Regizorul Andrei Șerban a revenit la Teatrul Tineretului (TT) din Piatra-Neamț, în mai 2026, la 60 de ani de la debutul său regizoral pe scena acestei instituții teatrale și cu numai o lună înainte de a împlini vârsta de 83 de ani (n. 21 iunie 1943), ca invitat la ediția cu nr. 37 a Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamț. Organizatorii festivalului au pregătit o întâlnire cu publicul în Sala Rotondă a TT-ului, miercuri, 14 mai. Aici, regizorul a vorbit despre modul în care a trăit întreaga sa carieră pasiunea arzătoare pentru teatru. Cu umor și multă pasiune, cu gesturi care tăiau aerul exprimând o dedicare și o disciplină interioară rar întâlnite, Andrei Șerban și-a amintit debutul său la TT-ul din Piatra-Neamț. Unul dintre cei mai reputați regizori români de teatru și operă la nivel internațional, recunoscut pentru viziunile sale avangardiste și o carieră de peste șase decenii, Andrei Șerban a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (1968), la clasa lui Radu Penciulescu, devenind apoi un titan al teatrului mondial.

Carieră – momente cheie

La numai 23 de ani, debutează ca regizor, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț unde montează trei spectacole: “Arden of Feversham”, de un autor englez din secolul al XVI- lea, “Iulius Cezar” de William Shakespeare și “Omul cel bun din Sîciuan” de Bertolt Brecht (dramaturg, poet și regizor german).

În 1971 este invitat de Ellen Stewart, directorul Companiei “La MaMa“, în SUA, la New York, unde primește o bursă Ford. Imediat a devenit “viral” pe scenele americane, moment în care celebrul Peter Brook îl invită la centrul său de cercetări teatrale unde colaborează la realizarea mai multor spectacole extraordinare.

În anii ’70, pe parcursul a două decenii din activitatea sa, a fost asociat cu Robert Brustein’s American Repertory Theatre Company, dar a avut numeroase spectacole și pe scene celebre de peste ocean precum: La MaMa Theatre, The Public Theatre, Lincoln Center, Circle in The Square, A.C.T., The Guthrie Theatre, dar și la The New York City Opera, Seattle și Los Angeles Opera.

De-a lungul carierei sale regizorale a montat spectacole de teatru și de operă, marea lor majoritate bucurându-se de un succes fulminant, în nu mai puțin de 39 de țări ale lumii.

Andrei Șerban urcă actorul pe un piedestal!

La medalionul dedicat lui, a povestit publicului nemțean și despre cei trei ani de actorie de la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” București, care l-au făcut să înțeleagă cum funcționează “singularitatea” actorului în luminile reflectoarelor și că “rostul regizorului este acela de a ajuta actorii“.

Altfel, “un regizor slab stă acolo, 2-3 ore, pe un scaun, cu un caiet în față în care își notează câte ceva! Și, lasă, că actorii, e treaba lor să se descurce acolo pe scenă!”

Dar și despre actul artistic din perspectiva interpretativă, despre cum atât teatrul, cât și opera sunt creații în care rolul personajelor, interpretarea, este foarte importantă, punând arta actorului, respectiv a tenorului/sopranei mai presus chiar decât munca regizorului.

Abia acum înțelege dragostea!

Tamara Constantinescu – moderator: “Cum s-a întâmplat? Cum v-ați făcut distribuția? Vă mai amintiți? (despre perioada debutului pe scena TT-ului)”

Regizorul Andrei Șerban (râzând): “Nu! Asta a fost acum…60 de ani! Și mă pregătesc acum, în viitor, în următoarea stagiune (la 83 de ani – n.r.), să montez o piesă pe care am vrut să o montez pe când eram foarte tânăr și de care mi-a fost teamă! Pentru că, deși eram tânăr și ar fi fost un moment propice să o montez, pentru că este vorba despre personaje tinere, vă voi spune imediat despre care e vorba, am ezitat!… Fiindcă simțeam că nu înțeleg în întregime sensul adânc pe care autorul Shakespeare l-a pus în această piesă, care era Romeo și Julieta. Și acum, cred că am înțeles ceva, după 60 de ani. Și, ce am înțeles, este că, de fapt, ceea ce m-a condus în viață și am început aici, unde am montat Arden of Feversham, de un autor englez din secolul al XVI-lea, Omul cel bun din Sîciuan a lui Brecht și Shakespeare – Iulius Cezar, a fost o anumită energie, a fost… altceva, ceva de sus!”, a spus regizorul la Piatra – Neamț.

“Fanatic îndrăgostit de teatru”!

Andrei Șerban a făcut o serie de mărturisiri, în fața publicului din Rotonda TT, care îl definesc ca regizor, ca și creator de spectacole, mai bine decât au făcut-o renumiți critici și teatrologi din întreaga lume.

“Și pot să spun că energia pe care un tânăr o are, orice tânăr, un adolescent, pentru că înainte de a deveni matur, un adolescent, 15 ani, 16 ani, 18 ani, 20 ani, 19 ani, este energia asta a iubirii, de a se îndrăgosti. Și știu, aveam prieteni care se îndrăgosteau și aproape își pierdeau mințile din dragoste, din această energie, din această pasiune. Și eu eram îndrăgostit, dar, în cazul meu, eram îndrăgostit nu de o persoană, ci eram îndrăgostit de un proces. Și, acest proces, era procesul de a fi în teatru cu alții. Și eram fanatic îndrăgostit de cuvântul TEATRU”, a mărturisit, cu seriozitate, Andrei Șerban.

Dacă Romeo și Julieta ar mai fi trăit…

Pornind de la această idee, a dragostei care arde și te consumă pe interior mai tare decât orice alt sentiment uman, Andrei Șerban a extrapolat, mergând în zona science-fiction a unei viziuni asupra piesei lui Shakespeare – Romeo și Julieta.

“Și, atunci, îmi dau seama că, dacă Romeo și Julieta ar fi ajuns să trăiască, îmi închipui cum ar fi fost viața lor! Dacă trăiau încă 10 ani, aveau copii, îmbătrâneau, deveneau maturi, ajungeau înspre a treia etapă a vieții. Și, dacă ar fi rămas în ei acea pasiune, acea ardere unul pentru altul, care a explodat și a făcut să împărțească planeta, pentru că era prea mult pentru oamenii de rând, pentru politicieni, pentru părinții care nu-i înțelegeau, pentru preoții care nu puteau să-i ajute, pentru nimeni, nimeni nu i-a înțeles!… Și, atunci, au hotărât că poate se vor regăsi undeva pe o altă planetă, altundeva, și vor fi împreună. Și, nu știm dacă e adevărat sau nu, nu știm, … sau poate să fie! Dar dacă ar fi trăit aici, pe această planetă, și ar fi îmbătrânit împreună, și ar fi devenit niște oameni care-și câștigă existența, care merg la serviciu, care au cariere, devin poate cunoscuți în domeniul lor, ce s-ar fi întâmplat? Dacă această pasiune, această ardere, ar fi fost reținută? Nu știu. În cazul meu, această îndrăgosteală pentru teatru a continuat până azi dimineața, când veneam aici”, a spus Andrei Șerban, lăsând audiența cu respirația tăiată.

Pasiunea pentru teatru – o flacără care vine la fel la 80 de ani, ca la 20!

“Și mă gândeam pe drum, ce pot să vă spun care știu că vă atinge?”, a continuat regizorul fără vârstă, în sala încremenită de admirație. “Pentru că este o flacără care vine la fel, absolut la fel, ca atunci când am călcat prima oară în acest teatru. Nu s-a schimbat nimic în asta! E adevărat că m-am maturizat, am avut mari succese internaționale, am fost foarte norocos în viața mea, am avut și spectacole care n-au ieșit cum aș fi dorit! Am învățat din eșecuri mai mult decât am învățat din succes! Întotdeauna eșecurile mă ajută să învăț mai mult, pentru că atunci mă doare, când am un eșec și mă doare foarte puternic. Și, din asta învăț și mă întreb: De ce am eșuat? Ce s-a întâmplat? Ce n-a fost treaz în mine ca să-mi dau seama, în momentul potrivit, că m-am dus pe un punct greșit?”.

Acceptarea pierderii și “CEVA peste noi care face să fie bine!”

“Dar aceste puncte de pierzanie pe care orice artist sau orice om trebuie să le accepte, că nu putem fi inspirați în fiecare zi. Inspirația vine și pleacă, muza teatrului care e un fel de…”, a continuat Șerban. “Chiar cred, chiar cred în așa ceva, că există o Muză acolo sus, că există o Muză a inspirației din teatru. Și, câteodată, le spun actorilor: Azi poate că Muza mea ne-a vizitat pentru că a fost o liberație foarte bună! Și, cumva, când e o liberație foarte bună, depinde de noi, depinde mult de noi, dar nu depinde numai de noi! Noi facem tot ce putem, dar există CEVA peste noi care face ca lucrurile să fie bine. Și, e un fel de chimie, de energie, care e magie, cum vreți să-i spuneți, ceva se întâmplă care nu… Adică, toată lumea spune așa o văzută. Responsabilitatea noastră este să încercăm să facem tot ce putem ca personajul, ca relația să devină vie! Tot ce putem! Dar, nu depinde de mine, de tine, de partenerul, de mine însumi, de atenția mea, de concentrarea lui sau a ei! Dar, nu e destul, e altceva care vine cu o bară invizibilă și ne ajută.

Deci primim un ajutor din altă parte! Și de aceea am simțit că, în momentul în care Romeo și Julieta s-au sinucis, piesa lui Shakespeare nu ne face să plecăm acasă cu capul plecat, ci ne face cumva un fel de liberare. E moarte, e tragedie, e păcat! Doi tineri extraordinari, care aveau mult de oferit vieții, nimic nu-i mai mare decât forța dragostei!”.

A consemnat Angela CROITORU