Peștera, cu întunericul ei blând și tăcerea adâncă, a fost de-a lungul veacurilor un spațiu ales de pustnici pentru rugăciune și întâlnirea cu Dumnezeu. În zidurile reci ale stâncii, în ecoul pașilor rari și în mirosul rece al pământului, sufletul se desprinde de zgomotul lumii și caută izvorul liniștii. Acest text își propune să surprindă atmosfera, rostul și simbolismul peșterii ca loc sacru al nevoinței. În Neamț și-au găsit locuri de rugăciune și reculegere mii de călugări, știuți și neștiuți. Două dintre cele mai cunoscute locații din Neamț, care nu trebuie să lipsească din itinerariile oricărui turist, le găsim la Sihla și Bisericani.

Peștera Sfintei Teodora sau Schitul Sihla

În apropierea Mănăstirii Sihăstria se află Peștera Sfintei Teodora, cunoscută și sub numele de Schitul Sihla. Loc de pelerinaj și rugăciune, peștera renumită se află la 1.000 de metri altitudine, într-o zonă stâncoasă a Obcinei Sihlei din Munții Stânișoarei, în apropierea Mănăstirii Sihla. Peștera este situată într-un spațiu îngust dintre două stânci înalte, în care a fost creat un altar de rugăciune, luminat de lumânările și candele aprinse de vizitatori și pelerini.

Potrivit site-ului Doxologia, “Sfânta Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650 în satul Vânători Neamț, în vremea păstoririi Sfântului Mitropolit Varlaam și a domniei lui Vasile Lupu. Tatăl Sfintei a fost dregătorul Ștefan Joldea, armaș la Cetatea Neamțului.

De mică a deprins dragostea și frica de Dumnezeu de la părinții săi și de la marii duhovnici ai mănăstirilor și schiturilor nemțene din zonă. S-a căsătorit cu un tânăr evlavios, la insistențele părinților, însă, după ce aceștia au trecut la Domnul, s-a retras la Mănăstirea Vărzărești din munții Buzăului, iar soțul său a intrat în obștea Mănăstirii Poiana Mărului, devenind monahul Elefterie.

După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești, iar sfânta s-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia. După trecerea la Domnul a stareței sale, Cuvioasa Teodora a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului, nevoindu-se aici timp de 20 de ani. Singurul care știa de ea și de nevoințele sale era duhovnicul Pavel, cel care venea să o spovedească și să o împărtășească.

După tradiție, unul dintre locurile de nevoință ale Sfintei Teodora a fost o peșteră situată într-un spațiu îngust dintre două stânci înalte. Acest loc este cunoscut până astăzi sub numele de Peștera Sfintei Teodora. În apropierea peșterii se afla și o stâncă de o formă neobișnuită, unde tradiția spune că era locul în care păsările sălbatice aduceau firimituri de hrană de la Mănăstirea Sihăstria.

În al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea, fericita Teodora, simțindu-și aproape sfârșitul vieții, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și a trecut la Domnul. Cinstitul trup al Sfintei a rămas în peștera în care s-a nevoit până în 1830.

După aflarea sfintelor moaște, domnul Mihail Sturdza le-a așezat spre închinare într-o raclă frumoasă mai întâi în biserica Schitului Sihla, apoi în biserica nouă de la Mănăstirea Miclăușeni. În 1965, în timpul ocupației rusești, moaștele Sfintei Teodora au fost duse la Lavra Pecerska din Kiev.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod solemn sfințenia Sfintei Teodora în anul 1992, ziua de prăznuire fiind 7 august, a doua zi după sărbătoarea Schimbării la Față”.
În copilărie, Sfânta Teodora era cunoscută ca fiica lui Joldea Armașul, un dregător, însă încă de când era copil și-a dorit să se facă călugăriță. Chiar dacă părinții au silit-o să se căsătorească, ea și-a găsit în numai un an de la căsătorie, calea către credință. Oamenii locului vorbeau despre faptul că rugăciunile și credința sa erau unice, fiind cunoscute de către locuitorii din zona Peșterii de la Sihla, care au transmis povestea ei, prin viu grai, din generație în generație. Legenda spune că atunci când turcii au vrut să o prindă, un perete al peșterii s-a surpat, Sfânta Teodora reușind să treacă prin zidul crăpat, scăpând astfel din mana turcilor cotropitori. Aceasta este o altă dovadă a legăturii dintre mama natură și credință.

Moaștele Sfintei Teodora au rămas în Peștera de la Sihla, ce acum îi poartă numele, vreme de mai bine de 100 de ani. În interiorul peșterii a fost construită o biserică care poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul, în anul 1813, devenită ulterior loc de pelerinaj pentru cei care iubesc și admiră viața sfintei. Construcția este realizată din bârne de lemn de brad, destul de rezistente, de vreme ce se păstrează până în zilele noastre. Interiorul său a fost, însă, refăcut în numeroase rânduri.

Peștera Sfintei Teodora de la Sihla este celebră și pentru peisajul de vis care o înconjoară. În zonă sunt păduri de fag și de conifere ce acoperă relieful muntos, într-un tablou de o frumusețe rară, ceea ce aduce în zonă numeroși turiști, pe lângă pelerini.

Peștera Sfântului Cuvios Chiriac

Situată în apropierea bisericii voievodale de la Bisericani, ce se află astăzi chiar în incinta sanatoriului, de-a lungul secolelor lăcașul a fost loc de rugăciune pentru mulți pustnici. Peștera poartă numele Cuviosului Chiriac, viețuitor din secolul al XVII-lea, care a trăit în peșteră timp de 60 de ani, în aspră și mare nevoință, care a ieșit în evidență din mulțimea călugărilor care au trăit aici. Se spune că la căpătâiul său s-a închinat însuși Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, în semn de prețuire pentru sfințenia sa.

Deși are sute de ani, bisericuța din peșteră s-a păstrat intactă, fiind folosită mult timp, până la construirea bisericii voievodale a Mănăstirii Bisericani. Pe locul acesteia din urmă au mai fost ridicate înainte două biserici din lemn, dar acestea au fost incendiate de turci și tătari, după cum consemnează istoria locurilor. În această micuță peșteră se săvârșea Sfânta Liturghie în fiecare sâmbătă, duminică și sărbătoare, pentru ca monahii viețuitori în obște, dar și pustnicii din împrejurimi să se poată împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului.

Primul sihastru cunoscut din culmile Bisericanilor este însă Sfântul Iosif, considerat întemeietor al vetrei monahale de la Bisericani, în secolul al XV-lea. Născut într-un sat din Neamț, Sfântul Iosif și-a început viața monahală la Mănăstirea Bistrița, dar de acolo a plecat să se închine la Mormântul Sfânt și a rămas ani buni în Valea Iordanului unde a întemeiat prima comunitate duhovnicească românească din Țara Sfântă. Din cauza năvălirii arabilor a revenit în Moldova împreună cu ucenicii săi, întemeind primul schit de la Bisericani.
Sfinții Chiriac și Iosif au fost canonizați în anul 2008, iar moaștele lor se află în biserica voievodală de la Bisericani. Sunt pomeniți pe 1 octombrie, când viețuitorii mănăstirii și credincioșii merg în procesiune până la peșteră.

Călugării de astăzi de la mănăstire spun că în zonă ar exista mai multe astfel de peșteri care încă nu au fost descoperite, chiar numele de Bisericani datorându-se celor care veacuri la rând s-ar fi nevoit, sfințind cu rugăciunile și trupurile lor aceste locuri.

“Există o tradiție, păstrată cu sfințenie de călugări: la fiecare început de octombrie, are loc o procesiune în cinstea Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac, de la paraclisul Mănăstirii Bisericani până la această peșteră, în timpul căreia se se citește acatistul celor doi sfinți canonizați în 2008, ale căror sfinte moaște se află spre închinare în biserica voievodală.

Părintele Maxim, viețuitor al mănăstirii, consideră că mai sunt multe alte peșteri în împrejurimi, nedescoperite încă, ce au adăpostit în ele sfinți călugări pustnici”.

Tot în împrejurimile bisericii voievodale de la Bisericani, la circa 400 de metri, se află și cimitrul așezării monahale, unde odihnesc alături de călugări, soldați din cele două războaie mondiale și bolnavii ce au murit în sanatoriu și care, neavând familie, au fost înmormântați de părinții mănăstirii. Părintele Maxim ne spune că astfel de cazuri se petrec și astăzi: „Cei care nu au posibilități materiale sau se trag din familii mai sărace și nu vine nimeni să-i ia acasă, să-i înmormânteze după rânduiala creștinească, îi înmormântăm aici, în cimitir la noi”, titrează site-ul doxologia.ro.

În județul Neamț, mai există două peșteri remarcabile: Peștera Toșorog și Peștera Munticelu, ambele declarate monumente ale naturii și arii protejate, de numele cărora nu se leagă însă viața niciunui sfânt, dar care sunt remarcabile din punct de vedere speologic..