldă, au avut loc lansări de carte, inclusiv la Bârlad, iar de aici la înființarea asociației cu același nume ca și volumul, nu a mai fost decât un pas.
Toate eforturile îndreptate către ajutorarea aproapelui
Viața a purtat-o către o femeie din Piatra Neamț cu aceleași idealuri, Mihaela Doniga, acum președinta asociației. Cu ea, dar și prietena sociolog de la Iași care a ajutat-o în publicarea cărții, Angelica Lupu, s-au pus bazele Asociației „Născută Înger”. Mihaela Doniga a ajutat-o cu lansarea cărții în Piatra Neamț unde l-a cunoscut pe primarul de atunci, Dragoș Chitic, care a susținut-o în demersurile ei.
„Am făcut două sau trei proiecte cu Primăria Piatra Neamț, apoi am început să fim atacați că a mai venit o «căpușă» la bani publici. Și în acel moment am decis că nu îmi mai trebuie nici un ban, de la nimeni. Și am făcut cum am știut eu, cum am vrut eu. Și am început de jos, de foarte jos, dar foarte transparent și la vedere și probabil de aici lumea a prins încredere în noi. Am făcut și Facultatea de Asistență Socială, iar pe parcurs am învățat foarte multe lucruri de la profesioniștii din Direcțiile de Asistență Socială”, punctează Carmen Suciu.
Comparativ cu instituțiile statului, asociația putea cumva condiționa beneficiarii pentru a direcționa ajutorul exclusiv către binele unui bunic, al unui copil, a oricărei persoane aflate în dificultate. Din colecta de la oameni s-au asigurat mese calde și alte ajutoare astfel încât unii dintre beneficiari, și nu puțini, s-au reabilitat, li s-a schimbat destinul, au reintrat în societate, și-au găsit de lucru. S-au făcut pași și la capitolul responsabilizare și s-au încercat și în alte direcții, unii având deficit de igienă, alții efectiv nu știau să scrie, alții au nevoie efectiv de un impuls, mai mic sau mai mare, pentru a ieși din starea de disperare în care se afundaseră.
„Unii efectiv nu își duceau copiii la școală. Și am lucrat cu DAS-ul pentru integrarea efectivă a beneficiarilor, nu doar pe hârtie. Eu pot să îi condiționez, în sensul în care le impun: duci copiii la școală, faci curățenie, și mergi la locul de muncă care ți se potrivește – ai mâncare, ai lapte, ai haine. Nu duci copiii să învețe, nu mai ai. Acesta este efectul, căci cauza vine din familia lor, aceea este normalitatea lor. Aici trebuie umblat”, spune fondatoarea Asociației „Născut Înger”.
Cine îi mulțumește lui Carmen Suciu
Pe lângă toate acțiunile ce au loc zilnic în cadrul Asociației, acum se fac toate demersurile necesare pentru deschiderea unui centru de zi într-o casă donată de Daniela Buleu, în Piatra Neamț, urmând ca în viitor acolo să funcționeze un centru de incluziune socială. Construcția trebuie renovată și adaptată scopului asociației. Sprijin necondiționat a venit de la mulți agenți economici implicați în acțiuni umanitare. Beneficiarii centrului educațional provin din familii defavorizate, dar sunt copii care au avut tot timpul contact cu asociația. „Îi cresc de când sunt mici”, spune Carmen Suciu. Se întrevede pentru acești copii un after-school unde să facă temele, să fie responsabilizați, să facă și alte activități.
”Mi-aș dori ca acești copii să ajungă la facultate, să-i ajutăm să devină oameni de nădejde, să facem tot felul de activități cu ei. Deocamdată vom începe cu 25 de copii, ce vor fi aduși aici de părinți, după școală. Vrem să autorizăm și o bucătărie unde să gătim și pentru ei, și pentru bătrâni dar și pentru oamenii străzii. Sunt niște norme și niște circuite de respectat, dar o să răzbim. Am făcut bucătăria propriu zisă, magazie, baie specială numai pentru ei, și două camere unde va fi centrul unde vom face lecțiile dar și alte activități”, adaugă Carmen Suciu care ține să precizeze că nu a fost niciodată singură și fiecare a ajutat-o cum și când a putut.
Voluntari din cadrul asociației sunt și la Bârlad, Iași, sau Roman. Nu sunt prea mulți, vreo 35 dar sunt foarte inimoși. Beneficiarii nu trebuie căutați, vin singuri și cer ajutor atunci când cred că nu se mai pot descurca singuri, dar fiecare caz este atent analizat și verificat de Carmen Suciu, care este coordonator pe toate grupele de voluntari din toate orașele. Un proiect de suflet al fondatoarei sunt tinerele Roxana și Ioana, provenite din casele de copii, ambele cu traume și răzvrătite cu care a depus o muncă titanică. Acum Ioana lucrează în străinătate, iar Roxana are al doilea copil, botezat de Carmen Suciu. Acum tânăra trăiește într-un apartament unde chiria este acoperită de asociație, și pare a-și fi găsit drumul în viață după ce s-a căsătorit cu un băiat care la rândul lui a fost instituționalizat. Acum sunt pe picioarele lor și nu mai depind de alt sprijin.
„Cred că am peste 100 de copii botezați. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi clipă de clipă pentru ce sunt, pentru ce am devenit, pentru ce pot să fac. Aceasta e misiunea mea. Asta e calea mea și asta trebuia să fac dintotdeauna. Îi mulțumesc surorii mele și părinților mei, tuturor celor care îmi sunt alături, care au mers cu mine. Le mulțumesc chiar și celor care m-au umilit, care m-au îngenunchiat căci așa am învățat o lecție. Eu nu am așteptări de la nimeni. Eu asta consider că trebuie să fac, asta e misiunea mea pe pământ și asta o să fac atât timp cât îmi va îngădui Dumnezeu. Nu am nici un interes ascuns, nu-mi trebuie mai mult decât am, și o să continui pe acest drum”, concluzionează fondatoarea asociației.
La final, o întrebare scurtă a lăsat-o pentru prima dată fără replică. Cine îi mulțumește lui Carmen Suciu?
„Niciodată nu m-am gândit la asta”.
Gabi SOFRONIA
Un comentariu
Carmen Suciu și Asociația „Născută Înger” reprezintă o sursă de inspirație prin dedicarea lor necondiționată pentru ajutorarea celor în nevoie. Povestea lor, plină de compasiune și sacrificiu personal, arată cum un singur individ poate face o diferență semnificativă în viețile multora. Este cu adevărat emoționant să vezi cum o tragedie personală se poate transforma într-o forță pentru bine. Felicitări pentru eforturile lor extraordinare și pentru impactul pozitiv pe care îl au în comunitate.