Polițiștii din Iași au prins, joi, 22 septembrie, unul din autorii atacului asupra unei mașini a Poștei Române, din comuna Bârgăoani (Neamț), din mai 2013. Bărbatul, urmărit internațional, membru al unei grupări infracționale organizate, fusese condamnat la 9 ani închisoare pentru tâlhărie calificată. Acesta este în vârstă de 28 de ani, din comuna Miroslovești (Iași).
“Pe numele acestuia, Tribunalul Neamț a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 9 ani, pentru comiterea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată. Acesta, la data de 16 mai 2013, în jurul orei 7:30, împreună cu alți complici, organizați într-o grupare infracțională, având fețele acoperite cu cagule și folosind pistoale, au blocat în trafic, pe DJ 15A, în zona comunei Bârgăoani din județul Neamț, o autospecială aparținând Poștei Române. I-au imobilizat pe cei doi însoțitori ai transportului, închizându-i în interiorul mașinii și au sustras doi saci cu bani. Prejudiciul creat a fost de 2.234.000 de lei”, potrivit unui comunicat de presă al Poliției (IGPR) Române.
În activitatea organizată pentru prinderea bărbatului au fost angrenați luptători ai Serviciilor Acțiuni Speciale din Iași și Vaslui. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei. Detalii despre acest caz, AICI. (M. CONSTANTINESCU)

Mesagerul Bacău Patru adăposturi de protecție civilă, reabilitate la Bacău. Pentru toate cele 117 sunt necesare 20,5 milioane de lei
ZCH Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au ajuns la spital
NewsEdge Cristian Șipoș, senator AUR, la dezbaterea „Argument pentru Energie”: „Vorbim despre probleme și soluții de ani de zile, dar astăzi suntem în fața unor cifre catastrofale”
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare





