Primăria Piatra Neamț propune Consiliului Local, prin primarul Dragoș Chitic, la cererea unui agent economic, SC Camping Troian SRL, scoaterea la licitație a trei suprafețe de teren (alăturate?), în vederea amplasării ”de construcții și terase cu caracter provizoriu pentru funcțiune alimentație publică”. Locația anunțată este Piața Curtea Domnească, chiar în zona fostei ”Crâșme Domnești”, care a funcționat fără autorizații, cu știința și concursul larg al celor din Primărie. La vremea respectivă totul a fost mușamalizat fără scrupule, în funcție de interes și interese.
Camping Troian a cerut acum 235 mp pentru trei chioșcuri destinate alimentației publice, plus terasele aferente, Primăria a găsit 233 mp, pe care i-a împărțit în trei loturi, două de 78 mp și unul de 77mp. Firma a obținut și un certificat de urbanism, care însă nu este pus în spatele proiectului de hotărâre ( în el ar trebui să apară regimul economic, juridic și tehnic al terenurilor), după cum nu sunt puse nici un fel de machete ale viitoarelor chioșcuri. Ca să nu mai vorbim că proiectul nu a fost pus la dispoziția opiniei publice în același timp cu celelalte proiecte, semn că s-a lucrat la el până în ultima clipă. El este văduvit și de rapoartele de evaluare pentru cele trei terenuri și nu face vorbire despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cel care va câștiga licitația. Mai ales că principalul argument adus consilierilor în documentele ce însoțesc proiectul se la referă banii care ar putea ajunge la bugetul municipiului.
Pentru ca hotărârea să treacă de votul consilierilor, este nevoie de două treimi din numărul total al consilierilor în funcție. Ceea ce ar presupune și votul celor de la PSD plus ALDE. Ei vor trebui să stabilească oportunitatea unei asemenea hotărâri.
Cum zona deja a fost invadată pe timpul ”Târgului de Crăciun” de tot felul de chioșcuri care vindeau vin fiert ca element de bază al iubirii dăruite de la Partid spre simplii alegători, sunt greu de găsit argumente pentru a nu aproba cererea celor de la Camping Troian. Ceea ce nu înseamnă că ei vor și câștiga licitația, dacă se va ajunge până acolo. (V.B.)
N.R.: Cum documentele depuse odată cu proiectul nu sunt deloc explicite, mai este avansată ca posibilitate de amplasare a respectivelor chioșcuri zona de sub zidul Curții Domnești. Dacă este vorba despre această locație, locul unde Gheorghe Ștefan a vrut să facă o cafenea care a generat un scandal monstru, asistăm la o premeditare atent pregătită, prin scoaterea din joc a Camerei de Comerț și Industrie Neamț și pregătirea terenului pentru foștii jucători de la Crășma Domnească, care ar ocupa două din cele trei locații.
2 comentarii
Asa nu-i bine , asa nu-i bine. Sa faca terase numai sa fie aspectuase si curate !
Tentativa asta de primar, numai prostii face!!! 20 20 ne va scapa de esuatul asta.