Nici la cel de-al doilea concurs organizat de Primăria Piatra Neamţ pentru funcţia de director executiv al Direcţiei Patrimoniu nu a reuşit nimeni să obţină punctajul necesar. Unul din cei patru candidaţi ce s-au înscris pentru acest post nu a prezentat, în timp util, cazierul judiciar şi nu s-a mai prezentat la proba de competenţe lingvistice, la limba engleză. Un alt candidat a fost respins la proba de limba engleză, iar cei doi rămaşi în cursă nu au reuşit să obţină punctajul minim de 70 de puncte la proba scrisă de vineri, 23 aprilie.
Chiar dacă aveau posibilitatea de a depune contestaţii astăzi, 26 aprilie, până la orele 14,00, cu punctajul obţinut (35,80 de puncte, respectiv 27 de puncte) nici unul dintre ei nu avea şanse reale să acceadă pe funcţia de director la Direcţia Patrimoniu. Ca atare, nici măcar nu au depus contestaţii.
Luna viitoare primăria va organiza un al treilea concurs, în speranţa că, de această dată se vor prezenta candidaţi mai bine pregătiţi.
Angela Croitoru

Parteneri
Mesagerul Bacău Mașina unui polițist din Buhuși, atacată de mulțimea agitată, adunată în fața sediului Poliției
ZCH FOTO. Cascadorie nedorită cu mașina. Un accident petrecut la Pipirig s-a soldat cu rănirea a 5 persoane
NewsEdge CFR schimbă infrastructura veche de decenii. Siemens conduce cel mai amplu proiect de semnalizare feroviară
BusinessEdge Povestea Campbell: Cum a devenit supa condensată un simbol al industriei alimentare americane și al artei pop




