Petre Steinbach s-a născut la Timişoara la 1 ianuarie 1906 şi a început să bată mingea în oraşul de pe Bega, unde fotbalul era la începuturile sale. Nu a performat la marile echipele timişorene Chinezul sau Ripensia, ci la Colţea Braşov, cu care câştigat titlul în sezonul 1927-1928 şi apoi la Unirea Tricolor din Bucureşti.

Petre Steinbach la început a fost croitor în Timişoara, dar această meserie îi oferea un trai modest şi cea care i-a oferit împlinire a fost pasiunea sa pentru fotbal. În 1925, Steinbach își începea cariera fotbalistică la CAM Timișoara. În 1928, în timpul stagiului militar, a jucat pentru Colțea Brașov, iar Nae Lucescu, unul dintre ctitorii fotbalului românesc, l-a adus la Unirea Tricolor București.

În cele zece sezoane petrecute la Unirea Tricolor a fost vicecampion în sezonul 1933-1934, în 1936, în calitate de jucător și antrenor, a condus echipa în finala Cupei României. Finala a fost pierdută cu 5-1 în fața Ripensiei Timișoara. Cariera sa de jucător s-a încheiat în 1940 la Olympia București după un parcurs în care a acumulat 90 de meciuri și cinci goluri în Divizia A.

Între 1930-1935, Petre Steinbach a jucat de 18 ori ca mijlocaş pentru echipa naţională, fiind chiar căpitan într-o partidă cu Grecia. S-a aflat pe teren la victorii legendare: 4-2 cu Iugoslavia la Zagreb, 6-3 în primul meci România-Franţa sau acel 7-0 cu Bulgaria la Balcaniada din 1933, dar şi la înfrângeri care au tulburat lumea fotbalului românesc: 0-5 cu Polonia la Bucureşti sau 1-7 cu Suedia la Stockholm.

În 1930, antrenorul Constantin Rădulescu l-a selectat pentru lotul care a participat la prima ediție a Cupei Mondiale, desfășurată în Uruguay. Deși nu a jucat niciun minut în acea competiție, prezența sa în lot era o recunoaștere a valorii sale. În 1932, Steinbach a fost căpitanul echipei naționale în cadrul unui alt turneu al Cupei Balcanice, conducând România la o victorie categorică, 3-0, împotriva Greciei.

Fascinat de tactică, el a avut privilegiul de a studia la celebra echipă londoneză, Arsenal, în două rânduri, în 1933 și 1936. Sub îndrumarea lui Herbert Chapman, creatorul celebrului sistem WM, Petre Steinbach a învățat secretele unui fotbal modern, pe care le-a transpus în România.

În 1945, Petre Steinbach a fost deportat în URSS, alături de mii de etnici germani din România. În lagărele de muncă forțată, a îndurat condiții grele, mai ales în minele din Donbass. Se spunea că ar fi fost ajutat de fotbal, căci comandantul lagărului era îndrăgostit de fotbal şi s-a bucurat când a aflat că are printre prizonieri un fotbalist ce a jucat în naţionala României şi era antrenor cu rezultate de prestigiu. A devenit antrenor, a avut rezultate, a scăpat cu viaţă şi a fost trimis acasă.

După eliberarea din 1946, baronul Francisc Neumann l-a angajat la formația pe care o conducea, ITA, unde Steinbach a reușit să câştige campionatul în sezonul 1947-1948. În 1948 a fost chiar antrenor al echipei naţionale pentru două meciuri: 0-1 cu Albania la Bucureşti şi 0-9 cu Ungaria în deplasare. A lucrat cu juniorii Olympiei București, apoi a condus centrul de juniori „Tânărul Dinamovist” și a antrenat naționala de juniori a României, obținând un loc secund la turneul UEFA din 1960 de la Viena.

După scurte episoade la Ceahlăul Piatra Neamț și Știința Bacău, Steinbach a plecat în Germania, unde a continuat să antreneze până la finalul vieții. În 1996, Petre Steinbach s-a stins din viață.

Din „Fotbalul se joacă râzând”, de Petre Steinbach

– Celebrul antrenor de mai târziu de la Benfica, Bela Guttman, a fost adus de la Budapesta să antreneze echipa românească Ciocanul. A câştigat cupa şi a fost pe locul al II-lea, dar cea mai importantă clauză era alta: să învingă echipa Carmen. Patronul lui Ciocanul era angrosistul Kaufman, aflat în dispută „capitalistă” cu industriaşul Mociorniţă.

– Helmuth Rahn, internaţional german, a fost prins la volan după ce consumase o cantitate impresionantă de alcool şi a fost arestat şi condamnat. Antrenorul naţionalei, Sepp Herberger nu a aflat şi a trimis convocarea, ce a apărut şi în ziare. Comandantul închisorii, microbist înrăit, a văzut şi l-a învoit pe Rahn timp de 4 zile, cu condiţia să se reîntoarcă la timp. Rahn dă gol, Germania învinge cu 1-0. Fotbalistul avea o formă fizică excelentă şi a fost întrebat cum reuşeşte. Răspunsul a fost: viaţă ordonată, ore precise de masă şi somn şi fără alcool în cadrul „familiei” mari de care este înconjurat.

– Cibi Braun-Bogdan era antrenor la UTA şi la un meci mai prost al echipei sale a fost admonestat din tribune, chiar şi cu invective. L-a întrebat pe un spectator cum de este atât de priceput la fotbal: „Vin de zece ani la meciuri!”, a fost răspunsul. „Şi eu merg de 20 de ani la Operă şi încă nu am învăţat să cânt”, a fost replica.

– Petschovschi l-a avut antrenor pe Steinbach la ITA. Echipa conducea pe Giuleşti şi „Ceala” a cerut să fie lăsat să meargă în faţă să facă câteva „de-a lui”. Şi a reuşit să meargă cu mingea pe cap de la mijlocul terenului până-n careul giuleştean şi a fost aplaudat la scenă deschisă de suporterii rapidişti.

– Petre Sucitulescu, celebrul fotbalist interbelic, plăcea o fată de mare bogătaş din Bucureşti şi fata îl plăcea şi ea pe tânărul înalt şi prezentabil. Dar el nu era fiu de om cu stare. Şi într-o zi fotbalistul s-a făcut „fercheş” şi la costum cu cravată a plecat să ceară mâna fetei. Colegii curioşi l-au întrebat cum a fost: „Am cerut mâna fetei, dar a primit… piciorul tatălui!” (Daniel DIEACONU; FOTO: Wikipedia și Dor de Neamț)