Generalul Nicolae Dăscălescu, unul dintre ofițerii români decorați pentru vitejie pe frontul de est, a devenit victima unui sistem represiv care a vizat sistematic cadrele militare româneşti după instaurarea regimului comunist. Drama sa personală ilustrează perfect felul în care noua putere și-a îndepărtat adversarii prin fabricarea de acuzații și prin procese politice. Ziua sa de naștere- 16 iunie 1884 – reprezintă un moment de rememorare a tragediei unui patriot prins în menghina unui regim totalitar și nemilos.

Scoaterea din armată și primul proces (1945-1946)

Generalul Dăscălescu intrase în conflict cu autoritățile de propagandă ale noului regim prin refuzul său de a face declarații exagerat prosovietice și procomuniste, fapt care l-a îndepărtat de celelalte cadre din unități. La 29 iunie 1945, generalul este scos din armată, trecut în rezervă și pensionat. Decepționat de evoluția situației politice, părăsește Bucureștiul pentru a se stabili la casa părintească din satul Căciulești.

În septembrie 1946, generalul este arestat pentru prima dată, fiind acuzat de crime de război legate de aplicarea Ordonanței nr. 9 din 1942, prin care era învinuit de execuții asupra populației evreiești din Odessa. Procesul a avut loc în zilele de 1, 4, 5 și 8 octombrie 1946. Curtea de Apel București l-a achitat prin Decizia nr. 105 din 8 octombrie 1946, considerând că nu există probe pentru acuzațiile aduse.Â

Hărțuirea și pierderea pensiei și rearestarea (1947-1955)

După achitare, generalul se întoarce în satul natal unde se ocupă de agricultură pe pământul moștenit de la părinți. Dar hărțuirea continuă. În 1949 este declarat chiabur și aruncat în lupta de clasă. La 3 noiembrie 1948, Comisia Județeană de Revizuire a Pensionarilor Publici îi retrage pensia prin Decizia nr. 104291, pe motiv că „a avut o atitudine antidemocratică și reacționară” și pentru că nu predase „cantitățile aferente” din recolta anului 1948.

La 5 noiembrie 1951, procurorul general al României, Alexandru Voitinovici, redeschide cazul crimelor de război și cere anularea deciziei de achitare din 1946. Rezultatul este rearestarea generalului la 23 noiembrie 1951 și întemnițarea acestuia la Penitenciarul cu Regulament Special Jilava, pentru aceleași învinuiri din 1946, întărite prin Legea 291 din 1947.

De această dată, documentul acuzator îl considera pe generalul Nicolae Dăscălescu „stâlp de bază al regimului fascist-antonescian, element profund dușmănos Uniunii Sovietice”, care în calitatea sa de comandant „a inițiat, organizat, aprobat și permis celor din subordinea sa, comiterea de sălbatice represiuni și exterminări împotriva populației civile a Odessei”.

Amintiri din celulă

Despre atitudinea generalului în perioada de detenție au relatat colegii de celulă. Locotenent-colonelul Vasile Iftode, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, își amintea: „În 1951 eram în temniță la Jilava. Eram mulți în celulă, aproape toți ofițerii cu decorații… din vremea Campaniei din Est. Într-una din zile se deschide ușa și gardianul îmbrâncește înăuntru un om înalt, impozant, maiestos în ciuda veșmintelor țărănești ponosite pe care le purta și a stării fizice deplorabile”.

Toți și-l amintesc ca fiind un om tăcut, a cărui tăcere impunea respect, un om hotărât care declara: „dacă țara apreciază ca generalul Dăscălescu să ducă o viață de râmă, eu mă supun și nu permit nimănui să modifice ceea ce Țara socotește că eu merit”. Odată, ruptând tăcerea, a spus: „da, a plânge, a implora, a striga, a te căina este la fel de laș”.

Eliberarea și speranța (1955)

Din închisoare, generalul înaintează numeroase cereri și memorii, invocând rezultatul anchetei din 1946 în care fusese absolvit de orice vină. Dar autoritățile declară pierdute documentele care constituiseră baza apărării sale.

Emiterea Decretului nr. 421/1955, care abroga Legea nr. 291/1947, înaintea judecării procesului, determină Tribunalul capitalei să decidă încetarea cercetărilor și punerea acuzaților în libertate. Generalul Nicolae Dăscălescu este eliberat din închisoarea Jilava la 8 octombrie 1955. Avea 71 de ani.

La eliberarea din închisoare, generalul adresează un memoriu Ministrului Forțelor Armate, Leontin Sălăjan, în care scria: „În prezent mă găsesc cu inventarul agricol și toată existența complet distrusă, ca rezultat al privării de libertate de la 21 noiembrie 1951 și până la 8 octombrie 1955. N-am nici un adăpost sub soare și nici un mijloc de existență”. Memoriul era semnat de „general în retragere Dăscălescu I. Nicolae, fost comandant al Armatei 4 Române, pensionar fără pensie și fost muncitor agricol”.

Drama generalului Dăscălescu rămâne un exemplu al represiunii sălbatice exercitate de regimul comunist împotriva elitei militare românești, oameni care și-au slujit țara cu devotament și au fost răsplătiți cu închisoarea și umilința.

Prof. Vasile CIUBOTARU