Dr. Gabriela Bercea declară că nu a revenit asupra demisiei din funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Documentul a fost depus pe 20 februarie 2020 și doar faptul că era nevoie de cineva care cunoștea problemele spitalului în momentul declanșării epidemiei de COVID au făcut-o să accepte o prelungire a termenului. Este o chestiune de zile până când se va întoarce ca medic urgentist în UPU: „Ordinul de numire este valabil începând cu data de 24 aprilie 2020, dată de la care sunt director medical interimar. Rămân în funcție până la încheierea stării de urgență, așa cum prevede ordinul de ministru”, susține dr. Gabriela Bercea.
Interimatul la conducerea spitalului județean continuă și în vremuri de pandemie și pare-se că va marca încă o vreme destinul acestei unități sanitare, acum suport pentru tratarea pacienților COVID 19. Cât despre directorul medical actualmente interimar, motivele demisiei rămân, cel puțin oficial, personale. Cele profesionale se pot distinge din scurta enumerare a unor conjucturi ce țin de felul în care a fost sprijinită în tot acest timp: la momentul promovării în funcție, dr. Gabriela Bercea a semnat contract de management cu dr. Codruț Munteanu, manager și el prin concurs, care a demisionat (sic!) pe 18 decembrie 2019 și a fost înlocuit, pe rând, de chirurgul Alexandru Juncu, de fostul senator Toader Mocanu și de fostul manager dr. Florin Apostoae. Faptul că pe timpul stării de urgență a fost singura din conducerea spitalului județean care n-a fost schimbată de ministrul Sănătății pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca în cazul directorului financiar-contabil Maricica Drăgan, de pildă, este un argument în plus, dar tardiv.
(C.I.)
4 comentarii
Sunt un aspru critic al conducatorilor incompetenti, la orice nivel si de ani de zile. E drept, numai din vorba acida, nu si din fapta. Lucrez de peste 30 de ani in Spital, ca medic urolog. Am vazut , in acest timp, zeci de marionete, la conducere, cu fel de fel de idei. Rar bune, cel mai ades proaste. Conducatorii buni ai spitalului, care macar sa nu fi stricat ceva, nu neaparat sa realizeze ceva, pot fi numarati pe degetele de la o mana. De altfel, m-am intrebat intotdeauna, cum poate fi cineva atat de nesabuit, incat sa mearga la conducerea unui colos cu picioare de lut, subfinantat cronic si cu o conducere uzual ultra-politizata si neinteresata. Eu unul, n-as fi incercat niciodata. Surprinzator , fata de tineretea sa, dr. Bercea s-a dovedit , de departe, cel mai talentat conducator pe care l-a avut, in ultimele decade, spitalul. Vezi si organizarea spitalului, in timp de pandemie. Sincer, regret ca si-a depus demisia. Lucrurile sunt, insa, de inteles. In tara noastra putini fac ceva bun. Insa sunt 1000 care vin sa controleze, acest ” ceva bun” si pe cel care l-a facut, sa caute nod in papura, sa spuna ei cum ar fi fost bine sa se faca. Cu probabilitate, dupa pandemie sau chiar mai devreme, acesti 1000 de necrofagi se vor repezi asupra dumneaei si o vor invata ei cum ar fi trebuit sa se faca treaba, desi acum toti stau ascunsi in vizuini si vorbesc despre ” cei din linia I”. Pe care oricum nu i-au inteles sau respectat vreodata, nici macar acum. Ei , oricum, sunt “baietii destepti”. Din acest motiv, probabil, a decis sa se retraga. Nu poti invinge sistemul, din pacate.
Eu cred ca doamna iubește meseria si iubește omul mai presus de funcții vremelnice in care ești condus de tot felul de habarniști politici .
Faptul că se întoarce la Upu in vreme de criză mondială demonstrează asta .
Un profesionist adevărat nu suportă ingerințele tuturor șosetelor, mimozelor, pupătorilor si lipitoarelor de afișe prin campanii electorale.
Famiglia mai face o victimă .
Poate ca pentru pacient este mai bine, am pierdut un director dar am câștigat un medic bun .
Până la urmă bastonul din raniță nu e musai sa fie de mareșal, cel de Om e mai prețios .
Din păcate, o mare pierdere pentru spital! Nu știu câți medici s-ar fi descurcat la fel de bine în această perioadă…
OM,DOCTOR,PROFESIONIST! Comentariile sunt de prisos,cel castigat este pacientul!
FELICITARI ,ALEGREA ERA NORMALA.EXCROCII DIN POLITICA CU ALE LOR PANA VOR FI MATURTI:IN JUDETUL NOSTRU NU EXISTA NIMENI SA TINA CU OMUL DE RAND,NUMAI PDL, PSD,USR…TOTI O APA SI UN PAMANT!