La finele anului trecut societatea SC Civitas Com SRL, care administrează piaţa din Târgu Neamț, a reuşit cu sprijinul primăriei Târgu Neamţ o investiţie care vine în sprijinul locuitorilor orașului și al comercianţilor. Este vorba de achiziţionarea unui sistem de climatizare-ventilaţie care a fost montat în hala de legume din Piaţă.
Investiţia a putut fi realizată în urma aport de capital aprobat de Consiliul Local în valoare de 150.000 de lei. Primarul Daniel Harpa anunță continuarea investițiilor în piață: „Era o investiţie necesară pentru hala de legume ţinând cont că vara era foarte cald înăuntru, iar iarna era frig, ceea ce aducea un mare disconfort atât comercianţilor cât şi cumpărătorilor. Intenţionăm pe viitor ca un astfel de sistem să-l montăm şi în hala de carne. Piaţa oraşului nostru a fost, este şi va fi permanent în atenţia administraţiei locale, astfel încât cu toţii să avem parte de condiţii civilizate şi servicii de calitate, atunci când mergem la Piaţă”, ne-a declarat primarul Daniel Harpa.
Ştefănel Ababei, unul dintre cei mai vechi comercianţi din hala de legume ne declară: „Chiar era o problemă vara cu căldura din hală şi iarna cu frigul din hală. Acum este mult mai bine şi nu pot spune decât bravo celor care s-au gândit la această investiţie”.
C.T. STURZU