Dacă îi iei repede, probabil că nici ardelenii nu realizeză din prima ce înseamnă DN 1H. Alţii au şanse şi mai mici. S-a scris destul, cam pe la 2011-2014, despre acest drum care, dacă ne raportăm la nota dominantă a şoselelor ţării, face o legătură de vis între Zalău şi Aleşd. E o plăcere să şofezi, peisajul e încânător. Nu e un secret că meritul modernizării are nume şi prenume: Udrea, respectiv Elena. Este şi o explicaţie perfect transparentă, care nu a produs iritare în zonă, ba dimpotrivă – din acest drum ajungi la Băile Boghiş, staţiune unde Nuţi deţinea (deţine?) un pachet consistent de acţiuni. Curios este că mulţi şoferi ajunşi la Dej dinspre Beclean, dacă se îndreaptă spre Oradea, aleg varianta prin Cluj şi Huedin, în loc să urce la Zalău şi s-o ia pe Drumul Elenei.
Dar pe drumurile şi cu drumurile noastre e posibil absolut orice. Ce aflaţi de la ştirile TV e deseori bătut de realitate, care realitate e filtrată tot mai ticălos până ajunge să fie blocată cu totul. Bunăoară, nu mai departe de sfârşitul săptămânii trecute, cui i-a trecut prin cap să plece în Ardeal pe la Suceava şi prin Pasul Tihuţa spre Bistriţa sigur data viitoare sigur verifică dacă primarul de Câmpulung Moldovenesc e în libertate şi în funcţie.
Noi nu ne mai mirăm de câte una lată, săvârşită de primarul Chitic când ţi-i vara mai dragă. Suntem deja obişnuiţi. Ne enervează trufia preşedintelui Ionel Arsene şi încăpăţânarea de-a ne agresa indirect prin sfetnicii săi şi alţii asemenea lor la minte puţină şi aroganţă din belşug, dar n-avem soluţii. Daniela Soroceanu, în rol de prefect, ne aduce aminte în fiecare clipă că judeţul Neamţ chiar a avut şi prefecţi adevăraţi, oameni înţelepţi. Iar în privinţa inegalabilului vicepreşedinte Jan de la Han ce să mai spui, ce să-i mai spui?…
Cu toate acestea şi cu toţi ceilalţi lideri locali la un loc, cu toate deşeurile de pe lacul de la Bicaz şi podul de la Preluca, cu evacuaţii neevacuaţi de la Farcaşa şi viitorul centru de oncologie cu ciclotron, ai noştri nu-l concurează încă pe primarul Mihăiţă Negură de la Câmpulung Moldovenesc. Pentru Festivalul Internaţional de Folclor „Întâlniri bucovinene”, pur şi simplu, a închis trei zile drumul european care trece prin centrul oraşului! C-aşa a vrut el. În logica ilogică a acestor vremuri, din moment ce nu s-a apucat nimeni să intre cu TIR-ul printre tarabele plantate în drum, iar programele de ştiri nu s-au deschis cu reportaje de la faţa locului, ciudatul liberal de Suceava nu-i exclus să fie convins c-a avut o idee genială.
Indiferent de partid, de ranguri locale sau guvernamentale, astfel de personaje zic că trăiesc printre oameni, dar în fapt îşi construiesc o lume falsă, numai a lor, pe care însă se străduiesc să ne-o impună. Ei sunt de fapt izolaţi într-un turn al puterii care n-are nicio legătură cu poveştile ţesute în jurul unui turn de fildeş, în afară de-a umbla cu nasul pe sus. Fugara Elena Udrea a avut România la picioare, iar Drumul Elenei îi va supravieţui multă vreme. Din turnurile lor, ceilalţi ne privesc şi ne conduc cu alt soi de dispreţ, cu alte ambiţii şi ne îngrozim când începem să bănuim ce vor lăsa în urmă. Astfel, efectul de turn capătă încet proporţiile unei epidemii. Din fericire, mai există oaze de normalitate, de progres. Una e aproape de Aleşd şi se numeşte Oradea. Acolo chiar au primar-de-primar, Ilie Bolojan se numeşte, probabil cel mai iubit din România la ora actuală. Nicio grijă, are şi el turnul lui. De fapt al primăriei. E deschis publicului. Pentru 5 lei, urci 250 de trepte şi vezi Oradea de sus. E suficient ce vezi de-acolo, nu-i nevoie de telegondolă, de curteni şi alţi potlogari care să te mintă şi să-ţi spună că vezi ce vor stăpânii. (Viorel COSMA)