… dar foarte extern, privind clasa noastră politică, recomandă resetarea acesteia din temelii. Adică să radem tot ce este și să punem altceva. Eventual de import. Dincolo de absurditatea emisă de ins există un ceva ce se impune și care se promite de trei decenii fără un sfert. Schimbarea. Numai că ea aduce a ceea ce spunea Farfuridi – „Din două una, dați-mi voie, ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale…“ Cum întreaga noastră atenție este sedusă semnificativ de mass media, astăzi putem afirma, că așa-zisă politică mare este în spatele ușilor închise, care nu apleacă urechea la dileme sau paradigme, ci la propriile interese. Negocieri, trocuri, plasamente, un fel de piață, bazar, obor unde totul se vinde, cumpără fără vreo emoție sau regret. Din Olimpul ocupat de „marea politică“ câte ceva cade peste alegători, care pretind că fac politică cu ceea ce se scurge de la masa celor mari, cel mai adesea prin social media, în detrimentul mediei tradiționale, mult mai scumpe. Poate fi și o cauză care pune sub semnul întrebării măsurătorile sociologice și prognozele, ale căror rezultate, de multe ori, dau în gardurile democrației.
Lăsăm deoparte doctrinele și ideile generoase, care oricum nu-s cunoscute de cei cu carnete și cotizație plătită la zi, și ne trezim cu fel de fel de emoții create, care fragmentează grav socialul, avid de politică, dacă-i să luăm de bună observația lui Constantin Rădulescu Motru. Recenta coaliție, aflată sub oblăduirea Cotroceniului, nu se depărtează de model. Dacă ar fi să luăm de bune toate cele vehiculate în spațiul public, ar trebui să vedem sânge pe pereți, intestine prin copaci, în afara ochilor umflați, coastelor rupte sau dinți lipsă. Limbajul „politic“ propagat pe fiecare nivel dar și între ele lasă mult de dorit. Conform celor recepționate de la alegeri încoace, trăim într-o criză abisală, o nenorocire apocaliptică. Toată patria are dureri de spate, dinți, mațe, inimă, stomac și are tenul atacat. Criză, criză, dar un simplu periplu prin parcările din urbe se lasă cu ochi cât cepele la câte un Ferrari sau Rolls Royce, BMW sau Mercedes fiind inferioare deja. Cârciumile nu duc lipsă de mușterii și piețele la fel, chit că au prețuri de mall. Carburanții aproape depășesc pragul celor 2 euro pe litru, dar ambuteiajele urbane sunt la fel de frecvente și pe șosele se zburdă frenetic fără vreun scop anume, ci spre deliciul unui desert la vreo locantă cât de cât. Altfel spus de sus în jos se scuipă cu criză, de jos în sus cu bășcălie. Ce iese din așa ceva? Vom vedea peste doi ani și ceva.
Până una alta, hai să privim la vecinii maghiari. Cu toată propaganda la degetul mic, matusalemicul Orban a luat-o pe cocoașă după 16 ani de poziție alfa, cu toate mesajele, narativul și subterfugiile de laborator și de import. Ungurul Petrică (Peter Magyar în limba lui) s-a dat jos din caleașca poleită și a luat-o apostolește spre Oradea, experimentând pe propriile pingele propaganda de la firul ierbii sau „door-to-door publicity“. Rezultatul a fost copleșitor. Prezență la vot ca pe vremea comunismului (peste 70%) și o victorie la scor (peste 10 procente diferență). Cazul Magyar pare a fi, în unele privințe, modelul AUR, care înainte și după declanșarea campaniei a inundat teritoriul. În unele locuri chiar și cu un autocar pe fiecare sens de mers, ticsit cu activiști și propagandă. Nu departe este și cazul Georgescu, care mă duce cu gândul la cartea lui Th. Paleologu (”Ce ne facem cu atâția proști?”).
Altfel spus, partidele „tradiționale“ ar trebui să-și cheltuiască cu cap susținerea bugetară din avutul național (cu destul de multe zerouri) și să pună mâna pe carte despre ceea ce vrea să însemne discursul politic. Dar asta ar însemna ca să se schimbe o serie de sarcini și o mare parte din aparatnici să facă ceea ce fac primarii, adică s-aducă voturi. Și atunci să vezi criză, pentru e cam greu să aluneci din pantofi cu ștaif în galoși de gumă ori din veșminte alese, în pufoaica de teren, ca să te apropii de obiectul muncii. Asta ar putea fi un început de resetare. Până una alta, avem o telenovelă a coaliției, cu o mireasă care, ba stă, ba nu stă, adică cu mofturi de fată mare după o operație estetică. Ciudat. După frontul comun în calea suveranismului și scăderea vocală a acestuia, membrii coaliției au început să se fagociteze. Deocamdată mediatic și pentru cei ce au timp să-i urmărească, scopul fiind atragerea atenției de la mizele reale. Pentru că, alegerile anticipate ca soluție de rezolvare a unei eventuale crize politice nu este agreată de nimeni. Nici măcar de UDMR. Urmează o batistă pusă pe țambal și niște declarații menite să aburească. Pe cine?
GD PATRAUCEAN
