Odată cu moartea lui Carol I, s-a deschis drumul pentru mitificarea celui de-al doilea rege. Ferdinand I a fost purtătorul…
Articole: Ferdinand
Dinastia regală a României a dat naștere unor mituri istorice, o arată numeroasele scrieri apărute în timpul vieților și domniilor…
Dezvoltarea unui stat nu poate fi ruptă de realitățile sale economice, de organizarea instituțională în care se desfășoară aceasta. Dincolo…
După slujba de înmormântare a regelui Carol I, la mănăstirea Curtea de Argeș, au fost auzite pentru prima dată uralele:…
Sâmbătă, 31 octombrie, la Bicaz, vor avea loc manifestări dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea regelui Ferdinand…





