Demisia Guvernului Ponta i-a făcut pe liberali să reacționeze, nu așa cum s-ar fi așteptat unii, în sensul grabei PNL de a intra la guvernare, ci într-un mod mai degrabă apropiat cu ”vocea străzii”, respectiv organizarea alegerilor anticipate.
După semnalul dat de centru, în Neamț o primă reacție a venit din partea deputatului Radu Surugiu, care susține că ”alegerile anticipate vor stabili clar noua configurație parlamentară pe baza căreia se va forma un nou guvern”.
”Susțin decizia luată la nivel central de reprezentanții Partidului Național Liberal, aceea de a susține declanșarea alegerilor anticipate. Apreciez că aceasta este soluția cea mai oportună pentru ca Parlamentul să fie cu adevărat reprezentativ. În noiembrie 2014, românii au votat o altfel de politică, iar politicienii trebuie să țină cont de acest semnal. Prin urmare, clasa politică se află în situația de a răspunde cu adevărat reformării sale, iar aceasta se poate face numai prin declanșarea alegerilor anticipate. Ele vor stabili clar, prin voința electoratului, noua configurație parlamentară pe baza căreia se va forma un nou guvern. Este evident că toți românii – nu numai cei care au protestat – așteaptă cu adevărat o schimbare, politicienii fiind obligați să onoreze această cerere. Sunt convins că alegerile anticipate vor oferi o clasă politică responsabilă pentru România, pentru județele Moldovei și, în special, pentru județul Neamț”, susține Surugiu.
Opțiunea și prudența PNL sunt explicabile și prin faptul că, intrând la guvernare în acest moment, ar găsi un aparat plin cu oamenii PSD, cu care e greu de crezut că ar (mai) putea colabora, iar timpul destul de scurt rămas până la alegerile de anul viitor nu permite nici schimbările (poate necesare), nici activitate în deplin acord cu programul propriu al liberalilor.
(D.O.)
Radu Surugiu
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





