O felie a opiniei publice naționale, prin organele media din dotare, ne anunță că este oripilată de încălcarea unor cutume diplomatice de către proaspătul ministru de la oștire, care a catadicsit să se înfățișeze la o seamă de întâlniri nemțești, cu blugi, (auzi, matale!) fără cravată, adică neînchis la copcă, bașca cu o anume dezinvoltură de jurai că-i de acolo, nu alta. Ce-i drept, nea omu` dădea bine în peisaj, casual, dezinhibat, gata și de-o miuță dacă protocolul o avea în program. Oare era mai bine să se fi încotoșmănat cu suman și ițari pentru ducerea tradiției peste hotară?
Să nu ne băgăm la rigorile diplomatice, la care profesorul Valentin Stan ne-ar băga în ședință, ci să ne amintim de altele mai gogonate cu ditamai ministru de externe care a ignorat codul din preajma reginei Elisabeta cu celebrul „good point“ și altele nespuse presei, care până la urmă i-au adus prefixul de fost în fața sintagmei ministru. Acuma veți spune că nu contează cum arăți, când ai ceva în cap. Și asta corect. Președintele Zelenski a dat-o de gard cu ținuta la Casa Albă, crezând că lumea o să-l perceapă ca fiind necăjit și venit de la război. Da` de unde. A fost taxat imediat de lipsa costumului, de către inși care, erau ei înveșmântați în nu știu ce, dar cu siguranță nici nu știau s-arate Kiev-ul pe hartă. În realitate și Cioroianu, și Zelenski, dădeau bine. Au fost cool.
Atunci când haina-l face pe om este o problemă. Un absolvent „magna cu chinuri“ a clasei a patra la vârsta mersului la armată, dar înțolit la patru ace, pomădat și spâlcuit primește necondiționat titlul de domn și lumea i se adresează la persoana a doua plural, chiar și de oameni ce au avut vacanțe cam cât o avut insul școală. La fel de pompos aș putea să vă îndemn s-admitem că suntem în epoca formelor fără fond (asta dă bine), a titlurilor fără acoperire, a însemnelor fără valoare și nu facem nimic. Păi. N-avem ce face. Că s-au amestecat de-s aproape imposibil de dibuit. Ca să faceți idee, mă întreb (nu numai eu), cum naiba poartă unii la rever insigne cu coroana regală, pe care eu îi știu membri ai unui partid de stânga. Cică, dă bine.
După asta, este o modă sau un tic verbal la unii aleși mai tomnatici, să-ți spună la despărțire câte un Doamne ajută, de juri că-i invadat de smerenie și pocăință, după un stagiu consistent la o mănăstire de taici. Aiurea, nici vorbă de așa ceva. Ei merg la slujbe să-i vadă lumea, nu că ar avea ceva în comun cu domeniul. Nici cruce nu-și fac cum trebuie, dar sunt cu „Doamne ajută“ în rostire. Că dă bine. Sigur, nu se pun momentele în care organul din patru litere este semn de punctuație în conversațiile civile.
Probabil ar trebui să ne obișnuim cu acest „dă bine“, mai ales dacă am stricat vreo bancă prin oarece școli și avem ochelari de citit, iar la o eventuală întâlnire cu vreun ales sau notabil al momentului să-l întrebați dacă l-a citit pe Gambeta sau să-i dați un citat adânc din același autor. Zău că ar merita.
GD PATRAUCEAN
